Olimpiu NUȘFELEAN: Cutremurele politice dăunează sănătății poporului

Pămîntul îndură tot felul de cutremure, generate de plăci tectonice care propagă spre suprafață unde puternice, ce înving cele mai masive și invincibile roci. Aceste vibrații afectează nu doar rocile, ci și pe oameni, pe toate viețuitoarele care trăiesc pe Pămînt, producînd șocuri și daune care pot fi contabilizate în distrugerea unor realizări materiale, cît și în pierderea de vieți omenești. Dar oamenii de pe Planeta albastră mai îndură și… cutremure politice, de care nu mai sînt vinovate plăcile tectonice. Șocurile politice – răsturnări de conduceri, războaie, certuri la ușa corturilor politice – sînt generate de societățile în care se adună oamenii, dar care nu găsesc, în cele din urmă, o lege „sfîntă” după care să se coordoneze. Legi se elaborează, continuu și amestecat, respectate de unii, sfidate sau învinse de alții, cu izbînzi sau, mai ales, cu eșecuri din care nimeni nu învață nimic. Sau nu vrea să învețe… Sau nu-l duce mintea să învețe ceva… Și nu-l lasă pe altul, mai ipen la minte, să i-o ia înainte. Iar bietele șocuri de existență vin mereu peste noi, fără să le putem bloca evoluția, deși, teoretic, am avea pîrghiile cu care să le punem capăt. O putere malefică se insinuează între dorințele noastre și țintele noaste de viață și modifică mereu traseele și soluțiile. Recent am avut cîteva exemple.

            Indiferent de cum am privi lucrurile, de viziunile noastre socio-politice, decizia CCR de a anula al doilea tur al alegerilor, de la sfîrșitul anului trecut, a fost un șoc. I-am putea găsi o justificare de moment, ca soluție iminentă la blocarea unor posibile derapaje istorice, dar pe termen lung va produce multă mîhnire, care se va ridica mereu din străfundul multor suflete, nu doar ale „suveraniștilor”. Va fi o rană sîngerîndă în inima democrației, o durere a poporului (în general) că nu poate (sau că nu i se permite? – întrebare retorică) să-și rezolve imperativele prezentului și să-și inițieze viitorul conform unor viziuni autentice, reale, firești. Oamenii care trăiesc pe aceste meleaguri, cu toată diaspora, cu toate nebuloasele lor (de concepție) nu meritau o asemenea umilire. Căci e vorba de o umilire, a cărei configurație încă nici nu o vedem prea clar, nu are izvoare și ținte „la vedere”. Sentimentul trăirii democratice, pe care tot încercăm să-l întremăm și în sufletul nostru, care și-a cerut dreptul și la „revoluția din `89”, a fost înfrînt din nou. Nu-i de glumă.

            Nu a trecut mult și a venit un alt șoc – sancționarea de către CCR ca neconstituțională a publicării declarațiilor de avere pe site-ul ANI, precum și declararea veniturilor soților/soțiilor/copiilor. Printre argumentele invocate de CCR se află mențiunea că nu a fost implementată corect o decizie a Curții și faptul că anonimizarea unor informații din actualele declarații nu asigură o suficientă confidențialitate. Dar povestea privind publicarea declarațiilor de avere e de ceva vreme, generată de Legea nr. 176/ 2010, cu atingere a prevederilor Legii nr. 144/2007… Atîția ani lucrurile/ „declarațiile” au decurs „constituțional” și, deodată, apare blocajul înaltei instanțe, care parcă s-a trezit dintr-o amorțire juridică!...

            Acum, încercînd să ne exprimăm scurt și cuprinzător, vom spune că declarațiile de avere ale aleșilor locali și naționali, împreună cu ale neamurilor apropiate (soții, copii, părinți și, eventual, alții) trebuie făcute și menținute la vedere. E moral și necesar. E util vieții publice. Avem în vedere persoane publice, alese pe baza unor promisiuni personale – pe cuvînt – și a unor așteptări ale alegătorilor, persoane a căror evoluție în funcție se desfășoară „la vedere”. S-au angajat, prin decizie proprie, să servească o cauză/ funcție publică, pe care cei care au ales au dreptul să o evalueze constant, sancționînd orice compromis, orice comportament afectat de corupție. Nu-i normal să dobîndești averi pe căi… necinstite, facilitate de funcția pe care o ai, pe care să le înregistrezi cu nonșalanță pe numele tău sau să le „ascunzi” pe numele celor apropiați. Prin decizia sa – așa cum a fost aceasta formulată și motivată – CCR a neglijat/ uitat asemenea aspecte și a încercat să servească alte interese decît cele firești, ale vieții în cetate.

            În spațiul public, mai ales în presă, s-au căutat și exprimat tot felul de motive – ascunse – care ar fi putut să genereze gestul CCR, mai mult sau mai puțin apropiate de adevăr. Ca și motivări ale instituției în cauză. Au fost invocate chiar cauze legate de ascunderea averii noului președinte al țării. Poate e și asta. Principalul motiv este, cred (poate greșesc), ascunderea, în general, a averilor nerușinate.

            În această perioadă se vorbește zilnic de datoriile uriașe acumulate de stat, pe care e imposibil să le stingem și care sporesc riscurile ca guvernele să mai poată plăti salariile și pensiile. Pensionarii sînt mereu amenințați că rămîn fără pensie. Salariaților li se spune mereu că, cîndva (!...), la pensionare, n-o să li se mai poată da pensii. Cu ce sentiment mai lucrează omul la stat înfricoșat mereu că n-o să aibă un sprijin financiar la bătrînețe? Asemenea îngrijorări se mută în spațiul afectivității și al conștiinței. Bun, nu poți plăti un salariu sau o pensie, dar, iată, plătești în continuare – chiar cu… spor – salarii și pensii nerușinate. Și nu faci nimic pentru a aduce lucrurile la normal. N-ai asemenea interese, tu, decidentul și ocupantul funcțiilor decizionale. Nu găsești motivații și căi de diminuare sau blocare a practicii de a decide menținerea și afișarea nerușinării. Aici e problema – CCR a făcut efortul de a ascunde nerușinarea! Dacă tu, omul care merge, sau a mers, zilnic la serviciu, ai în față averile nerușinate, cum mai apreciezi eforturile guvernanților de a tăia salariile și pensiile modeste și de a nu aplica legi care ar trebui să le aducă pe acestea la zi? Vezi lipsa de obraz (politic?), comentezi – formal sau nonformal… - și te revolți. Asemenea revolte – generate de înfruntările de conștiință, – se tot încearcă să fie înăbușite, prin tot felul de, cum se zice, tertipuri. Chiar tertipuri legislative. Sînt un fel de atentate la liniștea sufletului nostru, la sănătatea națiunii. Cutremurele, amintite la începutul considerațiilor noastre, sînt de mai multe feluri, după mișcările pe care le produc: orizontale, verticale și de torsiune. În funcție de cauzele care le produc, se deosebesc: cutremure tectonice, cutremure vulcanice și cutremure de prăbușire. Terifiant este faptul că societatea actuală, grație politicienilor care au tot moșit-o politic de-a lungul anilor, este antrenată într-un cutremur de prăbușire. Abominabil.