Tania Popa: Mi-ar plăcea foarte tare să mă joace Meryl Streep. Cred că ar duce viaţa mea

A da iubire cuiva înseamnă a-ţi asuma un risc. Poţi să dai bucăţi din inima ta unor persoane, iar acestea să nu îţi dea nimic înapoi. Rămân locuri goale, dureroase. Cu toate acestea, unii dintre noi îşi asumă acest risc: de a da iubire. Aşa e şi Tania Popa. Fără cuvinte mari, Tania e iubire. Iubire de oameni, iubire de viaţă. Tania se bucură de iubire. Actriţa Tania Popa s-a născut la 19 ianuarie 1973, la Căuşeni, Republica Moldova. La 17 ani a venit în Bucureşti să facă teatru şi aici a rămas. E căsătorită cu Veaceslav Damian, un bărbat cu 11 ani mai tânăr decât ea. Are doi copii: Daria şi Veaceslav. Nu a avut o viaţă uşoară, dimpotrivă, dar şi-a amintit mereu, sau a avut şansa să îi amintească cei dragi, cât de unică e. A venit la Bistriţa cu Fata din curcubeu. Un spectacol greu, onest. O şcoală a vieţii cu un elev plin de iubire şi de înţelepciune, Tania Popa.

Am fost alături de Tania, de soţul ei Veaceslav, de pianista Mădălina Ene, de Cristina Istrate, toată seara de miercuri. Şi după spectacol, şi la stand up comedy. Cum o văd eu pe Tania? Veţi afla în interviul de mai jos. A fost un interviu - poveste la o cafea într-o cofetărie, cofetăria Cristinei...dar, fără prăjituri. E decizia noastră. Când stai la o poveste cu Tania, eşti acolo, simţi ca ea, te bucuri cu ea, lăcrimezi cu ea. Aşa mi se întâmplă la toate interviurile cu oamenii fireşti. Ne-am mai fi întins la poveşti, dar Tania e într-un du-te- vino. La 16.30 trebuia să îl ia pe cel mic de la grădiniţă, la 18.30 avea repetiţii...dar, mi-a mărturisit că tare mult i-ar plăcea să se întoarcă la Bistriţa, să cânte ruseşte. Despărţirile sunt cele mai grele, dar şi cele mai intense. Te încarci cu atâta energie, iubire, căldură sufletească, încât nimeni nu îţi mai stă în calea visurilor tale. Mulţumesc Cristinei Istrate, organizator Bistriţa Studfest, pentru încredere!

Carmen Bulz: Pentru mine ca şi spectator, piesa aceasta a fost ca o oglindă, vezi în ea numai ce ai deja în tine. M-a pus faţă în faţă cu mine însămi, cu ceea ce sunt acum. A fost un exerciţiu extrem de greu. Cum a fost pentru tine?

Tania Popa: Pentru mine a fost în primul rând salvare acest spectacol, o salvare de a nu părăsi încă această meserie, care din afară se vede foarte frumoasă, dar nu aşa e şi dinăuntru. Este extrem de greu, psihic, în primul rând, nu fizic. Fizic poţi să duci foarte multe ca om, dar eu cel puţin, psihic, nu pot. Eu sunt un om foarte direct, cu sufletul pe tavă. Dar dacă cineva scuipă în sufletul meu, eu mă detaşez. Şi toate lucrurile astea m-au făcut în ultima perioadă să nu îmi mai doresc actoria. Eu ştiu să fac multe alte lucruri, nu era o problemă, dar am zis hai să fac un ultim spectacol, să fie pe sufletul meu, să le arăt tuturor că ştiu să fac mult, sunt un vulcan întreg, că nu prea am prea fost folosită eu, în sensul că am lucrat foarte mult, dar toţi s-au mulţumit să mă lase aşa cum vă vedeau: Aa, e foarte bine! Dar eu puteam să fac mult mai mult! Şi atunci am zis: vreau în spectacol să fie eu, să scot tot din mine şi obligatoriu să cânt ruseşte.

În ce moment a venit acest spectacol şi cum s-a gândit Lia Bugnar la tine?

Tania Popa: Lia nu s-a gândit...Eu mi-am zis că vreau să cânt ruseşte şi am început să caut cântece ruseşti. Aveam un miliard de cântece ruseşti şi am spus: ok, sunt prea multe. Hai să iau numai din filme! Şi le-am tot triat să fie pe sufletul meu şi după am zis, iese un concert. Pe Lia o ştiam, am mai lucrat cu ea, am rugat-o să îmi scrie nişte texte pe care să le zic între cântece. Şi a trecut ceva timp, că nu îi venea inspiraţia. Şi odată a pocnit-o şi a zis: Gata, tu eşti o curvă într-un cinematograf! Şi ştii cântecele, deoarece tu te uiţi la filme! Şi de acolo i-au venit idei, şi în fiecare zi îmi scria câte ceva şi mă întreba: Ăsta îţi place? Dar ăsta? Şi după ce mi-a trimis vreo 16 monoloage, eu le-am restrâns la 13, le-am pus în gura mea, cum zic eu, după aceea am pus aleatoriu cântecele care s-au potrivit mănuşă. Am început să repet singură la teatru (n.r. - Teatrul Naţional), ziceam textul, cântam, ziceam textul, cântam. Şi direcţia mi-a zis: cheam-o pe Lia Bugnar, ea ţi-a făcut textul, şi efectiv m-a coordonat. Mi-a zis: nu da din mâini, nu ai voie să plângi, zâmbeşte, nu aşa, zâmbeşte! M-a bătut la cap, dar a fost de super mega augur, ce cuvinte folosesc (n.r. - râde). Şi de aici a ieşit chestia asta! Şi noi, nici măcar nu am realizat, decât la vizionare când au venit fetele de la secretariatul literar, cu Ion Caramitru, cu directorul artistic, toţi din conducere, şi au început să bocească toţi la sfârşit. Şi am zis: uau...! După care, a venit spectacol după spectacol, şoc după şoc pentru mine, premii peste premii, nominalizări şi am rămas uimită de efectul pe care l-a avut. Eu nu îmi prea dau seama, dar realizez totuşi că acest spectacol place foarte tare.

