Bursa locurilor de muncă, la Sângeorz-Băi
Joi, 23 octombrie 2008, la Casa de Cultură Sângeorz-Băi, s-a desfăşurat o Bursă a locurilor de muncă, organizată de Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Bistriţa-Năsăud, Punctul de lucru Sângeorz-Băi. Au participat firmele SC Steelwag Electroprod SRL Năsăud şi SC Stewo Plastic Prod SRL Năsăud. Au fost prezente 418 persoane.
S-au oferit 100 locuri de muncă pentru muncitori necalificaţi, de la prima firmă şi 100 operatori injecţie (muncitori necalificaţi), 2 magazineri, 1 asistent manager, 1 facturist achiziţii, 1 operator achiziţii, 2 ajutor magazie, 4 ajutori reglori maşini injecţie, un muncitor curăţenie, de la a doua firmă. Cele 2 firme oferă transport gratuit la locurile de muncă, tichete de masă, calificare la locul de muncă. Firmele sunt specializate în producerea maselor plastice şi componente electronice.
Se începe cu salariul minim pe economie, adică 540 lei.
De la AJOFM BN au participat Alina Căpraru, purtător de cuvânt, şi Daniela Zvinca. De la Punctul de lucru Sângeorz-Băi au participat Vasile Munteanu şi Lorinţ Ildiko, iar de la Rodna, Dana Jauca şi Liliana Suciu.
La interviu s-au prezentat 20 persoane, dintre care vor fi selecţionaţi viitorii angajaţi.
La Bursă au mai venit Andreea Hangan, Carmen Roiban, Dora Baba, Maria Dragotă şi Mircea Moldovan de la Centrul mobil de consiliere profesională şi mediere a muncii pentru romi, din cadrul AJOFM BN. Au fost prezenţi reprezentanţi ai presei scrise şi AS Tv Bistriţa.
Bursa a fost un real succes, dovadă şi numărul mare de participanţi.
Citiţi şi:
- AJOFM ne pregăteşte o minibursă a locurilor de muncă la Sângeorz-Băi
- Circa 80 de persoane selectate de angajatori, la Bursa estivală a locurilor de muncă
- Peste 300 de locuri de muncă ofertate de angajatori la Bursa generală a locurilor de muncă organizată de AJOFM BN!
- Bursa locurilor de muncă la Beclean
- Puţin peste 200 locuri vacante în Bistriţa-Năsăud
Adaugă comentariu nou