UN POET AL METAFOREI

Reprezentantul noii generaţii de scriitori bistriţeni, Menuţ Maximinian şi-a făcut apariţia pe plan literar cu un volum de versuri intitulat în mod sugestiv ,, Noduri în haos’’. În postura de poet, el se impune ca un artist al cuvântului, fin şi subtil, îndrăzneţ şi original, cu o vocaţie lirică sensibilă, îndreptată cu faţa spre frumuseţile pământului şi grijile vieţii cotidiene.
Poezia sa are accentul marilor arderi din lumea metaforei. Decent şi sever cu verbul său, poetul aduce prin acest volum un lirism de substanţă, grupându-şi materia în şase cicluri distincte care se completează în chip fericit prin simplitatea şi sinceritatea expresiei directe : ,, Pe o geană de nemurire’’ ( poezii patriotice ), ,, Casa luminii’’ (cotidiene ), ,, În zori de viaţă’’
( rustice ), ,, Pragul pădurii’’ ( natura ), ,, În munţii zăpezilor’’ ( anotimpuri ) şi ,, Răstignit pe cuvinte’’ ( religioase ) la care se adaugă şi traducerile în limba engleză şi franceză.
Ca unul care ştie să descifreze substratul frământărilor cotidiene, poetul deschide panorama unei lumi interioare căreia îi sondează obârşia şi vraja. Prima parte intitulată ,, Pe o geană de nemurire’’, o splendidă metaforă, ca multe altele din acest volum, Menuţ Maximinian ne coboară în istorie sau în subsolurile adânci ale fiinţei umane, argumentând poetic,, veşnicia’’ neamului , jertfele lui pe altarul dragostei de ţară : ,, Sub poarta biruinţei, / Martirii veşniciei/ Îşi pleacă mâna / Pentru a ne mângâia’’. Sintagmele : ,, flacăra Unirii’’, ,, clopotul Reîntregirii’’, ,, Soarele Dreptăţii’’, ,, geneza istoriei’’, au nu numai valoare stilistică, ci şi una de document istoric. În poezia,, Neamul tău’’ găsim reflecţii despre spaţiul mioritic : ,, Un deal , o vale, iar valuri de dealuri’’.
,, Casa luminii’’ este metafora existenţială în care fiinţa umană se zbate între,, focul vieţii’’ şi anotimpurile vârstelor. Poetul cântă faptele aşa cum se petrec ele, folosind un stil degajat, liber, spontan, spune ceea ce are de spus, surprinde stări de spirit, realităţi cu un larg ecou sufletesc.
Chiar dacă se întoarce în sat numai pe aripa poeziei, aşa cum se întoarce seva în rădăcini, vatra liricii sale rămâne spaţiul copilăriei unde stă,, pe o creangă de cer/ Cu mâna pe stele, / Cu alta pe inimă’’ şi priveşte cu ochii sufletului jocul în doi ,, pe ritmul gordunii’’. În minte are înregistrate imaginile vieţii de la sat : căldarea cu poame, hribele din făget, nucul bătrân din dealul Sărăţii, cimitirul, dar mai ales chipul mamei ,, din poza galbenă’’, tâna Ana din ,, satul de la poale de rai’’. Elementele lingvistice folosite cu meşteşug dau efect şi autenticitate versurilor sale. El este mesagerul care face translaţia dintre haosul cotidian şi liniştea din sufletul copilului de la munte.Este poetul propriei sale căutări.
Nu lipsesc nici imaginile descriptive puse cu migală pe soclul metaforei , dar şi a celorlalte figuri de stil cu rolul de a înnobila şi de a sacraliza realul : ,, Cerul e sprijinit de vârful căpiţelor de otavă’’, ,,uliţa din capătul de sus al lumii’’, ,, satul pluteşte pe aripile norilor’’, ,,trece nepăsătoare nemurirea’’, ,,cărarea necosită a sufletului’’. Lumea satului e pentru el oglinda vastă în care îi reconstituie înfăţişarea.
De un spaţiu privilegiat se bucură ciclul de poezii religioase intitulat ,, Răstignit pe cuvinte’’cu aceeaşi rezonanţă metaforică în care simbolurile biblice predomină întregul complex al trăirilor sale : rugăciune, credinţă, înviere, răstignire, icoană, cruce, evanghelie, înger, rai, păcat,sfinţi, etc. Prin intermediul lor, poetul dă sens unei mari intimităţi spirituale, ridicând poezia sa la rang de rugăciune. Menuţ Maximinian are multe disponibilităţi în lirica contemporană care îi pot asigura un loc de cinste în arta poetică.