Ţinutul Bistrița-Năsăud, invitat de onoare, de Sânziene, la cel mai mare muzeu în aer liber din Europa, Muzeul ASTRA din Sibiu
Ţinutul Bistrița-Năsăud este invitat de onoare, de Sânziene, la Muzeul ASTRA din Sibiu, cea mai importantă instituţie etnomuzeală din România şi cel mai mare muzeu în aer liber din Europa. Drd. Menuţ Maximinian -Universitatea "Babeş-Bolyai", etnolog, membru ASER - preşedintele Societăţii Scriitorilor din Bistriţa-Năsăud va fi prezent alături de Grupul de tradiții și obiceiuri din Tureac. În urmă cu 30 de ani, un grup de săteni au luat iniţiativa de a organiza la marile sărbători spectacole reprezentative ce oglindesc frumuseţea vetrei străbune prin paşii dansatorilor, virtuozitatea instrumentiştilor şi vocile rapsozilor pentru a nu lăsa moştenirea străbună să piară. Întâlnirile cu grupul tradiţional din Tureac la Sibiu vor fi un popas împreună cu bunicii noştri, icoanele vii ale păstrării a tot ceea ce are mai frumos acest popor, dar şi cu nepoţii lor ce duc mai departe acest testament nescris.
La Sibiu, sub coordonarea rapsodului Sanda Cioancă, vor prezenta ritualul cununilor de sânzâiene pe Valea Bărgăului, momente din nunta de la Tureac, jocul de mână ( de-a lungul) şi de învârtit. Nu lipseşte rapsodul popular Zaharie Ilieş cu versurile lui, iar de precum şi expoziţia meşterului popular Leon Burbulea, reprezentantul României la Expoziția Mondială din Osaka (Japonia) 2025.
În dimineaţa de 24 iunie, în portul popular, se va participa la Biserica monument istoric din Bezded la Sfânta Liturghie oficiată de sărbătoarea Nașterii Sfântului Prooroc Ioan Botezătorul. La casa din Spermezeu, donată de episcopul Macarie, va fi apoi Sânziene. Flori și Fire de dor – Atelier de împletit coronițe din flori de sânziene, urmat de Hora de Sânziene ca pe Valea Bârgăului – Cântec, joc și Cununi de Sânziene. Invitați: Menuț Maximinian și Grupul de tradiții și obiceiuri din Tureac, Bistrița-Năsăud, coordonat de Sanda Cioancă, rapsod. Seminarul Practicarea și transmiterea dansului în comunități patrimoniale și metode de facilitare a dansului într-un muzeu are ca lectori: Menuț Maximinian, Universitatea „Babeș-Bolyai” Cluj-Napoca şi Mirela Crețu, cercetător, Muzeul ASTRA Sibiu. Tot la casa din Spermezeu urmează un workshop de dans cu membrii Grupului de tradiții și obiceiuri din Tureac. Proiectul New models of facilitating participatory dance events (Dance - ICH) este finanţat din fonduri europene nerambursabile în cadrul Programului Europa Creativă.
Este o onoare pentru judeţul Bistriţa-Năsăud să prezinte tradiţiile din acest colţ de ţară la Sibiu, unde mulţime de turişti din toată lumea vin zilnic să viziteze gospodăriile ţărăneşti, atelierele meșteșugăraști, bisericuţele de lemn, troiţele, stânele, morile de apă şi de vânt. Într-o continuă dezvoltare și adaptare la noile provocări Muzeul ASTRA construiește proiecte relevante pentru comunitate și utilizează mijloace moderne de comunicare a patrimoniului către public. Aceste eforturi sunt recunoscute la nivel național și european prin premiile acordate de-a lungul timpului și apreciate de vizitatori conform studiilor realizate de diferite platforme de turism.
Citiţi şi:
- Bistrița-Năsăud, invitat de onoare, de Sânziene, la cel mai mare muzeu în aer liber din Europa. Grupul din Tureac, la înălţime, la Muzeul ASTRA din Sibiu
- Sărbătoare folclorică de Crăciun la Tureac
- Obiceiuri străvechi scoase din lada de zestre, de Paște, la Tureac. Felicitări, Sanda Cioanca!
- Tradiţii de Sânziene în judeţ. Cornelia Ardelean Archiudean împleteşte cununi de sânziene şi Virginia Linul promovează portul popular de Ziua Iei
- Festivalul Sânzienelor de pe Hagău – o strălucită sărbătoare a folclorului din județul Bistrița-Năsăud! Emilia Bumb, Premiul "Excelență în cultură"
Adaugă comentariu nou