Olimpiu NUȘFELEAN: Tăierea privilegiilor necuvenite e o necesitate națională

            Printr-un fals gest des bun-simț, cei săraci pot primi înapoi o parte din banii furați, dar nu toți banii furați. „Cei săraci” e o sintagmă cu aer metaforic, denumind nu neapărat o entitate strict pauperă, ci una care riscă să devină pauperă, constituită din oameni… normali, care se achită fără mari pretenții de atribuțiile de serviciu, muncind ca să se întrețină și, de asemenea, prin impozite și diferite taxe, să contribuie la funcționarea statului, o mașină „inventată” în beneficiul societății. Pe „cei săraci”, realitatea de azi nu-i opune neapărat celor bogați, ci unor clici de profitori, găsibile de altfel de-a lungul istoriei, care parazitează, mai ales financiar, statul. Omul care prestează o anumită activitate – recompensată financiar – o face mai ales din diferite motive financiare: asigurarea traiului, pasiune, talent, socializare etc. Pe mulți dintre cei ajunși în diferite funcții de conducere, pînă la cel mai înalt nivel, motivația ce-i mînă în luptă, ca și căile de ajungere în funcții sînt de obicei ascunse, dar nu asta e îngrijorător, sau nu e în primul rînd, ci faptul că au tendința neobosită să-și sporească necontenit – și nerușinat – privilegiile generate de pozițiile pe care le ocupă în stat. Spun „privilegii nerușinate” pentru că, la o privire asupra subiectului, observi că acestea sînt neașteptate, incredibile, sfidînd orice decență, ajutate de slaba legislație a unui stat pe care ai putea să-l consideri prizonier al lumii mafiote. Discuțiile stîrnite de deciziile statului de a se redresa economic mai ales pe seama „celor săraci” (v. sintagma de mai sus) au scos la iveală beneficii fără măsură – salarii și pensii speciale - la care acced semeni de-ai noștri care se cred mai presus de orice și de oricine… Printre aceștia se trezesc sau pier și oameni pe care i-am putea considera „nevinovați”, peste care, ajunși în funcție, se revarsă în mod automat și fără așteptări directe cornul abundenței generat de cinismul politic. Dar fenomenul retribuțiilor nerușinate e periculos nu doar prin sumele necuvenite la care acced „beneficiarii” lor, ci și prin gradul de iresponsabilitate înscris în activitatea de gestionare a unui stat, ruperea acestuia de realitatea economică și financiară, rupere ce duce, iată, la acumulări de mari datorii, pe care tot cei nevinovați trebuie să le plătească.

            În vacarmul produs de deciziile guvernului de a tăia din veniturile populației pentru a avea ce vărsa în sacul fără fund al datoriilor – ca să obținem dreptul de a face alte și alte împrumuturi – au apărut voci timide ale unor mari privilegiați care au decis să doneze/ returneze statului o parte din retribuțiile personale. De exemplu, șeful unei companii de stat (directorul general al companiei Nuclearelectrica), care primește 12.000 de euro pe lună, a anunțat că donează statului 20% din salariu. Respectivul director considera că „într-un moment în care se discută intens despre remunerarea liderilor din companiile de stat, consider că este esențial ca aceștia să dea un exemplu de solidaritate și angajament față de obiectivele naționale pe care le servesc”. Directorul general al Institutului de Cercetări în Transporturi (Incertrans) și-a redus voluntar salariul de la 53.910 lei la 14.000 lei lunar, cu aproape 40.000 de lei mai puțin. Vicepremierul Dragoș Atanasiu le-a cerut membrilor din consiliile de administrație ale companiilor de stat să-și reducă voluntar veniturile, afirmînd că există membri în Consilii de Administrație ale companiilor de stat care câștigă mai mult decît președintele României. Ministrul Energiei – cu școală politică bistrițeană - a anunțat și el că a virat 20% din salariu său de ministru către stat și le cere directorilor din companiile din subordinea ministerului să facă același gest. Ministrul Economiei nota, oarecum concluziv, că se poate („Hai, că se poate! Insistența și presiunea publică dau roade…”) și că „Salariile tăiate nu înseamnă lipsă de performanță acceptată. Este doar un gest de bun-simț.”

            Da, se poate. Întrebarea e: de ce doar 20 % în (aproape) fiecare caz, cînd veniturile maximale depășesc firescul (v. cazul de la Institutul de Cercetări în Transporturi)? Și cu pensiile speciale cum facem? Sînt oare pensionarii speciali mai puțin… etici? Dar în cazul companiilor private „ajutate” de stat, în care, de asemenea, diferența dintre salariul unui simplu angajat și cel al directorului este colosală? Într-o companie neperformantă… Ce sindicate au angajații unor asemenea companii?

            Da, se poate, prin firave inițiative personale, care, oricum, nu vor ține prea mult, dar de ce nu se poate prin inițiative legislative, gestionate de stat/ guvern/ parlament? Ce inițiative au parlamentarii, care își sporesc privilegiile la fiecare început de mandat? De ce nu poți tăia din privilegii în mod legal, prin legislație adecvată, invocînd o necesitate – în fapt – națională? Ai doar necesități de sporire națională a privilegiilor? Și asta într-o țară care abia își trage sufletul și în care omul de rînd e obligat să-și drămuiască, tot mai învins de realități nedorite, veniturile modeste. Imediat după revoluție, legea care pedepsea subminarea economiei naționale a fost… tăiată. Scopul era precis și ascuns. Poporul – cu toată presa lui - a tăcut. Acum vede ce s-a făcut de atunci pînă în zilele noastre. Fabrici vîndute la un leu – pentru eficientizare de către patroni geniali – și apoi trimise la fier vechi. Unde-s banii de pe fierul vechi al indiferenței și al cinismului de tip mafiot? Ne furăm mereu căciula și stăm cu mîna întinsă la mila hoților cu gulere albe. Tăierea privilegiilor necuvenite e o necesitate națională. Nu sărăcirea populației.