La Maieru (1)

Toponimic, Maieru este, da, o localitate, una dintre cele mai mari comune din România; o vreme i se dusese vestea despre cea mai prolifică aşezare din ţară, natalitatea ar fi intrat cu siguranţă în „Cartea recordurilor”.
Cultural, Maieru este un cuib al visurilor (apropo de Liviu Rebreanu), dar vise care prind viaţă de-a lungul şi de-a latul anilor. Intelectualii de aici (îi cunosc de zeci de ani) au o fibră existenţială distinctă şi distinsă; dar chiar şi oameni de rând. Comportamental, au o nobleţe de un firesc aristocratic, o fineţe naturală în relaţia cu preajma (fie cu oamenii, fie cu natura). Şi au un cult pentru tradiţie, pentru obiceiurile înaintaşilor, pentru cinstirea lor, pentru cuvântul scris, pentru litera dusă la tipar. Nu degeaba este scoasă aici o revistă, nu întâmplător sunt atâtea nume de măiereni pe coperţi de cărţi, cu profil beletristic, monografic, ştiinţific.
Acest preambul l-am simţit ca şi cum ai întinde mâna unui semen al tău pe care îl preţuieşti cu drag.
Acum câteva zile Comitetul de iniţiativă privind omagierea ziaristului, magistratului şi scriitorului Emil Boşca-Mălin (asupra căruia voi reveni curând) s-a întrunit pentru a se propune titlul de „cetăţean de onoare post-mortem al comunei Maieru celui care a fost prof.dr. Lazăr Ureche.
Înainte de a schiţa conturul acestei personalităţi, vreau să înşir componenţa Colectivului de iniţiativă: Dumitru Vasile (primar), Vasile Borş (viceprimar), Vasile Deac (preşedintele comisiei de cultură din Consiliul local), Sever Ursa, Icu Crăciun, Toader Berende, Titus Cărbune, Iacob Naroş, Sandu Al. Raţiu, Liviu Ursa, Ilie Hoza (cadre didactice), Login Berende (medic), Damaschin Berende, Viluţ Cărbune (ingineri), Macavei Al.Macavei (procuror).
Ei bine, pentru cei care ştiu mai puţine despre Lazăr Ureche (plecat la Ceruri în 2011), fac un rezumat al trecerii sale pe pământ. Născut la Maieru în 1948, face studiile liceale la Sângeorz Băi şi îşi încheie pregătirea didactică la Facultatea de istorie-filozofie de la Universitatea din Iaşi. Revine la Maieru în 1971, ca profesor, din 1975 până în 1989 este muzeograf la Suceava, apoi la Muzeul Judeţean Bistriţa-Năsăud. După 1990 revine în învăţământ fie ca profesor, fie ca inspector de specialitate.
Lazăr Ureche a publicat volumele „Fondurile grănicereşti năsăudene” (2001), „Academicianul Virgil Şotropa„ (2011), a îngrijit şi editat lucrarea „Telepatie şi hipnoză în închisorile comuniste” a măiereanului Emil Boşca-Mălin (1995). Are în „tolba” sa bibliografică peste 200 de articole publicate în reviste de specialitate. A fost fondator al Anuarului Asociaţiei Profesorilor de Istorie din România, preşedinte (timp de 20 de ani) al Despărţământului Bistriţa al Astrei, redactor al publicaţiei ”Cuibul visurilor” (Maieru).
A fost un om de bun simţ, un caracter exemplar.
Iată de ce măierenii îl vor cetăţean de onoare post-mortem al comunităţii lor.