De 3 ori pe gânduri

Încercări nereuşite

Mă mir adesea cum creşte tainic şi smerit firul de iarbă, cum izvorăsc din veşnicie seara, stelele, cum floarea singuratică înfloreşte la marginea prăfoasă a drumului de ţară. Şi atâtea alte…„mărunţişuri”….

- Pentru cine înfloreşti, tu aici, bre floricică? i-am zis uneia. Că nu te vede nimeni…

Clipind din petale, dar foarte-foarte încet, mi-a spus cu oarece veselie:

-….pentru Dumnezeu!

Nu veţi crede, dar aşa i s-a întâmplat –zice-se- şi unui japonez, care, întâlnind o tufă verde-verde, i-a cerut: „Vorbeşte-mi despre Dumnezeu!” Şi ea, pe dată a înflorit toată, foarte emoţionată. Ei, dar despre altceva voiam a face vorbire.

Mă aflam spre amiază pe strada Ghinzii din Bistriţa noastră şi priveam maşinile care trec pe aici într-o goană asemenea trăsnetului. Una a sărit anul trecut peste şanţ, sălcii şi direct în iarbă, pe deal- povesteşte dl. doctor Dinică. Şoseaua coboară şi urcă, fiind un fel de „opincă” lungă. Ei bine, am văzut un câine care voia să traverseze drumul. Asta credeam, dar la mijloc de şosea s-a oprit. Era un câine maroniu, mare, dar aşa de slab că mi s-a făcut milă de el. Îmi venea să-l întreb:”Un’te duci, măi frate?” -însă era relativ departe, la vreo cinzeci de metri. Şi s-a oprit la mijloc de şosea, clătinându-se pe picioare, ca un om beat. Trecu o maşină făcând un zgomot infernal şi-l evită, totuşi. O alta îl evită şi ea. Puţin speriat, după vreo trei maşini, ajunsese mai la margine, dar apoi veni iar spre mijlocul şoselei. De ce, măi? Iar maşini, iar îl evită, de ai crede că nu vor să calce vreo căprioară. Atunci m-am convins de incredibilul fapt: patrupedul voia să se sinucidă. Sigur. Vreo şapte maşini l-au evitat; două chiar au încetinit, cu neobişnuită delicateţe. şi pentru fiecare am adus o mulţumire în gând. Sunt mulţi oameni buni în lume, credeţi-mă!

Sărmanul patruped! Semăna grozav cu economia românească….Cineva i-o fi tăiat şi lui mâncarea cu vreo 80%, socotind că va rezista. Numai blana era de el, parcă atârnând şi aducând aminte de alte vremuri, mai omenoase.Cu certă melancolie, după atâtea nereuşite, o luă spre sălcii şi apoi urcă coasta şi nu l-am mai văzut.

Şi nu s-a nimerit…nu s–a nimerit să am la mine o coajă de pâine…

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5