Bucurii de Duminică

Motto:

Iubeşte, şi fă ce vrei!

Sfântul Augustin

Zi de Duminică.

Atunci când ne simţim izolaţi şi singuri, să ne îndeplinim lucrarea cu fidelitate şi grijă, pentru că vor veni să ne caute prieteni neştiuţi. Să fim oameni drepţi şi să cugetăm drept în locuinţa noastră pentru că vom fi auziţi foarte departe. Mă gîndesc la Creatorul nostru cu Iubire, apoi cu El în minte mă uit în jur: biblioteca, televizorul, calculatorul.

*

Prin intermediul unei emisiuni TVR-Cluj, am avut bucuria să aud despre un proiect cultural al municipiului Bistriţa şi anume, construirea unei biblioteci moderne. Mi s-a luminat sufletul! I-am ascultat şi văzut pe ecran, cu bucurie, pe oamenii de cultură Ovidiu Coriolan Pecican, scriitor, istoric, realizator de emisiuni TV şi Oliv Mircea, directorul Bibliotecii judeţene Bistriţa-Năsăud, Preşedintele Uniunii Artiştilor Plastici, filiala Bistriţa.

Domnul Oliv Mircea a spus, printre altele, că bugetele alocate culturii vor fi folosite pentru acţiuni culturale majore şi mai puţin către cultura minoră. Divertismentul să fie finanţat după ce se realizează vrednicii, adică acte de cultură majoră, profundă. Oamenii să aibă în viitor mai multe ocazii de a participa la acţiuni culturale care să le ofere ocazia unor momente de contemplaţie, de meditaţie şi de învăţătură.

*

Merg către un raft cu cărţi necitite. Unele sunt recent venite în casa mea: „Cărarea Împărăţiei” de Arsenie Boca, pe care am cumpărat-o de la Mănăstirea Prislop; „Şantajul sentimental” de Susan Forward şi Dona Frazier, carte pe care mi-a cumpărat-o fiul meu Florin când am fost de curând la ei, la Bucureşti; „Pomul cu litere” de Menuţ Maximinian; Revista MIŞCAREA LITERARĂ nr. 1/2011; „Poezii-antologie de autor” şi „E plin de petale paharul uitat – Haiku – antologie de autor” de Iulian Dămăcuş.

Mă gândesc la cuvintele celebre: „Şi mulţi din cei dintâi vor fi la urmă, şi cei din urmă, întâi.”, şi, cum sunt total în asentimentul doamnei Elena M. Cîmpan care spune: „Eu mă uit la o carte ca la o fiinţă care îmi vorbeşte cu tot ce are ea mai bun.”, iau ultimele două cărţi din raft să văd „ce îmi vorbesc”...

O bucurie reală am trăit pătrunzând în lumea poeziei lui Iulian Dămăcuş!

Să citim împreună câteva versuri din volumul Antologie de autor – Poezii, Editura Dacia XXI, 2010:

„ Violetele

N-am decât nişte pământ

în căuşul palmelor

Nisip pentru violetele

Care

Mă aşteaptă la fereastră.

Bucuria lucrurilor simple!

Reazem bastonul

de uitare,

şi-ntineresc!”

„Mama

O văd lustruindu-şi pantofii

şi aranjîndu-şi rochia

de mers la biserică

[...]

Ultima dată

pregătirile au durat mai mult,

şi de-abia pe la vecernie

porni de-acasă/chemată

de clopotele vechi

ale căror glasuri

scuturară

ultimele frunze de salcâm...”

Poemele: „Fericitul Augustin”, „Iulian”, „Toma” descriu, într-un mod fascinant, crâmpeie din vieţile acestor mari personalităţi. Consider că orice persoană, de orice vârstă, atunci când ia cunoştinţă cu aceste superbe creaţii ale lui Iulian Dămăcuş, este incitată să citească cât de cât din cărţile scrise despre: Sfântul Augustin, cel pe care „o privire extatică” l-a transformat dintr-un senzualist într-un intelectualist şi dintr-un sceptic într-un „credincios cunoscător”; Flavius Claudius Iulianus, împărat roman între anii 361-363; Apostolul Toma, sau să recitească despre ei.

