Prof. Vasile Găurean: Cine ridică sabia...

Sub ochii noștri se petrec schimbări  imitoare, atât în depărtare, cât mai ales în preajma noastre. Nu vă vom vorbi despre Strâmtoarea Hormuz, nici despre  cum stă Xi Jinping  „cu botul pe labe” și jinduiește la Taivan, dar nu îndrăznește încă, ci despre uluitoarea întoarcere din războiul ruso-ucrainean.

       Iertați-mă, iubiți cititori și cititoare, dar în sinea mea am crezut totdeauna că acest conflict din Răsărit a fost cu îngăduința lui Dumnezeu, pentru un anume scop: să curme șirul de asasnate, războaie și fărădelegi ale țarului de la Kremlin. Sub Vladimir Vladimirovici Putin, sin 1999, crima a devenit o armă pentru întărirea puterii  personale. Noul Țar a început în mare taină, cu organizarea unor acte teroriste împotriva propriului popor, prin serviciile secrete FSB, spre a-și întări puterea proprie. Viața oamenilor nu avea niciun preț când era vorba de a se consolida puterea statului opresor și a liderului său personal.

La câteva luni de la preluarea puterii, în 1999, o mulțime de explozii au zguduit blocurile unor oameni simpli, din Moscova sau alte orașe: zeci de incendii, sute de morți. Se dădea vina pe ceceni, deși aceștia au negat orice implicare.

De exemplu, în Reazan, la 200 de km. De Moscova,  poliția locală a arestat trei suspecți, care s-au dovedit a fi cu toții agenți ai Serviciului secret  FSB. Eroare: Poliția locală n-a fost informată, iar ea și-a făcut datoria.

Șirul crimelor dubioase notează cazul ostaticilor de la Teatrul Dubrovka, asediul de la Școala din Beslan, ca să nu mai amintim de șirul de crime împotriva opozanților străini, cărora Putin le-a promis  oficial că „vor mușca țărâna”. 

Asasinatele se țineau lanț, cașa cum a fost cazul cu otrăvirile în  cazul Litvinenko la Londra, a  președintelui Poroșenko al Ucrainei, a jurnalistei Anna Politkovskaia, a lui Boris Nemțov, aruncări de la balcoane, al doilea război ruso-cecen, războiul împotriva Georgiei și  acapararea Crimeei.

Toate sub semnul unor odioase minciuni oficiale, spre a culmina cu pregătirile  pentru ocuparea Ucrainei, sfidând propriile semnături pe Tratatul de la Budapesta, alături de marle puteri ce garantau securitatea Ucrainei, în schimbul renunțării la armele nucleare.

Mă întrebam atunci-„Oare mult va mai răbda Dmnezeu atâtea fărădelegi câte le face în ascuns și fățiș  noul Ivan Groznâi?” Noua fiară, cu gheare ascunse, părea a triumfa pretutindeni. A urmat ruperea de teritorii din Ucraina: Lugansk și Doneț, iar apoi Crimeea. Apoi gândul de a o înghiți în întregime.

       Ca unui pește cu fălci lacome, Dumnezeu i-a întins o capcană: Ucraina - pradă ușoară, cu milioane de ruși și simpatizanți, cu un Președinte cu experiența de război  zero,  fost actor de comedie. Ridicol de simplu. Nici nu va fi război cum sunt războaiele, ci o plimbare pentru a defila pe bulevardele Kievului. Armata primește uniformele pentru viitoarea defilare.

       Cu Ucraină va reînvia Imperiul. Restul sunt niște țărișoare mici, Balticii, Moldova, ușor de capturat. O „operațiune specială”. Cine să opreasc tancurile, aviația și puteriea noastră nucleară? O mână de democrații slăbănogite ?

       Iată  cum funcționează judecățile omenești, care uită că există un Judecător drept în ceruri și se bazează pe puterea proprie, a  „cailor și carelor de război”.

       Am trăit o uriașă dezamăgire văzând două popoare ortodoxe frățești, un Cain și Abel în ucidere. Urmăream cu sufletul la gură teribilele evenimente, rezistența eroică, neobișnuită, a unui popor în lupta pentru a supraviețui.

             Această neobișnuită dârzenie nu este numai de la ei, ucrainenii, ci  de la Dumnezeu, cel ce iubește dreptatea și urăște fărădelegea indivizilor și popoarelor, Cel ce trufașului îi pregătește prăbușirea tocmai când se crede  biruitor.

       Dacă a ucide un om este un păcat de neiertat, mai ales când e făcut cu perfidie, a  dori să desființezi, să „ucizi”o țară, cum va fi socotit?  Am prins apoi curaj. Ucraina nu e Afganistanul. Dacă acolo n-au reușit, aici unde sunt 45 de milioane de oameni...

       Actorașul Zelenski s-a dovedit de un curaj uluitor. „Nu, eu nu vreau să fug,; nu vreuu să-mi scap pielea. Rămân cu poporul meu.Dați-mi arme!”

