TRIBUNA din 1938. Năsăud – Salva (Mocirla)

În publicația „Tribuna” (ce apărea la Cluj, din 13 noiembrie 1938, anul I), director Ion Agârbiceanu, citim un articol semnat de profesorul universitar Sever Pop (1901-1961), originar din Poiana Ilvei, intitulat „În memoria martirilor dela Năsăud – Se împlinesc azi 175 de ani de la pronunțarea pedepsei capitale”.

            Sever Pop scrie că „În ziua de 12 noiembrie 1763, în orășelul Bistrița, din jud. Năsăud, în fața locuinței colonelului Schroder, însărcinatul curții imperiale vieneze pentru militarizarea regiunii Rodna, s-a pronunțat o sentință zguduitor de aspră, prin care 19 români din acest ținut sunt condamnați la pedepse capitale pentru că au apărat cu demnitate și dârzenie ideea de libertate”.

            În urma unui proces care a durat 6 luni, sentința, arată autorul articolului, „are următorul cuprins:

- Tudoran al lui Dănilă din Bichigiu […], de 120 ani, să fie frânt cu roata de sus în jos, pentru că a reținut pe oameni dela unire și dela înrolarea în statul militar grăniceresc, precum și că la cererea stăruitoare a fiului său muribund, n-a lăsat să i se ofere acestuia sfânta cuminecătură.

- Vasile Dumitru a Popii, alias Vasoc, din Mocod, să fie trecut dela viață la moarte prin ștreang pentru rebeliune.

- Manu Grigore din Zagra să fie spânzurat tot pentru aceeași crimă.

 - Vasile Oichi dela Telciu să fie pedepsit la fel.

- Iuon Scuturici, Dumitru Scuturici, Miron Natul și Dumitru Homei din Telciu; Apostol Moldovan și Petru Bârzo din Rodna, Dâmbul Alexa, Iuon a Popii Petre din Zagra; Peter a Popii Nicolaie din Bichigiu; Zinvel Vasile din Poeni, Iuon Angelini din Runc, Ieremie Bucșa din Mocod, Finigar Samoilă din Găureni, Iuon Hanț din Năsăud și Andrei Nicolai din Sângeorz, aceștia 15 criminali […] să fie spânzurați, dar, după publicare sunt grațiați dela moarte, și li se dictează pedeapsa să treacă de 10 ori în sus și de 10 ori în jos printre loviturile de vergi alor 300 de soldați”.

            Sever Pop îl citează pe Virgil Șotropa în privința motivelor pentru care s-a aplicat această pedeapsă („Arhiva Someșană”, nr. 24, 1938, pp. 1-129). Faptele expuse se referă la anul 1761, când „Curtea de la Viena hotărăște să extindă și în nordul Transilvaniei organizarea militară de graniță”, așa cum fusese creată și în părțile sudice ale Transilvaniei, iar „Românii năpăstuiți și asupriți, ajunși la o stare socială mai liberă, vor deveni credincioși și devotați soldați ai împărăției”, după cum se vor dovedi în deceniile următoare. „În ținutul Năsăudului erau numeroase neînțelegeri între români și orașul săsesc Bistrița, pentru care țăranii noștri trebuiau să facă servicii de iobagi” subliniază autorul articolului.

            În 1762, „colonelul Schroder tratează în taină […] cu preoții români oferirea serviciilor militare din partea populației românești curții imperiale, silind în același timp orașul Bistrița să renunțe la jurisdicția ce o avea peste elementul românesc, urmând să fie despăgubit de împărăteasa Maria Tereza pentru cedarea acestui teritoriu”. Firește, Bistrița „suferea un mare declin economic” și „nu vedea cu ochi buni” acest lucru, românii din această parte contribuind „în mare măsură la înflorirea acestui oraș”. În timpul pregătirilor, românii nu mai doreau „să asculte de autoritatea săsească din Bistrița, refuzând toate prestațiile ce li se cereau de foștii lor stăpâni”.

            În august 1762, au sosit la Năsăud „ofițerii grăniceri însărcinați cu organizarea celor două regimente năsăudene românești”. În schimbul libertății, foarte mulți români se înrolează în armata împărătesei. Alături de țărani, se înrolează și fiii preoților români „care mai erau iobagi’’. Sever Pop precizează că Bistrița avea 7000 de contribuabili români, iar odată cu înrolarea lor rămâneau cu doar 2000 de contribuabili.

            În 10 mai 1763, vine pe platoul numit Mocirlă, de lângă Salva, pentru luarea jurământului, comandantul general al trupelor din Transilvania, generalul baron Adolf Nicolau de Buccow, însoțit de o suită militară și civilă, în frunte cu episcopul unit Petru Pavel Aron. Cu excepția capelanului Theodorus din Năsăud, ofițerii regimentelor erau străini și nu cunoșteau limba română și nici obiceiurile și îi tratau pe români „cu multă asprime”. Acești ofițeri „își băteau joc de religia și biserica românească, încercând a’i converti la catolicism, lucru care i’a nemulțumit”. La rândul lor, „sașii au contribuit la ațâțări și instigații împotriva militarizării”. Liturghia și sfințirea steagurilor s-au desfășurat în liniște. Un regiment de dragoni români depusese jurământul de credință în Bistrița și era liniștit, dar, când a venit rândul regimentului românesc de infanterie, acesta a refuzat depunerea jurământului, soldații au aruncat armele, „nevoind să presteze impozite și contribuții ca iobagii, iar pe deasupra să’și piardă și legea moștenească” („Arhiva Someșană”, o. c., p. 65). Generalul Buccow a insistat, dar „Românii declarară că nu vor jura credință dacă drepturile și privilegiile lor nu vor fi recunoscute și semnate chiar de împărăteasă”. Instigatorul acestei revolte a fost venerabilul țăran român Teodor Todoran din comuna Bichigiu, despre care se spune că a venit călare în fața celor trei mii de soldați și le-a spus această mișcătoare cuvântare: „De doi ani suntem cătane, adică grăniceri, și carte n’am căpătat de la înalta împărăteasă că suntem liberi. Ne’au scris iobagi, dăm dare, facem slujbe cătănești; copiii noștri vor merge până la capătul pământului, dar pentru ce? Ca să fim robi, să n’avem nici un drept, copiii noștri să fie tot proști, ori vor învăța ceva, ori ba? Așa nu vom purta armele, ca și sfânta lege să ne’o ciufulească (batjocorească) tisturile (ofițerii). Jos cu armele! Alungați afară păgânii din hotarele noastre! Auziți, creștini români, numai atunci vom sluji, când vom vedea carte dela înălțata împărăteasă, unde’s întărite drepturile noastre; până atunci nu, odată cu capul! Ce dă gubernia și cancelaria din Beciu (Viena) e nimic, îs minciuni goale de azi până mâne!”

            „Se spune că în fața morții, bătrânul nins de vreme ar fi declarat că nu regretă fapta și că mai bine moare pentru dreptate, decât să trăiască în robie” adaugă universitarul Sever Pop, încheind cu aceste vorbe: „… se cuvine să proslăvim memoria acestor martiri ai începutului desrobirii noastre de subt stăpânirea străină și să le aducem întreg prinosul nostru de recunoștință și de admirație pentru jertfa lor pilduitoare veacurilor pe altarul libertății naționale”.

                                                                                        Icu Crăciun