Comori rurale rebrişorene

Numele comunei Rebrisoara vine de la termenul slav “rebro” care inseamna coasta, colina. Jumatatea nordica a comunei apartine Muntilor Rodnei, iar cea de sus apartine zonei de dealuri. Localitatile s-au dezvoltat pe trepte de relief, de-a lungul cursurilor de apa. Cea mai mare parte a teritoriului comunei Rebrişoara se încadrează din punct de vedere geomorfologic şi sub numele de Ţara Năsăudului. Dealurile Năsăudului se caracterizează prin prezenţa formaţiunilor oligogene, cu o structură monoclinală, puternic etajate şi cu altitudini cuprinse între 1600-1700 m.

DATE FIZICO-GEOGRAFICE

Asezare: in partea de Nord a judetului.

Relief: relieful zonei este influentat de structura litologica si manifestarile tectonice care au afectat regiunea. Seriile cristaline ale Muntilor Rodnei impun un relief masiv.

Resurse naturale: argila caolinoasa, plumb, zinc, pirita, lemn , piatra de constructii, pietrisil cantonat.

Reteaua hidrografica: Raul Somesul Mare, Raul Gersa, Raul Rebra

Flora si fauna:

- flora: padure de foioase, fag, stejar, carpen, molid

- fauna: ursul carpatin, cerbul carpatin, cocosul de munte, mistretul, lupul, vulpea, iepurele, capra neagra

Populatia: 4996 din care 2478 femei si 2509 barbati

Atractii turistice:

Biserica din lemn din Grui, Pestera Tausoare

1. Biserica de lemn Gersa I - Grui - comuna Rebrişoara

Conform inscripţiei , a fost ridicată în 1721 si este formată din: pronaos poligonal, naos dreptunghiular si altar decroşat, compus din trei laturi ce se îmbină în unghiuri drepte.. Biserica este cu un turn pe pronaos si o galerie deschisă, ornată. Uşa de intrare cu latura de sus semicirculară, aflată pe partea de sud a bisericii, are un frumos decor sculptat . Biserica are hramul " Sf. Arhangheli Mihail şi Gavril” şi se află pe noua listă a monumentelor istorice sub codul LMI: BN-II-m-A-01659.01 . Portalul este foarte frumos sculptat . Se păstrează icoane pe lemn şi sticlă din sec.XVIII, XIX . Acoperişul de şindrilă are deasupra pronaosului un turn cu baza pătrată. Turnul are o galerie cu o balustradă cu motive decorative tăiate în scândură. Galeria este deschisă prin câte două arcade înalte pe fiecare latură. Coiful de o formă aparte se îngustează brusc înălţându-se pe câţiva metri sub formă de săgeată. Ferestrele au fost lărgite, păstrându-se o fereastră veche la absida altarului. Naosul are o boltă semicilindrică, întreg interiorul fiind vopsit după anii '60. Se păstrează în stare de conservare slabă, icoanele impărăteşti şi icoanele prăznicare de la iconostasul cu trei uşi din sec. XVIII-lea ca şi numeroase icoane pe sticlă. Icoanele prăznicare sunt atribuite pictorului Toader Gherleanu iar icoana Bunul Păstor este realizată de Vasilică din Cătina, care are o replică identică la Petriş, comuna Cetate, judeţul Bistriţa Năsăud.

Studii regionale: Cristache-Panait, Ioana şi Scheletti, Ion (1975). "Monumentele de lemn din judeţul Bistriţa-Năsăud în lumina istoriei". Buletinul Monumentelor Istorice 1975, Mândrescu, Gheorghe (1982). "Biserici de lemn din Ţara Năsăudului şi din Ţinutul Bistriţei". Monumente istorice şi de artă religioasă din arhiepiscopia Vadului, Feleacului şi Clujului 1982: 159-192; Porumb, Marius (1976). Zugravi şi centre româneşti de pictură din Transilvania secolului al XVIII-lea. AMAC, XIX, p. 115, 122.

2.

