Victor Știr: Fie plătit...

Mare zarvă şi daraveră că ni se cere , ni se impune să trimitem soldaţi în Ucraina care să lupte, evident, împotriva ruşilor. Spaima este că un anunţ guvernamental este la bază, dar după stăruinţă mai serioasă asupra surselor, s-a găsit că, de fapt, ar fi o presupunere de pe o reţea de socializare, în care se scrie cam orice, şi în toate punctele globului. Mai întâi, cică doar douzeci de militari vor lupta cu armata imperială rusă, Rusia fiind un imperiu de sute de ani, indiferent ce formă va fi luat statul: monarhie, democraţie sau alte formule, toate "democratice "bineînţeles".

            Nu că am fi excesiv de sceptici, dar recursul la istorie este nu numai la îndemână, ci şi obligatoriu. Găsim că Tările Române au fost călcate de ruşi de nici nu mai ştim numărul, mai mult, s-au instalat ca ocupanţi după răzoiul ruso-turc, în care am contribuit determinant la victoria asupra otomanilor. Şi lipsa "chefului" de a părăsi teritoriul Principatelor a fost un fel de elegant "spasiva", fără să roşească, fără pic de ruşine pentru că imperiul, oricare i-ar fi numele pe lume şi în orice punct al globului pământesc, nu se împiedică de voinâa de libertate a statelor mici.

            Douăzeci de militari! S-au gândit unii că este doar începutul, felul de a obişnui cetăţeanul că este cu putinţă aşa ceva, pentru  a mări în viitor numărul celor trimişi la moarte, deoarece nu vor obţine, mănunchiul de români, victoria asupra imperiului multisecular care a ocupat în istoria sa atât Parisul cât şi Berlinul.

            România, cea mai săracă ţară a Europei, ar primi laude copilăreşti, sclipitoare, amăgitoare, care ne-ar face bine în aspiraţiile noastre de a ne spoi cu aparenţa de putere, din poziţia de victime, de tipul sacrificaţilor din Coreea de Nord.

            Ordinul mareşalului Antonescu: "Soldaţi, vă ordon treceţi Prutul...", nu mai are nicio relevanţă; armata naţională nu mai există în forma de altădată. "Moşia" românească este în bună parte în mâinile străinilor şi dragostea tradiţională pentru glie, dizolvată. Aşa că, este absurd ca vieţile celor câteva zeci de mii de soldaţi români să fie risipite pe meleaguri străine, într-un război al altora, despre esenţa căruia nu ştim decât presupuneri. În vreme ce România sărăceşte, Ucraina măreşte salariile din învăţământ, iar minoritatea românească are parte de tratamentul dur practicat faţă de neprieteni.

            Fie destulă pentru toată istoria viitoare a României aruncarea în Al doilea război mondial care ne-a adus faţete ale răului necunoscute până atunci de noi.

Victor Ştir