Maica Domnului, purtătoarea rugăciunilor noastre spre Fiul ei

În Sfânta Scriptură avem două modalități de prezentare a Maicii Domnului, una prefigurativă sau tipică, în Vechiul Testament, și alta direct sau deplin revelată în Noul Testament. Spre deosebire de celelalte femei menționate în Vechiul și Noul Testament, numai Maica Domnului a fost obiectul unor profeții. Isaia a prezis că Fecioara va naște pe Mântuitorul în chip minunat, ca un mare semn dumnezeiesc de izbăvire a poporului ales și de mântuire a lumii. Ezechiel a profețit despre Maica Domnului ca Pururea Fecioară în viziunea sa despre noul templu al lui Dumnezeu, de asemenea,  dreptul Simeon a prezis suferința Maicii Domnului, ,,Și prin sufletul ei va trece sabie”, Luca 2, 34-35.

          Biserica Ortodoxă învață că numai lui Dumnezeu în Treime, Tatăl, Fiul și Sfântul Duh, i se cuvine adorare sau închinare, iar Maicii Domnului, sfinților, îngerilor, sfintelor moaște, Sfintei Cruci, se cuvine să dăm cinstirea potrivită. Întrucât Maica Domnului este cea dintâi dintre sfinți, ei i se acordă prea cinstire, supravenerare, iar sfinților doar cinstire sau venerare. Cel mai substanțial argument pentru prea cinstirea Maicii Domnului în Biserica Ortodoxă îl constituie respectul dat de Însuși Mântuitorul propriei Mame în timpul copilăriei și adolescenței, apoi în decursul lucrării Sale publice când, la rugămintea ei, a făcut minunea din Cana Galileii, sau când a încredințat-o ucenicului preaiubit în ultimele clipe ale vieții Sale pământești.

          Invocarea Maicii Domnului în rugăciune se face atât în cadrul cultului public, cele șapte Laude, Sfinte Taine, ierurgii, acatiste, cât și în spațiul mai limitat al rugăciunii personale sau particulare. Toate rugăciunile, de sfințire a apei, a roadelor pământului, și prinoaselor, de binecuvântare a firii înconjurătoare, din cultul Bisericii Ortodoxe, conțin părți speciale adresate Prea Sfintei Născătoare de Dumnezeu. În mod special Biserica Ortodoxă a utilizat și utilizează în cult stihiri și tropare, canoane și acatiste dedicate Maicii Domnului.

          Zugrăvirea chipului Maicii Domnului este foarte frecventă în Biserica Ortodoxă și ea păstrează cu sfințenie limitele bidimensionalității, lungime și lățime, dar nu adâncime. Vârsta Sfintei Fecioare în icoane este vârsta maturității materne. În brațe Maica Domnului ține pe Pruncul Dumnezeu, în gloria de Domn al creației. Spre deosebire de această modalitate de reprezentare a chipului Maicii Domnului din Biserica Ortodoxă, în Biserica Romano-Catolică, de multă vreme, iar în unele lăcașuri de cult protestante în ultimele câteva decenii, Maica Domnului este reprezentată îndeobște prin statui, introducându-se astfel tridimensionalitatea de care se ferește Biserica Ortodoxă. Biserica noastră ține cu strictețe regulile erminiilor bizantine, introducându-se doar ici acolo unele detalii de vestimentație locale sau naționale. Chiar și atunci când nu este reprezentată pictural cu Pruncul în brațe, Maica Domnului este totdeauna aproape de Mântuitorul Hristos, ca în icoanele reprezentând nunta din Cana Galileii, diverse alte ocazii din istoria sfântă, Răstignirea, Punerea în Mormânt, Înălțarea la Cer.

          Taina icoanei nu o putem descifra deplin, plasând problematica icoanei în orizontul tainei cu relevanță în perspectiva ontologică și gnoseologică, apoi, din punct de vedere teologic, racordarea iconologiei la temele esențiale ale teologiei-revelație, creație, întrupare, ipostas teandric, taina icoanei devine accesibilă numai în lumina întrupării Cuvântului. Esența însăși a Creștinismului este ,,taina cea din veac ascunsă”, Ef. 3,9, neștiută nici de îngeri, a icoanei întrupării, care nu încetează să rămână taină chiar și după inserția ei efectivă în istorie. Taina icoanei constă în aceea că prin câteva linii se poate reda fața umană a celui sau celei zugrăviți în icoană. Dacă cinstirea icoanei se înalță la prototip, harul prototipului se revarsă asupra închinătorului icoanei, astfel încât relația iconică inițială, de reprezentare, devine relație cultică, liturgică, de comunicare harică. Noi ne rugăm în fața icoanei Maicii Domnului, în special la 15 august de Adormirea Maicii Domnului, când Preacurata ne va purta rugăciunile noastre spre Fiul ei, și toate aceste rugăciuni vor fi auzite de El.

          Icoana este unul dintre cele mai slab înțelese lucruri și anevoios de apreciat pentru că se adresează unei înțelegeri superioare care depășește limita omului vechi. Icoana devine până azi un barometru al spiritualității și din ea s-ar putea recompune o istorie văzută a spiritualității creștine. Ea pătrunde acolo când litera nu mai are relevanță în împietrirea sufletului, fiindcă imaginea conturează o perspectivă de ansamblu înaintea oricărui simț.

          Maica Domnului are un loc deosebit în istoria mântuirii neamului omenesc pentru că ea este noua Evă curățită de păcatul neascultării prin ascultarea de Dumnezeu la Întruparea Mântuitorului, este Mama Fiului lui Dumnezeu Întrupat și întrucât Biserica este numită Trup al lui Hristos, Maica Domnului este și Maică a Bisericii, a tuturor celor renăscuți prin Hristos prin sfânta Taină a Botezului.