Dictatura pensiilor speciale

            Cei cu bani mulți sînt de obicei disprețuiți. Mai sînt unii care îi admiră, alții care îi invidiază, dar sentimentul general în legătură cu ei este disprețul, mai ales cînd sînt percepuți în cheie etică. Există indivizi care trăiesc în viciul banului, fie că-l fură pur și simplu, fie că îl cîștigă pe căi necinstite, prin tot felul de practici prin care, în cele din urmă, banul este tot furat din buzunarul omului, chit că, oficial, de multe ori se face trimitere la buzunarul statului. Că furi de la omul nevoiaș, că furi de la stat, e același lucru. Ei, bine, spunînd acestea, trebuie să recunoaștem că există și oameni care știu să facă bani, cinstit, așa cum alții știu să are sau să construiască un tractor sau un avion. Există și o artă a facerii banilor, fără implicații etice negative, dar această artă e dată unui număr mic de „întreprinzători”, iar aceștia de obicei sînt niște generoși. Ei fac daruri, sponsorizări, se implică în proiecte sociale. Și nu fac caz de banii lor. Ideal ar fi ca Statul să știe face, el, bani pentru oamenii pentru care este creat, dar așa ceva nu prea întîlnești în lumea noastră. De obicei, statul îi ajută să facă bani pe niște indivizi egoiști și orgolioși, cu un comportament de doi bani, despre care nu știi în ce ape se scaldă. Vorbim de stat, dar nu putem exclude nici „privatul”.

            Recent a murit bărbatul cu cea mai mare pensie specială din România. Încasa peste 78.000 de lei (adică 16.000 de euro) pe lună. De la stat. A fost găsit mort într-o dimineață, în jurul orei 5, în locuința sa (din Argeș). Se pare că ar fi murit din cauze naturale, în urma unei afecțiuni a pancreasului.

            G. B. a fost procuror comunist și ulterior comandant al Penitenciarului Colibași. Presa precizează că, înainte de a ieși la pensie, G. B. a fost încadrat, din nou, ca procuror. A fost ce a fost și a făcut ce a făcut, n-are importanță pentru tema noastră. Important e cu ce s-a ales după încheierea activității și „în ce mod” s-a ales cu ce s-a ales. Reîncadrat ca procuror, a stat la Curtea de Apel Pitești doar două săptămâni sau, după unele informații, două luni, e cam același lucru. Potrivit presei, pentru ca venitul pentru ultima lună de muncă să fie cât mai mare, în anul 2005 a renunțat la concediul de odihnă din ultimul an și a avut foarte multe deplasări în interes de serviciu. Banii pentru deplasări și concediu s-au adunat la salariul din ultima lună, luat în calcul pentru stabilirea pensiei. Legea spunea, pe vremea aceea, că pensia de serviciu reprezintă 80% din venitul brut realizat în ultima lună de activitate înainte de data pensionării. De ce din venitul brut, cînd 80% era desigur mai mult decît cuantumul venitului net? În anul 2017 a ajuns la suma de peste 34.000 de lei. Apoi, pensia a crescut anual, ajungând anul acesta la peste 78.000 lei, așa cum anunța ministrul Muncii, Raluca Turcan, în luna ianuarie.

            Decedat la 73 de ani, din niște calcule sumare ar reieși că s-a pensionat la 56-57 de ani și că ar fi beneficiat de pensia specială vreo 16 ani. Foarte bine. Pensia era obținută… legal.  Spre finalul pensionării i-a murit un fiu, se pare că prin sinucidere... Un alt pensionar îi va lua locul la gloria pensiei, cu o pensie – se zice - și mai mare. Lumea e în mișcare!...

            Acum, să improvizăm cîteva supoziții de bun-simț. La ce îi foloseau bunului pensionar atîția bani, la o vîrstă totuși înaintată, chiar dacă privilegiată (încă) biologic? Casă presupunem că avea, construită dintr-un salariu peste medie. De medicamente nu putem crede că ar fi avut nevoie mai mult decît un profesor sau un spălător de geamuri la zgîrie-nori. Poate își plătea o amantă… Poate un grădinar și/ sau o bucătăreasă. Pe care îi putea plăti și dintr-o pensie decentă… Nu era la vîrsta la care să-și cumpere iahturi sau bolizi de lux… Îi dădea banii unui fiu, care avea, probabil, problemele lui (Doamne ferește!)?... Lăsa o moștenire generoasă, în bani, nepoților?… Dar ce pot crede aceștia cînd află că e vorba de o avere obținută prin artificii birocratice?... Ce lecție de viață (etică) le oferă un privilegiat al pensiei nerușinate?

