La 1 Decembrie, pe Valea Someşului,

Năsăudenii au urat României La mulţi ani!

Luni, pe un timp foarte frumos, cum nu a fost de mulţi ani de 1 Decembrie, năsăudenii au sărbătorit 90 de ani de la Unirea Românilor într-un Singur Stat înfăptuită la 1 Decembrie 1918, la Alba Iulia, când Adunarea Naţională vota “UNIREA TUTUROR ROMÂNILOR ŞI A TERITORIILOR LOCUITE DE EI ÎN TRANSILVANIA, BANAT ŞI ŢARA UNGUREASCĂ CU ROMÂNIA”.

Punctul de întâlnire şi apoi, de plecare spre Monumentul Eroilor şi Statuia regelui Ferdinand, a fost Primăria oraşului, la ora 10,00, fiind onoraţi şi de prezenţa a opt veterani de război care mai vieţuiesc în Năsăud şi cartierele Liviu Rebreanu şi Luşca. La Momentul Eroilor s-a cântat Imnul Naţional, iar după un Te Deum oficiat de preoţii parohi Dumitru Tomi şi Leon Pop au fost depuse coroanele de flori din partea Primăriei oraşului (primar Dumitru Mureşan, viceprimar Ovidiu Maghiar şi secretar George Pop), Consiliului Local, Poliţiei oraş, Jandarmeriei, Pompieri, a partidelor PD-L, PSD, PC, PNL, Veteranii de război, Şcoala Generală “Mihai Eminescu”, Colegiul Naţional “George Coşbuc”, Grupul Şcolar Economic şi AJOFM – Năsăud.

Primarul Dumitru Mureşan, în cuvântul ocazionat de cea mai mare sărbătoare a românilor, a readus în memoria celor prezenţi la manifestări evenimentele ce au precedat, în urmă cu 90 de ani, realizarea dorinţei de veacuri a poporului român “…întreg, de oriunde şi din toate veacurile, martir şi erou…”, jurământul înaintaşilor, depus înainte de a pleca la Alba Iulia, de a “păstra şi apăra cinstea, demnitatea şi interesul bine priceput al naţiunii române până la cea din urmă suflare…”, omagiind memoria celor care şi-au dat viaţa pentru înfăptuirea unirii.

După un ”La mulţi ani!” cântat de toţi cei prezenţi la manifestare, o delegaţie în frunte cu viceprimarul Ovidiu Maghiar, astrişti şi veteranii de război, au depus coroane de flori la statuia regelui Ferdinand Întregitorul, alăturându-li-se şi donatorul acesteia – dr. Traian Gheorghe Dascăl – care a omagiat jertfa înaintaşilor noştri pentru înfăptuirea unirii, precum şi a regelui Ferdinand, în timp ce la Monumentul Eroilor, elevii clasei a IV-a (înv. M. Sermeşan) de la CN “George Coşbuc” şi elevi de la Şcoala Generală “Mihai Eminescu” (înv. Ioan Talpoş) au susţinut un moment artistic interpretând cântece patriotice, recitând versuri tematice.

Evenimentele au continuat în sala festivă a Primăriei cu manifestarea solemnă dedicată Zilei Naţionale a României realizată de Centrul Judeţean pentru Cultură la invitaţia primarului Dumitru Mureşan, cu participarea extraordinară a grupului “Pro Opera”, corului “Osana” al Protopopiatului Bistriţa, ansamblului folcloric profesionist “Dor Românesc” al CJC BN.

Moderatorul manifestării – Nicolae Gălăţean – directorul CJC BN, după cuvântul primarului oraşului Năsăud – ing. Dumitru Mureşan, care a spus câteva cuvinte despre semnificaţia sărbătoririi, amintind de cartea prof. Ioan Seni “Năsăudenii şi Marea Unire” – editată la jubileul a 90 de ani de la Marea Unire – a înmânat microfonul directorului Direcţiei Judeţene a Arhivelor Naţionale Bistriţa-Năsăud cu expunerea “Reprezentanţi ai judeţului Bistriţa-Năsăud la Alba Iulia la 1918”, iar scriitorul pr. Ioan Pintea a făcut o succintă prezentare a cărţii lui Grigore Vieru din care a recitat Scrisoare din Basarabia şi alte poezii primind ropote de aplauze, la fel ca şi însuşi moderatorul Nicolae Gălăţean care a recitat din Octavian Goga, Ioan Alexandru ş.a.