        „Noul Churchill” ucrainean uimește lumea; în cele din urmă provoacă admirația prorusului Donald Trump.  „Piticul Zelenski ” nu cedează nici în fața bombardamentelor odioase ale lui Putin, nici  la presiunile lui Trump, care vrea o pace nedreaptă.

       Când au lovit și scufundat nava amiral a armatei ruse, „Moskva„” le-am spus tuturor cunoscuților mei: „Este un semn rău pentru Putin. Oaere va fi înfrântă Rusia? Pare  de necrezut!”.  Nu-mi amintesc dacă scriitorul Moldovan Gavrilă a notat acest lucru în Jurnalul dumisale, dar i-am spus.

       Am intrat în polemică și cu domnul profesor Andrei Marga, care susținea alambicatele și mincinoasele „drepturi istorice” ale Rusiei asupra Ucrainei și altor state și i-am  profețit:       „Domnule profesor, veți vedea cum, pentru prima dată, o putere nucleară, Rusia, va fi învinsă”.

       În al cincilea an de război, după urcări și coborâșuri în strategia și tacticile de război, se pare că am intrat pe o curbă fără întoarcere.

       Urmăriți cum Rusia lui Putin avansează spre pierderea războiului. Cine și-ar fi putut închipui că Moscova va fi în flăcări și bombardată? Că centrele industriale, rafinării, depozite, aeroporturi strategice și nave maritime  vor fi în distruse? Că rafturile de la magazinele din Moscova, Petersburg și alte orașe mari   sunt în zilele noastre goale? Că rușii stau la cozi kilometrice pentru benzină? Că finanțele sunt un dezastru?

       Ucraina produce azi 5 milioane de drone, iar curând 20 de milioane, după promisiunea lui Zelenski. Și rachete Neptun și Flamingo (de la Fire-Point), iar la toamnă o rachetă balistică (din cele a căror oprire este practic imposibilă), iar ținta acesteia -s-a și spus oficial, va fi Moscova.

             În plus, susținerea statelor Europei democrate este infailibilă: „oricât va trebui, vom susține Ucraina”. Este vocea Marii Britaniei, Germaniei, Poloniei, Franței, Italiei, Țărilor scandinave, Balticilor.

       Buldogul lui Putin, Medvedev, nu mai poate lătra/amenința cu arma nucleară, la porunca stăpânului. Acum, când nu mai e de folos, Putin l-a pus pe „out”, ca pe o măsea stricată.

        Rusia a devnit o colonie economică a Chinei, iar stăpânul de la Beijing i-a interzis nu doar să nu se folosescă armele nucleare, ci nici  să nu se vorbească de lovituri nucleare.

       Nu, nu, războiul crâncen continuă ca și mai înainte, încât ai crede că nu s-ar fi schimbat nimic. Spectrul înfrângerii însă s-a arătat deja. Pe zidurile Kremlinului, inscripția „Mene takel, fares” pentru „Baltazarul”  rus e vizibilă pentru tot mai multă lume.

       Numai suveraniștii de la AUR-ul nostru („Alianța pentru Unirea cu Rusia”) nu văd ce se întâmplă.

       Ca și Hitler, Putin luptă cu puterile ultime pe care le are. Pacea -decizie înțeleaptă- îl înspăimântă de moarte.

       Fiică-mea, Adina Găurean, mare iubitoare a istoriei naționale și universale, îmi zicea într-o Duminică:

       „Tăticule, m-am tot gândit: oare de ce nu a permis Dumnezeu ca Hitler să fie asasinat, deși au fost atât de multe încercări?

       Eu mă gândesc -zicea  ea  cu înțelepciune- că Dumnezeu nu a vrut  să fie  el o victimă a cuiva, să aibă o aură de „martir”, să fie salvat ( căci„în starea în care ne vei fi  fi aflat ultima dată”, în aceea va fi destinul  fiecăruia în ceruri).

       Priviți spre Răsărit, iubiți cititori, și urmăriți  cele ce se întâmplă acolo. Rusia nu are nicio șansă de a opri valul de bombardamente ucrainene cu drone și rachete, ajutată de toate democrațiile..

             Precum Marea Britanie sub V1 și V2,  Ucraina s-a obișnuit cu distrugerile și ferocitatea  bombardamentelor rusești, dar abia acum Rusia cunoaște ce înseamnă cumplitele distrugeri ale războiul la ea acasă.

       Da, da! Dumnezeu i-a dat voie lui Vladimir Putin să-l aibă prieten și pe Trump ca Președinte, și pe cârpaciul nord-coreean Kim Jong  și tot nu-și va putea împiedica prăbușirea.

       „Că lume fără dreptate nu se poate, coane Grigoriță””-zice tăranul Petre către fiul boierului Miron Iugam ucis de mulțime, așa cum scrie pe ultima pagină a romanului „Răscoala” de Liviu Rebreanu. Cine trăiește în crime și fărădelegi nu poate avea nici pace, nici glorie, nici salvare.

                                        Profeor Vasile Găurean