Publicistica dramaturgului

Coldăuanul Ştefan Mihuţ, de profesie jurist, a debutat editorial cu volumul de teatru ,,Candidaţi la fericire” ( Editura ,,ASTRA-Dej”, 2004). Despre dramaturgul Ştefan Mihuţ, prozatorul Aurel Podaru spunea că : ,,are simţul umorului şi al decupajului alert, precum şi darul de a contura profile de personaj într-un timp redus” ( ,,Răsunetul”, Nr. 3730, 4 august 2004).

Înainte de a scrie teatru teatru, el şi-a probat condeiul în publicistică. O parte din articolele sale, în special cele de după 1990, ,,reportaje, interviuri, cronici, note, comentarii, informaţii, articole polemice” ( Magdalena Vaida), au fost adunate în volumul ,,Cioburi de oglindă din viaţa noastră” ( Editura ,,Texte”, 2008). Ele întregesc personalitatea autorului, ca o acceptare a ,,izbânzilor”, cât şi a ,,eşecurilor” din oglinda vieţii .

Articolele surprind implicarea civică a publicistului, mereu cenzurat de ochiul unui moralist, care încearcă să construiască istoria din efemerul evenimenţial.

Programul publicisticii sale l-am aflat conturat în articolul ,,Adevăr zic vouă...”, în mic, un posibil subiect pentru o viitoare comedie. Publicistica lui Ştefan Mihuţ ,,ţinteşte trei zone: una reflexivă, alta incitantă până la revoltă şi, în sfârşit, pe cea amuzantă”.

Cum îi stă bine unui dramaturg, pentru care umorul este un apanaj curent, cartea lui de publicistică se deschide cu textul semnalat, în care ,,făcătorul” de teatru valorifică datele realităţii aproape scenic. Asistentele dintr-o maternitate se prefac bolnave, ţintuite la pat pentru a primi colete de la cineva venit ,,cu daruri” din Occident, imediat după marea noastră înşelare din decembrie 1989.

Ştefan Mihuţ, un ,,frumos nebun” al gazetăriei postdecembriste îşi propune un program plin de avânt: ,,să combată fenomene ale imposturii, camelionismul incompetenţei, de a pleda pentru promovarea valorilor...şi nu în ultimul rând cele ale spiritului, vizând ideea unei reale purificări morale”. Se ,,înhăitase” la aceste ,,rele”, acolo, la ,,Gazeta someşeană” împreună cu regretatul Radu Săplăcan şi cu Zorin Diaconescu. Naivitatea lui s-a transformat aproape în greşeala de a crede că va putea schimba ceva în societatea noastră de tranziţie.

Se va convinge repede că ,,realitatea-i răsturnată”, că schimbările în bine sunt oprite la semnal. Va încerca apoi să se limiteze la o personalizare a ,,preajmei”. Se entuziasmează de un concert de colinde, neuitând ,,frustarea tardivă” a nefrecventării bisericii, motivând simplu: ,,vicisitudinile vremii” ( ,,Martor la un concert”).

Deşi interviurile din acest volum par , retrospectiv privind, partea perisabilă a publicisticii sale, iniţiatorul lor reuşeşte să contureze prin intermediul lor adevărate fişe de portret, să sesizeze la unii din preopenienţii săi funcţionarea, încă, a reflexelor comuniste.

Speranţele unei reale schimbări în România, îngustâdu-se mereu , Ştefan Mihuţ se apropie tot mai mult de fenomenul cultural, domeniu unde se simte mai bine. Parafrazând pe Marin Preda , autorul adoptă ca deviză sloganul : ,,Dacă cultură nu e, nimic nu e”. În consecinţă, multe pagini ale cărţii vor prezenta evenimente culturale, lansări de carte, şedinţe ale Cenaclului literar ,,Radu Săplăcan” din Dej, întruniri ale Astrei dejene, ,,Colocviile de la Beclean” etc.

Vor fi evocaţi: istoricul Raoul Şerban, profesorii Dan Mârza, Iosif Bâtiu, Tiberiu Morariu, poetul Nicolae Apetrei, doctorul Trăian Gheorghe Dascăl, un mecena care populează satele şi oraşele judeţului nostru cu busturile unor personalităţi născute pe aceste meleaguri.

Învins de realitate într-un anumit sector, mai adesea în cel civic, Ştefan Mihuţ îşi regrupează forţele talentului său publicistic în altul. Ca momente de respiro printre articolele sale gazetăreşti sunt presărate şi câteva creaţii proprii : ,,Întâlnirea”-schiţă, ,,Dialog politic”-schiţă, ,,Bătăuşul”, ,,O cafea prea fierbinte”-foileton etc.

Ştefan Mihuţ este conştient de efemerul publicisticii, de licărirea ei scurtă, de aceea o percepe ca pe un exerciţiu de încălzire pentru viitoarele sale piese de teatru.