Se renunţă la ,,Marea Debarasare”

Primăriile, obligate să înfiinţeze puncte de colectare a deşeurilor electrice

S-ar părea că programul naţional de colectare a deşeurilor de echipamente electrice şi electronice, care s-a derulat în ultimii trei ani sub denumirea ,,Marea Debarasare”, mai întâi lunar şi apoi trimestrial, va fi tras pe linie moartă.

Dar nu pentru că s-ar fi renunţat la ideea colectării selective a acestui tip de deşeuri, unele conţinând substanţe şi compuşi de mare risc pentru mediu, ci pur şi simplu deoarece populaţia din toate localităţile va avea posibilitatea să scape de vechiturile electrocasnice sau electronice oricând va dori şi nu doar în anumite perioade.

Marţi, în Monitorul Oficial a fost publicată Hotărârea de Guvern 1.037/2010 - care instituie obligativitatea ca absolut toate autorităţile publice locale să înfiinţeze puncte speciale de colectare a deşeurilor de echipamente electrice şi electronice. În fiecare comună va fi înfiinţat un astfel de punct de colectare (indiferent de numărul de locuitori), iar în oraşele mari trebuie înfiinţat câte un punct de colectare pentru fiecare 50.000 de locuitori.

Nerespectarea obligaţiei preluării de deşeuri de echipamente electrice şi electronice se va lăsa cu sancţiuni pentru primării, care pot fi amendate cu sume cuprinse între 5.000 şi 10.000 de lei. Şi persoanele fizice trebuie să ia în serios prevederile HG 1.037/2010. După înfiinţarea punctelor de colectare, vor fi obligate să ducă deşeurile electrice şi electronice numai la respectivele centre altfel pot fi sancţionate cu amenzi cuprinse între 500 şi 1.000 de lei.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5