Andrei Moldovan, un nou pas în critică

Profesorul Andrei Moldovan propune un nou volum de consemnări critice, apărut la Editura Eikon din Cluj-Napoca, cu sprijinul Centrului Judeţean pentru Cultură Bistriţa-Năsăud. „Butelia cu oxigen” propune o nouă abordare a criticii într-o viziune proprie pe care Andrei Moldovan şi-a structurat-o în zeci de ani de studiu a literaturii. Structurată pe patru capitole, „Cărţi şi autori”, „Teme literare”, „Contribuţii de istorie literară” şi „Adnotări”, cartea răspunde, prin tematica abordată, întrebărilor generaţiilor actuale legate de curentele literare. Despre Tzvetan Todorov, Andrei Moldovan spune că este pe un palier care sugerează, încă o dată, că structuralismul şi direcţiile moderne ce îi sunt aidoma, sunt pe punctul de a nu mai aduce nimic bun literaturii, criticul având o atitudine tranşantă, asumându-şi responsabilităţi, o primejdie ce pândeşte cuvintele, ajutându-ne să descoperim noi sensuri. Andrei Moldovan vorbeşte foarte frumos despre criticul Niculae Gheran, împreună cu care a avut proiecte măreţe menite să readucă în actualitate opera lui Liviu Rebreanu.

Un apropiat al bistriţenilor, Niculae Gheran ne-a redat, prin 23 de volume, Ediţia Critică a romancierului născut la Târlişua. În fiecare text, criticul nu se sfiieşte să afirme punctul de vedere tranşant despre opera scriitorului abordat. Despre proza lui Ioan Groşan, Moldovan spune că se înfăţişează ca o încercare izbutită de forţare a limitelor absurdului de supravieţuire dincolo de lipsa de sens a unei gândiri comune. De fapt, aceasta este una dintre caracteristicile criticului Andrei Moldovan, de a extrage esenţa din fiecare carte abordată, de a o integra într-un curent şi de a o compara cu atmosfera specifică epocii în care a fost creată.

O mare parte a volumului este dedicată, poate, celui mai apropiat scriitor de sufletul criticului, Liviu Rebreanu, a cărui operă a studiat-o ani la rând. Referindu-se la volumul „Neamul rebrenienilor către Liviu Rebreanu”, scris de Ilderim Rebreanu, Andrei Moldovan spune că vom descoperi adevărate documente de corespondenţă între romancier şi mama acestuia, Ludovica, tatăl Vasile, sora Riţa sau cea mai apropiată de Liviu, sora Livia. Cuvinte de suflet pe care Andrei Moldovan ni le explică şi nouă în stilu-i caracteristic.

Despre criticul Ion Vlad, Andrei Moldovan spune că acesta pledează pentru acceptarea literaturii ca studiu al formelor într-o evoluţie de multe ori pasionantă, marcând însăşi existenţa istorică a literaturii. Formele sunt într-o permanentă devenire, mereu în mişcare, dinamice, încât, pe bună dreptate, criticul vede în poetica lor o dominantă a retoricii.

Despre provincie şi provincialism, Andrei Moldovan răspunde prin cuvintele cronicarului Miron Costin: „Nasc şi la Moldova oameni”. Interesantă este şi expunerea despre presa literară şi literatură la finalul căreia aflăm că Moldovan nu se teme de cartea electronică, care nu va izbuti niciodată să suprime cuvântul tipărit. În viziunea lui, scriitorul nu citeşte orice, ci doar acele cărţi ce sunt în conformitate cu propriul său proiect care intră în orizonturile sale de aşteptare. Lectura devine extrem de profesionalizată, fără prea multe conotaţii afective. Ea trebuie să se dovedească atât utilă, cât şi plăcută. Aflăm, de asemenea că, fiecare critic are propriul său proiect şi nu citeşte la întâmplare. Arhivele pot descoperi lucruri deosebite, amintind aici scrisoarea adresată profesorului năsăudean Ioan Ciocan, de către Ioan Slavici, care are un parfum de epocă a unei limbi ce încântă şi care se lasă plăcut moderată de cel ce se va contura ca un mare prozator.

Pavel Dan, Radu Săplăcan, Aurel Onişor sunt alţi scriitori conturaţi în atmosfera Cenaclului „Saeculum” de la Beclean, fiecare dintre aceştia fiind un apropiat al criticului. Despre Ioan Alexandru, Andrei Moldovan spune atât de frumos: „Este sufletul cel mai pur ce s-a dăruit poeziei ca formă de existenţă al lui Dumnezeu. Şi poezia l-a devorat, felie cu felie, până când trupul s-a pustiit, iar sufletul s-a contopit cu lumea ce cântă”.

Volumul de critică se încheie cu un text despre versiunea arabă a poeziilor George Coşbuc în traducerea lui Salah Mahdi şi Bara Hati Abdul Baki, apărută sub egida Centrului Judeţean pentru Cultură, un adevărat dialog între civilizaţia românească şi lumea arabă.

Cartea lui Andrei Moldovan este un reper pentru atmosfera literară din România, şi nu numai, conturând un portret al cuvântului devenit scriere peste timp.