Părintele Vasile Beni, la început de an școlar: Să fii cuminte! Să asculți! Să înveți!

La început de an școlar ne amintim de școala simplă de odinioară, de băncile de lemn, de tabla neagră, de caietele cu file puține și, de ce nu, de podelele unse cu motorină, care poate că atunci ni se păreau ceva firesc, dar care astăzi au devenit parte dintr-o lume pe care o privim cu nostalgie, dar și de sfaturile: să fii cuminte...

          În viața fiecăruia dintre noi există zile care trec repede și există zile pe care le purtăm cu noi toată viața. Prima zi de școală este una dintre ele. Poate că, peste ani, nu ne vom mai aminti ce am făcut într-o anumită zi de septembrie. Dar ne vom aminti emoția. Emoția copilului care își strângea ghiozdanul la piept, mâna mamei sau a tatălui care îl conducea spre școală și, înainte de a intra pe poarta ei, îi spunea, ca de fiecare dată: „Să fii cuminte! Să asculți! Să înveți!”

        În trei îndemnuri încăpea toată dragostea părinților, toată grija lor și toată speranța că, într-o zi, copilul lor va deveni un om bun, un om demn, un om care să-și găsească locul în lume. Astăzi, când privim școala de aici, din prezent, parcă ne întoarcem pentru o clipă în școala de altădată.

       Ne amintim de Domnul Trandafir, dascălul lui Mihail Sadoveanu, omul care a rămas în memoria elevilor săi nu pentru cât de multe lecții a predat, ci pentru felul în care a știut să fie om. Pentru răbdarea lui, pentru blândețe, pentru exigență și, mai ales, pentru dragostea cu care și-a făcut meseria.

Era mai puțină tehnologie, dar parcă era mai mult timp pentru oameni.

Era mai puțină informație, dar poate că ascultam mai atent.

Era mai puțin confort, dar erau multe lucruri care ne învățau să prețuim ceea ce aveam.

Și, mai ales, exista o vorbă pe care copilul o auzea acasă și pe care profesorul o continua la școală: „Să fii cuminte. Să asculți. Să înveți”.

      Dragi copii! Poate că astăzi aveți telefoane, tablete, calculatoare și acces la mai multe informații decât ar fi putut visa generațiile de dinaintea voastră.

Dar sunt lucruri care nu se schimbă niciodată.

Tot trebuie să învățați să fiți oameni.

Tot trebuie să învățați să-i respectați pe cei din jur.

Tot trebuie să învățați să ascultați.

Tot trebuie să învățați să munciți pentru ceea ce vă doriți.

Și tot trebuie să învățați să vă ridicați atunci când viața vă va face să cădeți.

De aceea, dacă ar fi să vă dau astăzi trei sfaturi pentru noul an școlar, poate că nu aș inventa nimic nou.

Aș spune exact ceea ce au spus părinții și bunicii noștri:

Fiți cuminți — dar nu vă fie teamă să aveți propriile voastre visuri.

Ascultați — dar învățați să gândiți cu propria voastră minte.

Învățați — nu doar pentru note, ci pentru viață.

Iar vouă, dragi părinți, vă spun că școala nu poate merge înainte fără dumneavoastră. Copiii nu au nevoie doar de rezultate. Au nevoie de încurajare. Au nevoie să audă „poți”, atunci când ei cred că nu mai pot. Au nevoie să știe că, dincolo de o notă, de o greșeală sau de un eșec, există cineva care încă mai crede în ei.

Iar nouă, dascălilor, ne revine o responsabilitate uriașă.

Pentru că poate că nu vom ști niciodată care dintre copiii aflați astăzi în fața noastră va deveni medic, profesor, inginer, artist, cercetător sau conducător. Dar știm un lucru: Fiecare dintre ei va deveni un om.

Și înainte de a-i învăța formule, date istorice, gramatică sau știință, avem datoria să-i învățăm să fie oameni.

Să nu uităm, așadar, că dincolo de manuale și catalog, dincolo de note și examene, școala este despre suflete.

Iar un dascăl adevărat nu lasă doar informații în mintea unui copil.

Lasă ceva în sufletul lui.

Poate o vorbă.

Poate o încurajare.

Poate o lecție.

Poate chiar o amintire care va rămâne acolo pentru totdeauna.

Așa cum a rămas Domnul Trandafir în sufletul celor care l-au cunoscut.

Dragi copii,

Într-o zi, veți crește.

Veți pleca din aceste clase.

Veți avea propriile voastre drumuri, propriile voastre familii, propriile voastre griji și bucurii.

Și poate că atunci, într-o dimineață de toamnă, veți trece pe lângă o școală și veți auzi glasuri de copii.

Și poate vă veți opri pentru o clipă.

Poate vă veți aminti de banca voastră, de colegul de lângă voi, de primul profesor, de emoțiile unei zile ca aceasta.

Poate vă veți aminti chiar și de vorbele pe care vi le-au spus părinții:

„Să fii cuminte. Să asculți. Să înveți”.

       Și atunci veți înțelege că, de fapt, acelea nu au fost doar sfaturi pentru o zi de școală. Au fost sfaturi pentru o viață întreagă.

     Să păstrăm, așadar, în școala de astăzi ceva din sufletul școlii de odinioară. Să păstrăm respectul. Să păstrăm bunătatea. Să păstrăm răbdarea. Să păstrăm bucuria de a învăța. Și să facem în așa fel încât, peste ani, copiii care intră astăzi pe poarta școlii să poată spune și ei:

„Am avut profesori care au crezut în noi. Am avut o școală în care am învățat să devenim oameni”.

      Vă doresc tuturor un an școlar binecuvântat, cu sănătate, cu putere de muncă, cu rezultate frumoase și, mai presus de toate, cu bucuria de a fi împreună.

Iar vouă, dragi copii, vă spun un singur lucru: Intrați astăzi în școală cu inima deschisă. Învățați cât puteți. Visați cât de mult puteți. Și nu uitați niciodată să fiți oameni buni.

Pentru că notele se uită. Premiile se uită. Chiar și lecțiile se pot uita. Dar felul în care ai făcut un om să se simtă nu se uită niciodată.

Vă doresc un an școlar frumos, cu lumină în minte, bucurie în suflet și curaj în fiecare pas! La mulți ani școlari!

Pr. Vasile Beni