Şoferi cu viteza avionului

Accident grav în 10 octombrie, orele 15,00, când un ATV al pădurarului ce se vedea acasă, este colizionat de un automobil ce venea din spate. Termen eufemistic „colizionat”, mai corect omul fiind spulberat. Nu vom comenta accidentul, substiduindu-ne noi celor îndrituiţi- recte Poliţiei rutiere- fiindcă nu ne stă bine, ci semnalăm doar că e de mirare că nu sunt interzise urlătoarele ATV-uri pe drumurile publice. Peste tot în lume îţi pui ATV-ul în remorcă, te duci la fermă sau la codru şi acolo umbli peste dealuri şi drumuri forestiere speriind graurii. La noi e liber pe oriunde, asurzindu-i până şi pe surzi cu zgomoteala lor. În aceeaşi zi de 10 octombrie, tot un ATV coliziona din spate la Viişoara un autoturism, nenorocindu-i luneta şi semnalizările de spate. De grabire. Oare unde ne grăbim, dragii mei? Pentru bunul Dumnezeu, ce-i cu goana asta? În socialism se zicea că spre a construi societatea comunistă, dar acum ce construim? Ce dărâmăm? Se grăbeşte omul spre moarte? N-aţi văzut-spun filosofii, cum fetiţele vor păpuşi (viitorii copii), după aceea se visează măritate negreşit cu Făt-Frumos sau cu un văr de-al lui măcar), după aceea ne vrem…bogaţi şi poziţionaţi social…dar nu e aceasta goana spre finişul liniei noastre?). Scuze însă. Haideţi pe drumul Ghinzii.

De acolo, din vârf, de unde e indicatorul „Aerodrom”, şoseaua se bifurcă în Valea Ghinzii şi Str. Ghinzii. Asta din urmă se coboară spre satul Ghinda, şosea asfaltată de forma unei uriaşe opinci, încât îţi vine să laşi maşina să-şi arate toţi kilowaţii (caii putere), cu deosebire că ai văzut indicatorul de „aerodrom”. Din partea cealaltă încă şi mai dihai, astfel că 80% din şoferi (aviatori pot să zic) trec cu viteze incredibile- 140, 160 şi 180 km/h. Şi mai mult. Făcând lângă casa fiicei mele nişte măsurători, expertul topograf Marius Talpoş, văzând un astfel de meteorit pe roţi, exclamă:

-Dom’le, ăsta când mai pune frână?

-Nu folosesc frâna. Aici nu se mai foloseşte. Direct în iad sau paradis.

Domnul Dinică, medic, locuind aici, povestea cu haz cum unul sărise de pe şosea cu maşina în nişte sălcii, peste şanţ, ca planorul. Şi minunea minunilor, putând să plece pe roatele lui după ce au tras-o cumva peste vârfuri de răchiţi. Desigur, dacă li s-ar pune aripi, mulţi ar decola.

Soţia, de o rigoare asemenea filosofului Socrate e de părere că legile circulaţiei, chiar imperfecte, trebuie respectate cu virgulă cu tot şi crede că ar trebui limitată aici viteza. Şofer fiind, am obiecţii: pentru ce? Nu e spital, şcoală sau altceva. Eu cred că dacă văd un car cu fân sau altceva, nu doar că-mi limitez viteza la cea legală, 50/ oră, ci chiar cobor la 10-20. dar dacă nu e nimeni? Merg cu 58, nu? De părerea mea a fost şi câinele domnului doctor Dinică. Roşcatul- un dulău drăguţ cu privire aproape omenească- mă mir că nu vorbeşte- venea pe şoseaua disnspre Ghinda, la pas, în răcoarea dimineţii. Nu ştiu unde făcuse vizită aşa dimineaţă. Când începu panta numitei „opinci”, el acceleră şi o luă în trap uşor până ce panta se termină şi apoi iar la pas, filosofic. Să-i fi pus restricţii de viteză? M-ar fi ascultat?

Sunt sigur că factorii de decizie nu vor lua în seamă glumele mele şi ale dulăului amintit, ci se vor gândi la victimele posibile, la viaţa celor care merg cu ea în mână în fiecare zi prin această zonă. Şi să mai sperăm că în ţara cu legi multe şi nerespectate adesea, restricţionările se vor respecta. Doamne, dă să fie!