Maialul Elevilor Năsăudeni

„Şi a fost atâta chiu şi cânt…”

Sărbătoare moştenită din moşi strămoşi, devenită tradiţie, Maialul elevilor năsăudeni reuneşte an de an, elevii din oraş şi din împrejurimi la ziua tinereţii, a bucuriei, a succesului şcolar, a libertăţii în gândire, a spiritului liber, a începutului verii…
Manifestarea de mare amploare îşi are rădăcinile încă din anii de după reprimarea Revoluţiei de la 1848, când Transilvania a luptat pentru protejarea Limbii Române. Elevii Liceului Grăniceresc din Năsăud, în entuziasmul şi amintirea Marii Adunări de pe Câmpia Libertăţii de la Blaj (15 mai 1848) au organizat primul Maial în anul 1876, manifestare care a răzbătut în timp, cu unele întreruperi mici, până astăzi.
Elevii şi dascălii, împreună cu autorităţile locale, năsăudenii şi toată populaţia Văii Someşului, dar şi invitaţi din ţară şi străinătate, se bucură de Maialul elevilor năsăudeni, tradiţie păstrată cu sfinţenie de cei de la Colegiul Naţional „George Coşbuc”. Programul manifestărilor, în conceperea Comitetului de organizare, format din prof. Steluţa Vâju – directorul Colegiului, prof. Marius Gabriel Lazăr (adjunct) şi Speranţa Livia Baba (educativ), a fost urmat, pas cu pas, încântând privitorii, adunaţi în număr mare pe trotuarele urbei sau în Piaţa Centrală.
După parada portului popular, la care au luat parte peste 800 de elevi, având în frunte şase călăreţi, drapelul grănicerilor purtat de un „grănicer” încadrat de două „grăniceriţe”, alaiul a susţinut scurte recitaluri de joc şi când în faţa Primăriei, unde îi aşteptau primarul – ing. Dumitru Mureşan, viceprimarul – Ovidiu Maghiar, consilierii locali, alte oficialităţi şi invitaţi, care au aplaudat cu sinceritate evoluţia acestora. O prezenţă inedită au avut „Toboşarii Cetăţii Bistriţa” în costume specifice.
Apoi, pe scena din vecinătatea Casei de Cultură „Liviu Rebreanu”, după cuvântul de bun venit şi mulţumire pentru participare al directorului CN „George Coşbuc” – prof. Steluţa Vâju, elevii merituoşi au fost premiaţi pentru rezultatele excepţionale obţinute la concursurile şi olimpiadele şcolare. A urmat spectacolul folcloric oferit de gazde (C.N. G. Coşbuc) cu „Căluşarul” (prof. Ioan Seni), „Romana” şi „Someşana”; Colegiul Economic cu „Dor Năsăudean (prof. Ecaterina Raţiu); Colegiul Silvic „Silvana” (prof. Gabi Onul); Şc. Gen. „Mihai Eminescu” cu „Muguraşul” (prof. Ioan Talpoş); Clubul Copiilor (prof. Dorina Buia) şi elevii şcolilor invitate la Maial: Rebrişoara, Salva, Runcu Salvei, Leşu, Telciu, Nepos, Taraful de copii al Şcolii de Muzică „Tudor Jarda” Bistriţa.
O prestaţie onorantă au avut ansamblurile din ţară invitate de IGF România şi Casa de Cultură din Năsăud: „Roata de la Runc” (Runcu Salvei), „Balada” (Bistriţa), „Someşul” (Beclean), „Bârgăul” (Susenii Bârgăului), „Baltagul” (Monor), „Colibiţa” (Bistriţa Bârgăului), „Plaiurile Someşene” (Feldru), „Rapsodia trişcaşilor” (Leşu), „Doiniţa” (Casa Armatei Bistriţa), „Nunta Zamfirei” (Bistriţa) şi „Izvorul Someşului” (Şanţ).
Spre seară au evoluat ansamblurile: „Kazaciok” (Suceava), „Comori Ardelene” (Turda), „Doina Maramureşului” (Moisei), „Coroniţa” (Solovăstru-Mureş), „Hora” (Ungheni – MS), „Takacs Mihaly” (Voivodeni, MS), „Someşana” (Năsăud) şi ansamblurile artistice din Bulgaria şi Slovacia.
Totul a culminat cu spectacolul-concurs „Miss Ispas Năsăud” de la Sala de nunţi a oraşului Năsăud, unde s-a luat cina festivă.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5