În ceea ce priveşte cărticica intitulată „E plin de petale paharul uitat Haiku – antologie de autor”, apărută la Editura Napoca Star, Cluj, 2011, cu sprijinul Rotary Club Gherla, aceasta mi-a dat ocazia să citesc, din acest gen literar, creaţii încântătoare.

Vorbim de o bijuterie de carte ce cuprinde 59 pagini, cu ilustraţii superbe de Radu Popan în interior şi pe coperta I, iar pe coperta IV – Lumina lunii de Gabriel Cerchez şi Rodica Frenţiu

Spiritul nostru se bucură de acest gen literar- haiku - , născut în Japonia, pentru că un anumit fenomen din natură sau eveniment din viaţa oamenilor, însemnând multiple idei şi simţăminte, este exprimat prin foarte puţine cuvinte. Totul e concentrat şi riguros.

Să citim împreună cîteva din cele peste o sută cincizeci de poezii haiku, toate absolut minunate, încât mi-a fost foarte greu să aleg:

„După lungul toast –

flămând mai era

doar oratorul...”

*

„E frânt vecinul –

toată seara s-a luptat

cu Grasa de Cotnari...”

*

„Văpaie albă-

cireşii înflorind

până la cer”

*

„Cum stau pe prispă-

îmi odihnesc mâinile

pe Carul Mare”

Aceste două cărţi cuprind, pe lângă poezii, fragmente din referinţe critice şi opinii ale unor oameni avizaţi care m-au ajutat să îmi formez o impresie frumoasă despre acest important poet român, premiat atât în ţară cât şi în străinătate.

La finalul lecturii, ca o Revelaţie, am conştientizat o acţiune grăbită a mea, dar asta printr-o conexiune cu un articol, deosebit de reuşit, scris de domnul Virgil Raţiu despre cartea Federeii, publicat în Revista MIŞCAREA LITERARĂ nr. 1/2011, articol citit – cum nimic nu e întâmplător – cu o zi înainte de a descoperi cărţile de poezie citite, scrise de Iulian Dămăcuş.

În cîteva cuvinte să vorbesc despre acţiunea mea grăbită:

Fusesem la lansarea cărţii Federeii, fără să ştiu despre ce operă este vorba, dar am cumpărat-o fiind prezentată de domnul Andrei Moldovan „un basm”, iar de domnul Ioan Pintea ca fiind „un basm urât”. Despre faptul că această carte este înţesată de un limbaj neliterar, obscen, pe care nu îl găsim în DEX, nu s-a vorbit.

De cum am ajuns acasă am început să citesc, dar fără să pot finaliza lectura din cauza limbajului care îmi agresa spiritul şi a compasiunii care am simţit-o faţă de autor. Din cât am parcurs era clar că autorul „povestea” despre traumele din copilărie, adică tragedia vieţii sale. Nu am păstrat cartea, pentru a nu o găsi în biblioteca mea copii minori, fiindcă ei nu ştiu ce este aceea psihanaliză, a căror minte nu e formată să poată discerne binele de rău şi care, chiar pot să îşi însuşească un astfel de vocabular. Nu am avut curajul să citesc toată cartea şi să scriu despre ea aşa cum m-am gândit când autorul îmi scria dedicaţia la finalul lansării. Indescifrabilă dedicaţie! Autorul avea emoţii... nu am putut citi, nu ştiu ce a scris!

La un interval de cîteva zile, când şi conştient şi inconştient aveam în minte întâmplarea aceasta şocantă pentru mine şi neexteriorizată, o profesoară îmi aduce cartea Sonia, de care nu auzisem, nici de autorul ei, şi mă roagă să o citesc şi să scriu impresiile pentru că autorul i-a fost coleg de liceu. Am citit cartea, carte deosebit de valoroasă, un roman de 189 pagini, şi, pentru că am găsit doar cîteva cuvinte şi expresii obscene, pe care nu le găsim în DEX, în articolul despre cartea Sonia, autor Iulian Dămăcuş, am scris o critică prea amplă cu privire la limbajul folosit în roman. ( http://www.rasunetul.ro/iulian-damacus-scriitor-psiholog-parintii-inaltau-rugaciuni-din-priviri ).