Pestera Tausoare

Istoria peşterii începe în anul 1955, când învăţătorul Leon Barte, plimbându-se pe valea Izvorul Tăuşoarelor, a observat cum apa văii dispare sub pământ, albia rămânând seacă. Intrigat, a cercetat mai atent versantul în care dispărea apa şi a descoperit o gură nu prea largă de peşteră ce ducea la un fel de puţ. Cu mult curaj, el s-a avântat de unul singur în necunoscut, coborând o pantă înclinată, apoi o săritoare verticală de 12 metri, cu ajutorul unei scări confecţionate din lemn. O nouă pantă, unde apare şi apa pierdută la suprafaţă, apoi o nouă săritoare de 8 m. Revenind în repetate rânduri în peşteră, vajnicul explorator, devenit speolog din pasiune, a pătruns tot mai departe, până şi-a dat seama că se află în pragul unor descoperiri impozante ce-i depăşesc puterile. In aceste condiţii, s-a adresat secţiei din Cluj a Institutului de Speologie, ai cărui cercetători nu au întârziat să vină la faţa locului. Lui Leon Barte i s-au alăturat astfel cercetătorii M. Serban, I. Viehmann, D. Coman si T. Rusu, care, începând din iarna aceluiaşi an, au iniţializat o explorare sistematică.

Fiecare deplasare a adus noi galerii, unele impresionante prin lărgime şi înălţime, altele prin îngustime şi lungime. Apoi a fost descoperită o galerie plină de formaţiuni de gips, adevărate flori de piatră de o mare delicateţe, de altfel cele mai interesante concreţiuni de acest fel din tară. Dar, pe lângă toate acestea, peştera s-a dovedit a fi din ce în ce mai adâncă, porţiunile orizontale sau în pantă alternând cu săritori şi rupturi cu cascade. In anul 1959 a depăşit 4 km, plasându-se în fruntea listei peşterilor din ţara noastră. In 1961, Peştera Tăuşoare, sau, după numele ei corect, peştera de la Izvorul Tăuşoarelor, a atins 5050 m dezvoltare şi 350 m adâncime, realizând astfel un dublu record, de lungime şi de adâncime. Cercetările ulterioare au determinat o adâncime de 425 m, care i-a facilitat menţinerea pe primul loc în topul celor mai adânci peşteri din ţară. Din punct de vedere al dezvoltării însa, peştera nu ocupă decât un onorabil loc 5. Pestera Tausoare s-a format pe un sistem complex de diaclize in calcare bituminoase eocene, compacte, fosilifere, uneori grezoase, cu vine de calcite. Situata pe versantul stang al Vaii Izvorul Tausoarelor, la o altitudine de aproape 1000 m, Pestera Tausoarelor fascineaza printr-o multitudine de galerii si patru rauri subterane care apar de mai multe ori si se pierd sub stinci, si care vin sa infrumuseteze locul, dandu-i un aer misterios. Descoperirea din 1955 a invatatorului Leon Barte i-a uimit pe primii speologi prin descoperirea unor schelete de ursi din doua specii: ursus arctos si ursus spealeus. Cele doua specii se pare ca au convietuit impreuna in acele galerii subterane, lucru care contravine tuturor cunostintelor despre aceste doua specii. In plus, oasele erau dispuse intr-un mod ciudat, circular, partea de nord spre nord vest si sud fiind ocupata de ursus arctos si cea de nord spre nord est si sud, de ursus spealeus. Cum este putin probabil ca ursii sa fi murit intamplator in acele pozitii, se presupune ca ei au fost asezati de cineva intr-un anumit scop. Arheologii spun ca poate fi vorba despre un cult al omului primitiv inchinat ursului. O alta descoperire bizara o constituie “bilele de Tausoare”, despre care nimeni nu poate afirma cu exactitate cum s-au format. Bilele se gasesc incastrate in peretele calcaros si in podeaua partii din pestera careia i-au imprumutat numele, Sala Bilelor. Unii dintre cei care au vizitat locul afirma ca uneori, daca asculti atent, poti auzi murmure ce par a veni din interiorul bilelor.

Se pune problema daca aceste valori inestimabile ale comunei, sunt pretabile la un viitor turistic al “democratiei de tranzitie” putin controlat, care le poate aduce mai mult rau decat prestigiu turistic. In cazul unor stricaciuni sau furturi, valorile sunt irecuperabile definitiv.

Autor:

Profesor Nicolae Lup,

Scoala Generala Iacob si Ioachim Muresanu Rebrisoara, BN