Comenius ne aduce în Pisa!

A venit şi ziua plecării în Italia în cadrul proiectului Comenius, Eco-Tour 2.0. Grupul Comenius al Palatului Copiilor Bistriţa – coordonator, prof. Iulia Istrate, elevii Daniela Domide, Andreea Leşan, Roxana Muscari, Cristian Hedeş şi eu, Horia Şirlincan, alături de a doua însoţitoare a noastră, prof. Ionela-Silvia Nuşfelean – se reuneşte în faţa Domus-ului, ca o prefigurare a Domurilor italiene care ne aşteaptă. Părinţii ne îmbrăţişează şi… plecăm!
Pe autocar avem emoţii şi vorbim puţin. Încetul cu încetul devenim mai deschişi... Am ajuns la aeroport. După multă zarvă şi aglomeraţie ajungem în avion, ne cuplăm centurile şi... decolăm! Unii au emoţia primului zbor... Timpul trece repede de tot. La un moment dat pilotul ne anunţă că mai avem câteva minute până în Forli. Nici nu am sesizat…
De la aeroport luăm un microbuz, care ne va duce în Florenţa. Facem câţiva paşi prin Florenţa, după care luam un autocar care are un etaj de unde poţi face poze mult mai bine (chiar am făcut multe poze!). Din Piaţa Michelangelo, panorama Florenţei e uimitoare! Apoi, la pas, la Dom, la Palazzo Vecchio etc, bifăm şi alte obiective istorice, dar nu ratăm şi gelateriile! Afară s-a înserat. Ne uităm la ceas şi ah!.. trebuie să prindem trenul. Realizăm că de fapt oraşul are întortochierile lui, întrebăm câţiva localnici (prietenoşi) şi ajungem (în timp util, normal). În tren ne tragem puţin sufletul şi deodată conductorul anunţă: Pisa!
Turnul din Pisa!! Toţi ne îmbulzim în mulţime ca să ne facem poze cu el şi chiar să-l „atingem”, „sprijinim”… După câteva sesiuni foto vizităm celelalte obiective din jurul Turnului, Piata Domului, sau Piata Miracolelor.
Elevi şi profesori din Spania, Olanda, România, Polonia, Grecia, Slovacia, Finlanda, Turcia şi bineînţeles Italia, ţara gazdă, sunt parteneri în proiectul Comenius: Eco-Tour 2.0. Proiectul a demarat în august 2011, primele mobilităţi având loc în Slovacia şi Grecia, în România a fost cea de-a treia întalnire de proiect, avand ca obiectiv analiza primului an de activitate Comenius şi cea de-a patra mobilitate se desfaşoara aici în Pisa, Italia.
După ce zăbovim pe lângă Turnul din Pisa despre care vorbeşte o lume întreagă, mergem să vedem locul de unde este administrat acest oraş şi anume – primăria. Constat cu ironie ca: nu am vorbit cu primarul sau alti reprezentanti oficiali ai Bistriţei niciodată, dar am ajuns să schimbăm impresii cu purtatorul de cuvânt al primariei din Pisa. Oficialitatile ne vorbesc despre problemele cu care se confruntă ei, dar cu toate acestea aspectele culturale ale oraşului nu sunt neglijate.
Lăsăm o carte scrisă de copiii de la cercul de creaţie de la Palat, „Zece teme şi-un poem” (printre care mă număr şi eu) şi o carte de „Poeme pentru cei care citesc în linişte”, a scriitorului Olimpiu Nuşfelean, la Biblioteca Şcolii Normale Superioare din Pisa. E una dintre cele mai mari biblioteci din Europa ce conţine câteva milioane de volume printre care şi pagini din Dante în original. Cărţile, adevărată comoară, sunt bine ascunse sub cupola unor seifuri de metal care mă fac să mă simt ca pe Nautillius. Arome îmbietoare ne răsfaţă simţurile după ce trecem pragul Institutului de Gastronomie G. Matteotti din Pisa. Aici, o sală de curs este asemănătoare cu recuzita showu-lui de televiziune MasterChef - vă dezvălui că am savurat o felie de pizza gătită în faţa noastră chiar de MasterChef-ul Italiei.
O nouă zi. Ggazdele noastre ne invită să vizităm instituţia parteneră – laboratoare, amfiteatre, sali de curs; ne sunt prezentate reţete tradiţionale din toate ţările partenere în proiect, dar ne provoacă şi la ateliere de lucru – prepararea caşcavalului italian. Să nu uităm că ne aflăm la o şcoală de gastronomie! După teoretizări, degustări suntem îndemnaţi să ne implicăm efectiv în „fabricarea” unui caşcaval eco. Mă ofer voluntar. Brânza capătă formă, iar singurul regret este că trebuie lăsată la maturare. Supărarea ne trece repede când aflăm că pentru prânz ne sunt preparate delicioase feluri de mâncare din nou, de către MasterChef-ul Italiei.
Seara ne prinde dansând...
Aerul rece al dimineţii este mai puternic, aici, pe fluviul Arno, pe care îl traversăm plutind cu vaporasul. Când debarcăm, suntem impresionaţi de splendoarea unui parc natural cu pini imenşi, pe care îl străbatem până la Marea Mediterană. Ţinând cont că este ultima noastră seară în Pisa, gazdele ne-au pregătit mai multe surprize: un spectacol medieval în apus de soare, un concert de fanfară şi cina festivă (de rămas bun). Regret plecarea noastră de mâine. Copiii, pe care i-am întâlnit aici, sunt copii activi, dornici să ajute, să schimbe impresii, sociabili şi politicoşi. Chiar dacă sunt din diferite colţuri ale Europei, îi simt ca pe nişte amici. Cu cea mai mare parte din ei am făcut schimb de contacte (messenger, facebook) şi sper să schimbam informatii , impresii si pe viitor. Implicarea într-un proiect de acest gen este o primă experienţă pentru mine, pe care sper să o pot repeta.
La revedere, Pisa! Sper să ne revedem cât mai curând.

Horia Şirlincan, clasa a VI-a
Palatul Copiilor Bistriţa

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5