Adevărul este că în viaţa psihică nu există nimic întâmplător, că în spatele fiecărei erori, există ceva refulat sau, mai exact, o nesinceritate, o deformare întemeiată pe lucruri refulate. Recunosc faptul că, ceea ce aveam în minte, ca şi critică privitor la limbajul folosit, despre cartea domnului Nicolae Avram, am scris în articolul despre romanul Sonia. Mintea a găsit prilejul să se descarce cu ceea ce nu mă pronunţasem public!

Când am citit textul domnului Virgil Raţiu despre cartea Federeii, autor, Nicolae Avram, am văzut cum cartea poate fi citită şi în altă cheie, dar pentru asta trebuie să ai vasta cultură a domnului Virgil Raţiu care a reuşit să spună cum cartea transmite mesajul despre cât de cumplită este viaţa în unele orfelinate.

Personal încadrez cartea Federeii la publicaţii interzise minorilor dar şi publicului larg, fiind o carte dedicată bibliotecilor de psihanaliză ca lucrare de specialitate, scriindu-se pe ea ce conţine, deoarece este produsul unui artist care a descărcat traumele copilăriei în cuvinte de nerostit public ci, doar în faţa terapeutului.

În articolul din revista MIŞCAREA LITERARĂ nr.1/2011, domnul Virgil Raţiu atenţionează ferm factorii de decizie, şi îi ajută să ştie, spunând despre Federeii:

„Triste şi negre amintiri din copilărie, dar sunt totuşi amintiri. [...] Versurile sunt un şir de amintiri crude, carnale, brute faţă de care orice fiinţă umană ar face efort supraomenesc pentru ca să le uite, să le şteargă din nebuna memorie. Însă, se vede că nimic nu le-a putut răzui de pe scoarţa celulelor însărcinate cu ţinerea de minte. [...]

Această poveste în versuri nu este scrisă pentru copiii de azi, ci pentru maturii de ieri şi de azi, pentru reprezentanţii societăţii până la cele mai înalte nivele, pentru ca să se ştie. [...] E doar un iad al infantilităţii...”

Avem de învăţat de la felul în care scrie Virgil Raţiu cel care, citind poeziile din cartea lui Nicolae Avram, posibil să le fi analizat cu gândul la cuvintele celebre scrise de Novalis:

"Poezia dispune neîngrădit, după bunul ei plac, de suferinţă şi dorinţă - de plăcere şi durere - de eroare şi adevăr - de sănătate şi maladie."

*

Cu bucuria că oamenii înzestraţi cu har pot transpune poetic un eveniment trist din viaţa lor, vă propun să citim, în final, scrisoarea domnului Iulian Dămăcuş:

„Scrisoare

Teoretic, mai exist/ Poate vă miră, prieteni/ că mă auziţi la telefon, sau/ mai primiţi câte-un e-mail/ E drept, nu m-aţi mai văzut de mult/ fusese un eveniment, atunci, se scrisese despre/ Oricum, după aceea/ de cele mai multe ori plecam…/ Cineva şi-aducea aminte din când în când/ că m-ar fi întâlnit pe o stradă lăturalnică/ acolo unde mă aruncase întâmplarea/ sau aşteptând în faţa unei uşi albe, pe care citeam cuvintele numai de mine văzute/

(de fapt erau aceleaşi pe care le murmurau ochii tuturor celor care, împreună , asteptau…)/ Apoi, pentru încă un răgaz de lectură sau/ de mărturisiri/ file şi lacrimi/ lumina se zărea un şir de nopţi şi la geamul meu…/ Între timp s-a schimbat ora,/ şi timpul a făcut un salt înainte/ mai târziu s-a smucit înapoi ca un cal nărăvaş!/ Când să te mai întâlneşti,/ ce se mai poate planifica astăzi,/ în nestatornicie?/ Teoretic mai exist…/ şi cine ştie,/ în primăvară/ mă veţi întâlni în firul de iarbă/ oferindu-se Mielului,/ sau în vreun ghiocel, cu privirea plecată/ ruşinat că a lipsit la ultima întâlnire…”.

*

Data viitoare vom vorbi despre cartea „Nimic nu e întâmplător” de Robert H. Hopcke.