Întâlnirea de la ora 13

În ajunul sărbătorii celor purtătoare de noroc, ASTRA a fost din nou pe primul loc, organizând la „Moravia” din Năsăud o manifestare culturală mai altfel, cu participarea unui număr de 80 de astrişti din Năsăud şi împrejurimi – Salva, Romuli, Rebrişoara, Nepos, Parva, nume de legendă întâlnite în documentele vremii, rostite de Împăratul Iosif al II-lea în 1773 cu prilejul vizitei pe Valea Someşului.
„Salve Romuli Parva Nepos” (Te salut mică nepoată a Romei).
Dacă componenţa grupului a stârnit un ecou cu rădăcini adânci în istorie, preşedinta Cercului Năsăud a Societăţii Culturale, Floarea Pleş, vioara întâi a manifestării, a înmânat, mai precis a înfipt pe pieptul fiecărui participant un mărţişor confecţionat prin metode tradiţionale de către doamnele Angela Găurean şi Maria Cantor, cusut cu mărgele pe fondul tricolorului românesc, încă o dovadă că ASTRA are la temelie un românism curat, dragostea fierbinte faţă de ţară şi puterea de a păstra averea neamului – patria şi credinţa străbună.
Mărţişorul astrist, o părticică din tricolorul românesc, a fost însoţit de câte o garoafă oferită de primarul oraşului, Mircea Romocea, care şi-a încins coardele de foc al logosului cu aprecieri elogioase asupra femeilor astriste ce se implică cu succes în viaţa urbei noastre atât pe linie culturală cât şi pe linia bunei gospodăriri, prin blândeţea, omenia, hărnicia, sensibilitatea, iniţiativa şi nobleţea unimii lor.
Toate aceste caracteristici şi-au găsit ecou la întâlnirea culturală de la ora 13, un semn al iubirii supreme a femeii, un legământ cu inima lor plină de zâmbet şi bunătate, un cosmos întreg pe drumul cunoaşterii de sine şi un mod excelent de a se cunoaşte oamenii între ei.
Tricolorul din pieptul fiecăruia şi garoafa „au creat” atmosferă de descătuşare a interiorităţii, la care s-a completat Cartea – jurnal şi totodată un album cu imagini de peste ocean a autorilor astrişti Lucreţia şi Ioan Mititean, carte oferită de autori primarului într-o atmosferă marcată de muzicalitate, extaz şi armonie dintre oameni, ce numai peste ocean se vede la 4 iulie, ziua Americii.
De această carte, recenzată de prof. Ioan Seni la superlativ în ziarul local „Răsunetul”, s-a bucurat şi cetăţeanul de onoare al oraşului, prof. Grigore Marţian, ca drept recompensă pentru eseul dedicat femeii, ca o contemplaţie şi înţeleaptă reculegere, cât şi consilierului local Nicuşor Cârcu, ca elev eminent a autoarei cărţii, micul actor al clasei şi şcolii.
Profesorul, istoricul şi viitorul membru al Ligii Scriitorilor din România a adus pe ecran femei celebre din toate domeniile, actualizând cu chipurile femeilor năsăudene ce se implică de bază de voluntariat în viaţa urbei noastre.
Iubirea adevărată nu se discută şi aparţine fiinţei lăuntrice, ca un simbol spre iubirea supremă a oricărui creştin, corolarul virtuţilor omului, s-a desprins din mesajele preoţilor prezenţi cu familiile, Greabu Lucian şi Rusu Florin, de la Catedrala Sf. Nicolae, participanţi activi la toate întâlnirile cărturăreşti, ca un act de definire a iubirii, antrenându-şi şi proprii copii de a sorbi tot ce izvorăşte din frumuseţe, ca de exemplu Teodora Rusu, elevă în clasa a III-a a recitat de nota 10, poezii dedicate mamei şi dăscăliţei.
Începând cu ora 13, s-a derulat o activitate neregizată, necenzurată, încărcată de mister, unde s-a văzut puterea omului de a crea pe moment, de a-şi lărgi sufletul, apreciind frumosul din comportamentul semenilor săi, cât şi critici sau vorbe ironice, prin epigrame şi vorbe de haz, prin îndemnul „microfonul vă aparţine”.
De o consideraţie mai aparte în viaţa astristă se bucură profesoara şi scriitoarea Ana Filip din Salva, coborâtoare de pe Valea Zăgrii, păstrătoare a folclorului local şi a poeziei în general. A făcut febră din cauza microfonului, pentru că a avut foarte multe de spus, profitând de faptul că nu are cine o opri, pentru că seara culturală de azi nu a avut prezidiu. A început cu balada „Fântâna Tinereţii”, a continuat cu poezii de Coşbuc, Blaga şi Ion Alexandru, iar în final cântece din zonă şi cântece pentru copii, fiind şi pe placul micilor spectatori, adevărate imnuri de bucurie şi iubire.
S-a luptat pentru microfon şi scriitorul Mircea Daroşi, recitând din creaţiile sale poezii de aleasă sărbătoare, scrise de un om format moral şi spiritual.
Creaţiile doamnelor Maria Deac, Elisabeta Urâte, Andreiescu Floarea, Marţian Florica, Mititean Lucreţia şi Pleş Floarea, ajutate de Andriescu Georgică, creaţii gastronomice ce au frământat în aşa fel coca încât au finalizat cele mai bune prăjituri, dovadă că toate platourile au rămas goale. Un lucru minunat. Vă aşteptăm şi la ediţia a III-a cu alte iniţiative profitabile.
Vibraţia manifestării a dus nu spre o masă festivă cum se obişnuieşte de regulă, ci spre o seară culturală, un fel de antologie pe viu a poeziei, a cărţii şi cântecului, interpretat de la un capăt la altul de eleva din clasa a XI-a, Anca Morar, o interpretă minunată de muzică uşoară şi populară ce ne-a adus în suflete o mare schimbare printr-o activitate încărcată de mister şi mângâiere culese de pe portativ, în compania paşilor de dans în lumina reflectoarelor multicolore, împletind nostalgia cu bucuria frumuseţilor.
Fiecare a plecat de la serata literară, ducând în căuşul sufletului o stare specială de confort. Asemenea acţiuni vor fi transplantate şi în alte zone astriste.

Comentarii

12/03/13 20:49
Ioan Grandoman

Limbaj de lemn: găleata-i plină de rumeguș.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5