Doamnelor și domnilor, stimate cadre didactice, iubiți părinți, dragi colegi,

Odată am auzit într-un film: „Viața este ca o cutie de ciocolată, nu știi niciodată ce o să nimereşti.” Cam atât știam acum 4 ani despre ce urma să fie liceul: o mare necunoscută, care nu putea fi dedusă din nicio ecuație.

Dar cumva, astăzi ne-am trezit că suntem absolvenți de liceu. Cum a trecut totul atât de repede? Când aveam 5 ani și veneam pe aici cu mama, nici măcar nu știam să scriu și mă jucam jocuri cu Barbie pe calculator. Iar acum, tocmai când, în sfârșit, am înțeles arta din spatele notelor de 10 a și venit timpul să părăsim acest colegiu și să facem cunoștință cu provocările și necunoscutele vieții reale.

Dragi profesori - realizările noastre nu ar fi fost posibile fără efortul și sprijinul dumneavoastră. Vă mulțumim că ne-ați încurajat să ne depășim limitele și să ne urmăm pasiunile. Prin strictețea și exigența pe care ați avut-o, ne-ați învățat să devenim mai responsabili și mai disciplinați. De asemenea, v-ați asigurat că nici măcar pentru un moment, nu vom uita de marele monstru care ne așteaptă la finalul liceului - examenul de Bacalaureat.

În primul rând, aș vrea să-i mulțumesc doamnei mele diriginte, doamna Lia Săplăcan, pentru înțelepciunea cu care ne-a îndrumat și pentru dedicarea și responsabilitatea cu care ne-a fost alături mereu. Suntem recunoscători că nu ați renunțat la noi, în ciuda tuturor momentelor în care v-am pus răbdarea la încercare, uitând la teste, să modificăm intervalul integralei definite, când foloseam metoda schimbării de variabilă. Ne-ați învățat că „matematica se face cu creionul in mână” și că „în viață nu facem numai ce ne place, ci ceea ce trebuie”. Apreciem enorm lecțiile pe care ni le-ați dat și ne simțim privilegiați pentru contribuția valoroasă pe care ați avut-o în viețile noastre. Ați ridicat ștacheta sus și ne-ați provocat să fim mereu la înălțime.

Dragi colegi - vă amintiți momentele dinaintea orelor de română, în care urma să fim ascultați din eseuri? Nu v-am văzut niciodată mai stresați ca atunci. Încercam să ghicim la ce reper vom fi chemați fiecare la răspuns și ni-l învățam doar pe acela. Dar doamna profesoară întotdeauna ne lua prin surprindere. Acum suntem recunoscători pentru cât de mult s-a străduit ca să ne facă să învățăm odată eseurile de Bac și credem că efortul ei a dat roade.

Pe măsură ce ne îmbarcăm în următorul capitol al vieții noastre, poate ar trebui să ne luăm un moment pentru a reflecta asupra lecțiilor pe care le-am învățat și să plecăm într-o scurtă călătorie pe calea amintirilor. Primul an de liceu, clasa a 9-a a fost în mare parte online, ceea ce însemna că puteam să ne trezim cu 5 minute înainte de ora 8, să ne deschidem Google Classroom și să ne întoarcem la somn, ascultând vag vreun profesor sau profesoară. Anul acela am înțeles că a ne uita la seriale pe Netflix în timp ce avem caietul de matematică deschis pe birou, nu se pune ca învățat. Dar am conștientizat și că a veni la școală în sine este un privilegiu. De multe ori ne plângeam că aveam prea multe de învățat, fără să realizăm cât eram de norocoși că aceasta era singura noastră datorie. Alți copii ar fi vrut să fie în locul nostru, ar fi vrut ca cel mai mare stres al lor să fie testele neanunțate. De aceea, trebuie să fim recunoscători pentru ceea ce avem și să apreciem acest colegiu, pentru toate oportunitățile pe care ni le oferă.

Totodată, să nu uităm de nenumăratele ore pe care le-am petrecut în timpul liceului, perfecționând arta procrastinării. Când aveam vreun test la informatică ziua următoare, ne găseam tot felul de activități de făcut, numai ca să ne apuce stresul pe la miezul nopții. În astfel de momente, ne convingeam că noaptea e lungă și că până dimineața se pot întâmpla miracole. Așa ceva mi-am spus și eu aseară, când am realizat că mai erau câteva ore până la festivitate și discursul acesta era în stadiu de început de schiță.

Dragi colegi mai mici, acum că nu o să mai fim prin preajmă să vă împrumutăm jurnale de lectură și să servim drept exemple de „așa nu”, vă lăsăm cu niște sfaturi. Succesul nu vine din întâmplare, ci din ore nesfârșite de muncă, dedicare și sacrificiu. Dar nu vă lăsați descurajați de dificultăți sau de obstacole și aveți curajul de a ieși din zona de confort. Greșelile sunt o parte esențială a vieții și fiecare obstacol pe care-l depășim ne aduce mai aproape de obiectivele noastre și reprezintă un pas către succes. Așa cum spunea Thomas Edison: „Nu am dat greş, doar am găsit 10.000 de metode care nu funcţionează”

Pe măsură ce ne luăm rămas-bun de la liceu, este important să reflectăm asupra adevăratului scop al educației. În anii petrecuți aici, nu am învățat doar trăsătura definitorie a lui Ion și volumul corpurilor de rotație, ci și ce însemnă să fii un om de caracter, să fii responsabil, cinstit și harnic. Să îi mulțumim lui Dumnezeu pentru toate darurile minunate pe care ni le-a oferit și să ne străduim să-i acordăm un loc central în viața noastră, așa cum spunea Solomon, „Încrede-te în Domnul din toată inima ta, și nu te bizui pe înțelepciunea ta! Recunoaște-L în toate căile tale, și El îți va netezi cărările”

De asemenea, doresc să le mulțumesc părinților și bunicilor pentru toate sacrificiile pe care le-au făcut pentru mine și pentru sprijinul lor necondiționat. Fiecare dintre ei a fost un model remarcabil de urmat, de la care am învățat lecții valoroase. M-au susținut în toate momentele dificile și au avut compasiune pentru dramele mele de licean, în momentele când luam note sub 10 și credeam că e sfârșitul lumii. Mama mea, o persoană incredibil de ambițioasă, și tatăl meu, unul dintre cei mai inteligenți oameni pe care îl cunosc, mi-au fost piloni de sprijin toți anii aceștia. Bunicii mei, prin munca lor neobosită, m-au inspirat profund și sper ca într-o zi să pot fi măcar pe jumătate atât de hărnică și de bună precum ei. Cât despre sora mea, nu mi-aș putea dori o prietenă mai bună.

Închei prin a vă încuraja să nu vă mulțumiți niciodată cu mai puțin decât sunteți capabili să realizați și să nu acceptați niciodată mediocritatea sau limitele impuse de alții. Fiecare dintre voi are potențialul de a fi extraordinar.

Vă mulțumesc!

O felicităm pe Imola Cîmpean, performanţa mergând mai departe în familie, mama ei, Emese Cîmpean, directorul nostru adjunct la colegiul din Beclean, fiind unul dintre cele mai performante cadre didactice din judeţ. 

Urăm mult succes în viaţă tuturor absolvenţilor de liceu care îşi îndreaptă paşii spre alte zări!