Noduri în haos

Dragoste, trudă, hărnicie, credinţă!
Legat de satul unde a copilărit, scriitorul Menuţ Maximinian rămâne tributar tradiţiei. Râvneşte la liniştea rurală şi duce în suflet povara datinilor de care s-a despărţit. Studiile în română-etnologie l-au legat şi mai tare de vatra străbună.
„Noduri în haos” – Ed. Eurobit – Timişoara e primul volum de versuri tipărit, scris cu emoţia şi cu dorul de sat.
Răsare din versurile de factură postmodernistă – primordială, dragostea de glia străbună, ca un bun ostaş al patriei ce se vrea: „Ţărâna de sub papuc freamătă de aur, (…) Dacii ne-au dat putere,/ Şi trăinicie, şi veşnicie,/ Şi munţi bogaţi” (Ţărâna) sau „În cădelniţa sfântă,/ Pâlpâie flacăra Unirii./ Pe-o geană de nemurire,/ Clopotul Reîntregirii bate” (Cântec neamului).
În capitolul „Casă luminii” sunt alese portrete de oameni în luptă cu viaţa; cei din subteran „Sfâşiind pântecul metropolei” (Mistere), ciobanul din munte, care-şi vinde laptele la piaţă: „Are taxele la zi./ Şi laptele cel mai bun/ Cu gust de iarbă aromată” (Ţuică şi lapte).
Lupta cu viaţa este zugrăvită sub formă de autoportret: „Sunt un om fericit./ Şi totuşi…/ Mi-am licitat iubirea pe scena singurătăţii”/ …/ Sunt un om al generaţiei. Şi totuşi…/ Visul meu este mereu altul/ …/ Sunt un om liber. Şi totuşi…/ Mi-e frică de cărări…/ Şi totuşi… Sunt om” (Şi totuşi)
Plină de nostalgie este povestea balerinei bibelou: „Pe rochia scurtă are dantelă,/ La păr o floare./ La inimă un ghimpe./ Cu mâinile aşezate pe creţurile rochiei,/ Rememorează gloria de altădată,/ Când era venerată/ Astăzi, nici praful nu mai este şters din jurul ei” (Balerina bibelou). Olimpicii: „O viaţă întru luptă,/ Un câştigător./ Victoria este a noastră” (Aur şi lacrimi). Chereuşa, figura luminoasă a câinelui credincios: „Din aburul amintirilor/ Chereuşa îşi face loc,/ Vine în curte, latră a împăcare,/ Păzeşte casa, dar şi sufletul meu,/ Cu ochii plini de lumină”. A fost otrăvită şi acum „… păzeşte poarta de dincolo” (Chereuşa). Şi apoi, „Haosul îşi înnoadă cărările” când: „Mi-am vândut dragostea/ Am dat-o pe o speranţă deşartă” (Noduri în haos).
În capitolul „În zori de viaţă” (rustice), amintirile copilului de altădată bat acut la fereastra sufletului: „Aşa se joacă la noi/ De-a lungul,/ de când e lumea-lume/ În ritmul gordunii./ Până şi îngerii/ Joacă la Giug” (În joc). Apoi, „Căldarea”, „Frunza de nuc”, „La hribe”, „Tămăduitoarea”, sunt frânturi de imagini sfinte în icoana copilăriei, de unde se desprind de chipul mamei: „Din poza galbenă zâmbeşte mama./ E gătită de mers la joc,/ Iar Tâna Ana/ Îi pune busuioc la mijloc” (Sub Ţibleş).
„Pragul pădurii” – natura înfrăţită cu sufletul dă sens vieţii: „Când iubeşti/ Eşti rudă cu Dumnezeu/ Cobori în adânc de suflet,/ Până la rădăcini” (Flori de mac).
„Răstignit pe cuvinte” este un capitol mai mare, dovadă că neamul nostru a rezistat de-a lungul veacurilor datorită credinţei. „Calea pâinii” e povestea munteanului care-şi cumpără pâinea o dată pe săptămână de la Cooperativă, urcând iar la munte. În rest, simbolurile credinţei: „Minunea”, „Un loc” (liniştit e satul cocoţat printre noi), „Crucea”, „Rânduială”, „Părintele” alcătuiesc tabloul credinţei săteanului. Volumul „Noduri în haos” poate fi numit un portret moral al poetului, cu truda şi emoţiile omului sensibil – create de amintirile unei copilării cu iz de fericire. Recitindu-l am scris: „Menuţ/ Pe aripa verii/ Picături de rouă/ Cristale!/ Menuţ,/ Clopotele plâng/ Cântec de iertare,/ Mântuire - / Menuţ/ Ţărâna de sub papuc,/ casa părintească/ Iubire!/ Menuţ/ Iubire curată/ Jertfită pe muncă/ Noduri în haos”.
Virginia Brănescu