Apoi spectatorii au avut parte de un recital de zile mari de cântece religioase, patriotice şi colinde interpretate de corul “Osana” al Protopopiatului Bistriţa – protopop Alexandru Vidican, dirijor Dragoş Cristian.

Ropote de aplauze au primit şi membrii grupului “Pro Opera”, care au dăruit năsăudenilor un adevărat regal de muzică cultă, aşa cum nu cred să mai fi fost la Năsăud. Ne-au încântat până la extaz soprana Cristina Stăuceanu, soprana Hartig, mezzosoprana Alexandra Hordouan, tenorul Ştefan Pop, baritonul Horaţiu Ruşti acompaniaţi de pianistul Cristian Lepădatu - pe care-i felicităm şi le mulţumim pentru darul ce ni l-au făcut, urându-le sănătate şi succese.

Apoi a venit rândul virtuozului Ştefan Cigu care a ridicat sala în picioare prin interpretarea “Ciocârliei”, la fel ca şi Anghel Urs cu “Rapsodia Română” şi “Balada” lui Ciprian Porumbescu în acompaniamentul orchestrei Dor Românesc. Au intrat în scenă membrii ansamblului cu cântece patriotice extraordinar interpretate: Valeria Peter Predescu, Felix Gălan, Ioan Dordoi, Domnica Dologa, Nicolae Cioancă, Cristina Retegan, Anuţa Motofelea, Veronica Bălan, Ioachim Spânu şi Alexandru Pugna. Cantautorul Florin Săsărman nu a rămas cu nimic mai prejos, încântându-ne cu cântecele sale admirabile interpretate.

A fost un spectacol de zile mari pentru care aducem felicitări şi mulţumiri directorului Nicolae Gălăţean, dar şi primarului oraşului Năsăud – ing. Dumitru Mureşan care a făcut posibilă această sărbătoare dăruită năsăudenilor.

Rebrişoara – în sărbătoare

1 Decembrie - “Ziua Naţională a României” a fost sărbătorită şi la Rebrişoara, unde Primăria, Consiliul Local şi Şcoala Generală “Iacob şi Ioachim Mureşanu” au organizat o manifestare dedicată marelui eveniment. Au fost depuse coroane de flori la Monumentul Eroilor, unde elevii, sub directa îndrumare a directorului Macedon Ilovan, prof. Vasile Rusu – dir. adj. şi prof. Rodovica Ciuta – dir. ed., alături de cadrele didactice, au susţinut un scurt program artistic.

Rebra a sărbătorit Ziua Naţională

Şi în comuna Rebra au avut loc manifestări culturale dedicate zilei de 1 Decembrie, la împlinirea a 90 de ani de la înfăptuirea Marii Uniri de la Alba Iulia din 1918. La Şcoala de Arte şi Meserii, evenimentul a fost evidenţiat prin activităţi cultural-sportive la care au fost implicate cadrele didactice şi directorul educativ, fiind continuat cu sesiunea de referate sub titlul “Unirea, naţiunea a făcut-o!”. La muzeul sătesc a fost organizată expoziţia de fotografie – duplex Rebra – Pringy (Franţa) “Rebra de ieri şi de astăzi” – coordonată de înv. Aurica Bachiş. Un grup de elevi din localitatea Rebra au plecat la Alba Iulia însoţiţi de prof. Nicoleta Mureşan, iar elevii rămaşi acasă au susţinut un program artistic sub îndrumarea prof. Irina Vodiţă, dedicat Marii Uniri.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5