Colţul filatelistului
Filatelica
Cu ocazia Zilei Tricolorului, Clubul Filatelic BISNUMPHILA al Cercului Militar Bistriţa, organizează expoziţia: PATRIE, DRAPEL, ONOARE!
Vernisajul va avea loc pe data de 22 februarie 2010, la Cercul Militar Bistriţa, în sala mică.
Expozanţi:
- Mihai Lucian Valea - filatelie
- Nechita Bumbu - artă plastică
- Valer Galan - artă plastică.
Mihai Lucian Valea
Ziua Tricolorului
La 24 februarie 1848, pe Primăria din Paris, alături de alte drapele, a fost arborat şi TRICOLORUL ROMÂNESC. „Emotion de tous ces drapeaux… Chanque nation dnas sa verite et dans sa justice” (Apud: J. Michelet).
Momentul acela însemna confirmarea internaţională a celor trei culori: roşu, galben şi albastru, drept simbol al României, iar acea zi de 24 februarie a fost desemnată Ziua Tricolorului.
Iniţial, cele trei culori erau alăturate vertical, de la lance la fald, iar prima destinaţie a drapelului originar a fost aceea de-a simboliza România Revoluţionară (vorbim despre Revoluţia de la 1848). Devine simbol al Principatelor Unite, simbol al noii DACIA FELIX care tocmai începea să existe şi să se afirme. Dispunerea culorilor va comporta o ajustare ulterioară: albastrul lângă lace, galbenul la mijloc, iar roşu în fald.
În sovieticeştile timpuri, nu de mult împuşcate, propagandiştii obedienţi au încercat să-i atribuie un pronunţat caracter de clasă declamând o simbolistică proprie pentru fiecare culoare (albastrul simboliza cerul senin la patriei, galbenul simboliza rodul câmpiei, roşi simboliza sângele vărsat de către apărătorii patriei).
Tricolorul are o simbolistică unică, pe care deja o afirmă începând din momentul 24 Februarie 1848, suficientă sieşi fără adăugiri şi explicaţii: Tricolorul simbolizează România!
Prezint mai jos facsimilul piesei emise de către Poşta Română în cinstea Tricolorului, la împlinirea a 150 de ani de existenţă ca simbol.
Mihai Lucian Valea
Adaugă comentariu nou