            În pandemie am avut timp să medităm mai mult la condiția noastră și, confruntați cu tot felul de primejdii, să devenim mai… etici. Dar am purces oare mai hotărîți la rezolvarea unor probleme care ne frămîntă? Despre pensiile speciale se vorbește și iar se vorbește și, în discursul public, au devenit pensii nerușinate. Pe bună dreptate. Problema este nu că ar fi legale sau ilegale, ci cum s-a ajuns să apară pe cupoanele de pensie sume, pentru noi, astronomice. De ce statul permite mașinațiuni care duc la calcularea unor asemenea sume? O fi avut bietul G. B. niște obligații de serviciu grele, dar munca unui chirurg, a unui miner sau a unei învățătoare cum este? N-au și asemenea îndeletniciri, numite în treacăt, stresul lor? E mai stresant biroul unui șef de penitenciar decît un bloc operator? Ce legi permit doar anumitor persoane să se mute pentru două luni într-un alt loc de muncă, doar pentru a le crește salariul sau pensia? Și de ce să se ia ca referință de stabilire a pensiei doar ultima lună de salariu?  Și cine are dreptul să-și adauge la pensie banii de pe concediul neplătit sau deconturile de la deplasări? Unui delegat dintr-un serviciu oarecare i se decontează deplasarea cu mașina proprie între localitățile de plecare și de destinație, dar nu i se plătește nici un litru de benzină în plus, chiar dacă face mai multe drumuri cu mașina prin localitatea de destinație. I se dau banii pentru benzină și cu asta, basta! Poate i se plătește o diurnă. Dar e cinstit ca banii de diurnă (plătiți de stat) să intre în baza de calcul a pensiei? E așa, sau nu-i așa? Guvernanții se laudă necontenit că mai adaugă o sută de lei la un salariu sau la o pensie, iar pensia unui „special” se dublează la nivelul a zeci de mii de lei în doar trei-patru ani (vezi în cazul menționat mai sus: de la 34.000 roni pe lună în 2017, ajunge la 78.000 roni în anul curent!...).  Poți înțelege să se dea pensii sporite pentru anumite activități de risc maxim, dar nu adausuri bănești după ureche. Poți înțelege să se acorde niște facilități, dar nu trecînd hotarele nesimțirii…Unde este criteriul contributivității? Dacă eu fug de la școală la o fermă de oi, să mi se dea, la o adică, o pensie în conformitate cu munca mea în mijlocul naturii…, însă nu cred că e bine ca aceia care rămîn la pix să adauge pe statul de plată (pentru ei) atîtea zerouri cîte suportă pixul, dar nu o conștiință sănătoasă.

            Politicienii și guvernanții se arată neputincioși – sau fals neputincioși – în rezolvarea echității în acordarea pensiilor. Rezolvarea problemei e dificilă (dar nu imposibilă), avînd în vedere cele șase categorii care pot beneficia de pensie specială (de serviciu): consilierii de conturi și auditori externi ai Curții de Conturi, judecătorii și procurorii, personalul auxiliar de specialitate al instanțelor de judecată și al parchetelor, funcționarii publici parlamentari, personalul aeronautic civil și membrii corpului diplomatic. Puzzle-ul e destul de extins și nu știm cît merge în adîncime. (Dintre puterile statului, avînd în vedere discuțiile din spațiul public, se pare că puterea judecătorească e cea mai tare pe terenul specialilor…) Se invocă și faptul că un drept cîștigat nu mai poate fi retras. Dar unde este dreptul la muncă și la retribuție pe criterii de egalitate și dreptate? E vorba de a face dreptate tuturor oamenilor care muncesc, în funcție de pregătire (vezi eficiență) și solicitare fizică și intelectuală. La Revoluție, a fost înlăturat Ceaușescu. E mai greu să înlături – în democrație - o nedreptate socială decît un dictator? Mergem oare spre o dictatură a pensiilor speciale?