Dr. ing. NICOLAE MINOIU
Fiecare colectiv de muncă, fiecare comunitate are oamenii săi reprezentativi cu care se identifică. Aşa se face că ani buni numele Dr. ing. NICOLAE MINOIU l-am asociat aproape involuntar cu cel al Staţiunii de Cercetare şi Dezvoltare Pomicolă Bistriţa, una dintre cele mai prestigioase unităţi de profil din ţară. Acest lucru nu e deloc întâmplător pentru că pregătirea sa temeinică realizată pe parcursul întregii sale activităţi, după cum reiese şi din cele două diplome de licenţă obţinute, una în ţară, iar cealaltă odată cu titlu de doctor în biologie în străinătate, cu specializări în cadrul mai multor universităţi americane, bogata sa experienţă profesională, la care s-a mai adăugat cunoaşterea principalelor limbi străine de circulaţie internaţională, pasiunea deosebită, spiritul novator şi perseverenţa distinsului cercetător i-au permis să abordeze teme de cercetare dintre cele mai complexe, cu implicaţii practice benefice în plan economic.
Activitatea sa a fost axată pe prevenirea şi combaterea bolilor şi dăunătorilor la pomii fructiferi, viţa de vie şi culturile agricole. În acest context, vreme de peste trei decenii i-a ajutat prin îndrumări şi recomandări tehnice de specialitate nu numai pe producătorii implicaţi în producţia horticolă şi agricolă din judeţ, dar şi pe cei de la S. C. “ AGROINDUSTRIALA” S.A. Reghin, S.C. “ AGROINDUSTRIALA” S.A. Batoş, judeţul Mureş şi din celelalte judeţe limitrofe în asigurarea protecţiei fitosanitare a livezilor, viilor, legumelor şi culturilor agricole, care apelau la dumnealui pentru că ştiau că pot primi oricând şi în mod dezinteresat sfaturi din cele mai înţelepte şi utile.
În activitatea de cercetare eforturile sale s-au concretizat în peste 300 lucrări ştiinţifice publicate în ţară şi străinătate, 30 dintre acestea în limbi de circulaţie internaţională.
Pe parcursul întregii sale perioade active a evoluat continuu în plan profesional de la cercetător ştiinţific gradul III, la cercetător ştiinţific gradul II, apoi cercetător ştiinţific gradul I, secretar ştiinţific al Staţiunii de cercetare şi dezvoltare pomicolă Bistriţa, profesor universitar asociat la Facultatea de Ştiinţe Agricole Cluj, membru corespondent al Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice. Numele Dr. ing. MINOIU NICOLAE a devenit treptat renume, sinonim cu cel de specialist de excepţie, de cadru reprezentativ nu numai pentru SCDP Bistriţa, în care şi-a desfăşurat în principal activitatea, dar şi pentru cercetarea agricolă românească. A fost şi este apreciat nu numai de colegii din cercetare din ţară dar şi de cei din străinătate.
Elocventă în acest sens a fost o întâmplare, ce a avut loc chiar în prag de pensionare: în timp ce a luat parte la un simpozion în străinătate cu participare internaţională, organizatorii au decis ca pe baza unui program să fie implementaţi principalii indicatori şi parametri ai activităţii fiecărui participant angrenaţi în prevenirea şi combaterea virusului Plum pox ( PPV), una dintre cele mai distructive maladii virale a speciilor pomicole sâmburoase: prun, cais, piersic din lume, iar în final calculatorul a afişat numele celui mai merituos dintre ei, acesta s-a numit: Dr. ing. Nicolae Minoiu – România.
Despărţirea de activitatea în care a fost angrenat, l-a cam descumpănit iniţial pe omul scrutător, deosebit de activ, ce n-avea o clipă de linişte, dar pe parcurs lucrurile au început să intre pe făgaşul normal, mai ales, după ce s-a convins că strădaniile sale sunt continuate de colegii mai tineri, unii deosebit de sârguincioşi, meticuloşi şi perseverenţi, din rândul cărora excelează Dr. ing. Zagrai Ioan, Dr. ing. Zagrai Luminiţa şi ceilalţi.
Ca unul care m-am numărat printre beneficiarii rezultatelor muncii sale, mă alătur tuturor celor care îl apreciază, stimează şi respectă pentru a-i adresa cu prilejul aniversării la 12 octombrie 2008 a zilei sale de naştere sincere felicitări, multă sănătate şi mulţi ani fericiţi !
Ioan Sărăţean
Citiţi şi:
- Un cercetător cu un palmares impresionant: Dr. ing. Nicolae Minoiu
- Dr. ing. Nicolae Minoiu la ceas aniversar
- A trecut la cele veșnice Dr. ing. Nicolae Minoiu (12 octombrie 1933- 5 mai 2017), un mare om și cercetător
- Livia Sărățean (26.02.1945 – 20.10.2021), un an de la chemarea la cele veșnice
- O PIERDERE IMPORTANTĂ PENTRU URBE ŞI PENTRU ŢARĂ- PROFESORUL UNIVERSITAR DR. ING. MODORAN DOREL-LAURENŢIU
Adaugă comentariu nou