Noduri în haos

Publicist, eseist, poet, mai tânărul confrate, Menuţ Maximinian, scriitor polivalent, membru al Ligi Scriitorilor Români, este în librării cu o nouă carte. De data aceasta fiind de poezie. Intitulată simptomatic “Noduri în haos“, apărută la editura timişoreană “Eurobit “, 2012, având pe preşedinta Ligi Scriitorilor, Filiala Banat, doamna prof.Doina Drăgan, consilier editorial, şi ilustraţia semnată de prof. Ghiţă Bizău.
Încă din titlu poetul ne pune în gardă că porţiunea tare şi rezistentă (nodul ) este rezistenţa intelectuală şi istorică, inclusiv trăirile poetului, la haosul existent reprezentat prin confuzia generală, dezordinea socială, şi neorganizarea care a pus stăpânire pe “Vatra Cetăţii “.
Volumul, chiar dacă aparent este eterogen prin compoziţie, cuprinde următoarele cicluri:”Pe-o geană de nemurire-poezii patriotice- “ , “Casa luminii-Cotidiene“, “În zori de viaţă-Rustice “, “Pragul pădurii-Natură “,În munţii zăpezilor- anotimpuri “ ,”Răstignit pe Cuvinte-Religioase “, inclusiv două mici cicluri, unul tradus în engleză, de Cecilia Zsejki, Hilary Elfick şi Cătălina Ghiţă, iar celălalt tradus în franceză de profesoara Lavinia-Delia Moldovan. Cartea se încheie cu “Opinii critice“.
Menuţ Maximinian având judecata gravităţii şi o încredere superioară în rolul messianic al poeziei, pare să fi adus cu el nobleţea morală a profeticilor ardeleni, înverşunarea bănăţean-transilvană a meditaţiei, gustul pentru reflecţia gravă şi nostalgia marilor mituri culturale: “Ţărâna de sub păpuc freamătă de aur,/ Din doască firul trece prin şaitroc,/ Apoi străluceşte-n albul soarelui.// Dacii ne-au dat putere,/ Şi trăinicie, şi veşnicie,/ Şi munţi bogaţi.“(Ţărâna).
Obsedat de himera profunzimii, dar şi de amărăciunea că pe aceste meleaguri mioritice mai dăinuie “viermi “, Menuţ Maximinian desfide existenţa amorfă şi derizorie: “Viermii ăştia graşi/ Sunt din pământul meu,/Iar lăcustele de împrumut.Mai am şerpi orbi şi şobolani cântători,/ Din flora acidă./Toate cu suflet “.(Mister). Folosind elementele fabulei poetul face politica denunţului înfierând personajele cu mască şi fără mască care contribuie şi azi la dezordinea social.
Sondând mereu misterul ancestral şi idealul clasic al omului, autorul răstălmăceşte aparenţele pentru a descifra filonul spiritual: ”Vin străbunii,/ Te iau de mână./ Sosit-a clipa,/Nu te speria!// Spânzurată de Cer/ E nădejdea “.( Afecţiune).
Scrisă într-un registru patetic a biografiei sale somtuase, poezia “Sub Ţibleş “, ne revelează tărâmul fabulous, anistoric, al trăirilor în atingere cu haloul mitului: “Din poza galbenă zâmbeşte mama,/E gătită de mers la joc,/ Iar Tâna Ana/ Îi pune busuioc la mijloc.// Tot neamul e aici./ E al înserării ceas târziu./ Credinţa e încă la grinda casei./ Sub Ţibleş, ţăranul are chipul viu“.
Inflexiuniule romantice, dar şi trimiterile la Divinitate, prin poeziile religioase par a avea un rol incantatoriu, precum refrenul în imnurile anticilor: “Fiii lacrimilor sărută Chipul Sfintei./ Cu capul spre pământ şi inima spre Cer/ Îşi pun sufletul în palma Mariei,/ Mama cu chipul bland.// La Nicula veacurile devin veşnicie.“( Minunea).
Poetul excelează în folosirea celor două stiluri poetice, versul clasic şi cel liber, picmentate cu metafore originale, sugerând idei, având o prospeţime a imaginaţiei incontestabilă şi o percepţie frustă, în sensul natural, a meterialităţii, ca în poemele lui Ioan Alexandru. Decorul este mirific, scenografia este de ritual creştin. Nu lipsesc simbolurile biblice, semn că poetul a aşezat evocarea într-un spaţiu naţional şi al sacralităţii, care poate sugera, deopotrivă, locul natal, patria eternă şi tărâmul trăirilor sale.Tensiunea lirică vine din revelaţie, pe care Menuţ Maximinian o alimentează cu frisonări intense, uneori spasmotice.
Seducţiunea marilor teme morale şi spirituale e foarte puternică la poet, iar vocaţia profetică a lui Menuţ Maximinian reverberează pe aceeaşi lungime de undă cu emisia lirică.
Al.Florin Ţene