Nicolae Feier - Mutarea zeilor din Kogaion în Olimp

Preotul profesor Nicolae Feier, pe care îl găsim slujind la Altar la Biserica COROANA din Bistriţa, a scris mai multe cărţi, parte din ele fiind cărţi-document. Aşa este şi cartea BESSII, apărută la prestigioasa Editură Karuna-Bistriţa, 2010, despre care vorbim acum. Ar trebui să fiu cu o pregătire de specialitate în istorie, teologie şi alte domenii, poate şi arheologie, astfel încât să îmi dau voie la o părere, alta decât că, această lucrare ne îmbogăţeşte spiritul şi cultura noastră, şi că este deosebit de interesantă, de utilă.

La finalul lecturii, gândul m-a dus la cuvântul patriot, adică persoană care îşi iubeşte patria şi, am spus că, astfel şi-a exprimat, prin scrierea acestei cărţi-document, Domnul părinte Nicolae Feier devotamentul faţă de patria noastră ROMÂNIA şi l-am numit: un bun patriot.

Pentru că lectura acestei cărţi m-a impresionat şi pentru că doresc să incit cititorii spre a o parcurge, şi, m-aş adresa mai mult elevilor şi studenţilor, voi reproduce fragmente din capitolul Mutarea zeilor din Kogaion în Olimp:

«Transhumanţa pastorală este o realitate multimilenară care se diminuează constant sub ochii noştri. Mocanii, îngurgitaţi în uriaşele lor cojoace, „cu căcilele pe frunte”, coboară cu turmele, din Munţii Carpilor, la iernat, an de an, pe lângă Istru (Dunăre). Cum vine călare Sfântul Gheorghe, se întorc de la „iernat” la vetrele lor sub-montane.

În transhumanţa de iarnă pot să-şi ducă şi nevestele tinere cu ei. După Rusalii pleacă în munte la „vărat”. Ultima petrecere cu familia întreagă se numea „MAIAL”.

Fiind preot în MOCĂNIME, la Gledin, am observat atent ultimele svâgniri ale fenomenului muribund al transhumanţei pastorale. La vărat nu se pleca decât după „MAIAL”, o sărbătoare pastorală, posibil cu rădăcini antecreştine, a zeităţii vegetaţiei „MAIA”. »

În cadrul acestei sărbători se sacrifica „ARETELE”, cel mai frumos şi puternic berbec alb cu coarne răsucite, împiedicându-se astfel endogamia. Capul berbecului era ridicat deasupra stânii şi ţintuit de un stâlp. Când am pus întrebări, mi s-a răspuns că i se zice „ARĂTARE” şi că „aşa-i rânduiala din veci”. [...] Deşi după zicerea lui Florus: „Dacii nu şi-au părăsit niciodată vatra lor sacră”, aflată în „cetatea” munţilor lor sfinţi, ei au iradiat doctrina lor religioasă în tot spaţiul euro-asiatic, implicit prin elenismului imperiului lui Alexandru Macedon, care nu a fost grec, ci trac şi mai apoi imperiul Roman, prin ceea ce numim astăzi „fenomenul religios tracic” asimilat în cultura romană prin cuceririle imperialilor romani şi chiar cu mult mai devreme. Şi primul patriarh român, Elie Miron Cristea, afirmă într-un articol De tinereţe, că: „până şi în Balcani şi pe Olimp sunt puzderie de români.”».

Vedeţi, citind fragmentul de mai sus, ne dăm seama că suntem în faţa unei cărţi despre noi românii, despre rădăcinile noastre!

În „Motivaţia” scrierii acestei cărţi preotul Nicolae Feier spune:

«Intuind că, sub frunzele căzute din Pomul Vieţii veşnice al neamului nostru românesc în miile de toamne trecute, se află comori nepreţuite, aşteptând cuminţi să fie descoperite şi puse în valoare, am hotărât să lămurim cum stau lucrurile cu acest nume străvechi, „BESII”, numele castei preoţeşti al marelui neam al tracilor.»

Fiind aproape Sărbătorile de Iarnă, vă doresc să aveţi timp şi să vă hotărâţi să citiţi această carte despre ROMÂNIA scrisă cu atâta dragoste de neam de preotul Nicolae Feier.

Data viitoare, în anul 2011, dacă va vrea Dumnezeu, vom vorbi despre scriitorul Radu Petrescu văzut de scriitorul Nicolae Vrăsmaş. LA MULŢI ANI!