Ce e mai important pentru tine? Reacţiile celor dragi, reacţiile colegilor, cronicile?

Tania Popa: Adevărul e că tot ce s-a scris a fost numai la superlativ. Unii, dar cred că au fost au fost două cronici, în care după superlativ, toţi au problema asta, dar de ce moare la sfârşit? De ce moare? Le părea rău, cumva... (n.r. - râde).

Uite, de pildă pentru mine, finalul spectacolului m-a lăsat cu o stare de genul: ne aşteaptă viaţa cu tot ce ai de luptat, cu doruri, cu linişte.

Tania Popa: Asta o zic şi eu. O zic tot timpul: voi chiar nu realizaţi că această fată care a trăit într-un chin cumplit s-a eliberat, ea în sfârşit este fericită lângă ai ei. De ce toţi o iau morbid? Nu, de acolo începe… De foarte multe ori, la piesa aceasta, după spectacol zici că eşti la o înmormântare, pentru că stau aşa în şir spectatori care vor să vină să mă felicite şi toţi suspină, lăcrimează. Şi toţi sunt aşa tremurând. Şi în străinătate, reacţiile sunt la fel. Am început să mergem cu piesa aceasta şi la festivalurile din străinătate. Piesa e tradusă şi în rusă, pentru că îmi doresc enorm să ajung la Moscova să joc în rusă. Trebuie să preţuim viaţa, pentru că e scurtă. Nu ştiu, mie, finalul mi se pare că are ceva pozitiv (n.r. - râde).

Doamnele veniseră cu rochii de seară şi stăteau cu paltoanele pe ele

Cum te-au primit ai tăi şi aici mă refer la spectatorii din Chişinău?

Tania Popa: Am fost foarte emoţionată să joc acolo. În Moldova când am ajuns cu Fata din curcubeu, spectatorii nu numai că înţelegeau ce cânt, ei cântau cu mine. Ei ştiu toate cântecele. Erau atât de înnebuniţi că am venit la ei, pentru că eu nu am jucat deloc la Chişinău, eu vin dintr-un orăşel mic, şi brusc m-au şi pus în topul 100 femei de succes din Republica Moldova. Sunt foarte mândră, că cei din Chişinău se mândresc cu succesele mele din România. A fost o reacţie incredibilă. În momentul în care în piesă, cer un leu, cerşesc un leu la începutul spectacolului, toţi au început să îmi dea tot ce aveau la ei. S-au cotrobăit de bani, tot ce aveau prin sacoşe, am primit şi mezeluri (n.r. - râde), colăcei, bomboane, băutură, flori. Şi a mai fost o chestie atât de drăguţă. În sală era extrem de frig. Era un frig în sală, încât mă gândeam de nu începe odată spectacolul, să ies din cutie, să mă mişc, mor de frig. Îmi amorţise tot corpul de frig. Şi ei...doamnele veniseră cu rochii de seară şi stăteau cu paltoanele pe ele. Dar, au venit cu rochii elegante şi m-a topit chestia asta (n.r. - se văd lacrimi în ochi).

Dacă vrei să înţelegi ce înseamnă teatrul, trebuie să vezi Fata din curcubeu

În breaslă, Fata din curcubeu a mişcat lucrurile? Ce reacţii a stârnit?

Tania Popa: Reacţia colegilor în vârstă care deja sunt consacraţi şi nu au nicio temere a fost la modul...marea profesoară şi regizoare Sanda Manu, care a văzut de trei ori spectacolul, mi-a zis doar atât: ,,Dacă vrei să înţelegi ce înseamnă teatrul, trebuie să vii să vezi spectacolul ăsta!” Victor Rebengiuc mi-a zis că eu am reuşit să îl învăţ ceva după atâţia ani de meserie: că poţi să faci dramă, aproape tragedie cu zâmbetul pe buze. Maia Morgenstern nu şi-a găsit cuvintele. A venit în culise şi era la modul: ,,Eşti, e, e...”. Îi era frică să şi pună mâna pe mine. Toate acestea m-au impresionat teribil, pentru că vorbesc de nişte actori mari. Mariana Mihuţ îmi spunea cât de mare actriţă sunt...şi domnul Victor îi zicea: ,,Mariana, las-o să se schimbe!”. ,,Imediat Victor, aşteaptă-mă! Şi îmi zicea: ,,Tania, dar tu...” Mi-a dat cartea ei cu autograf. Plus că Lia Bugnar, instantaneu, a primit telefoane peste telefoane, rugată să le scrie texte acestor actori. Iar colegii mei mai tineri, cei mai sinceri mi-au bocit în poală, dar foarte mulţi au avut reacţii de genul: ,,Ar trebui să fac şi eu asta. Da şi eu m-am gândit, dar nu am avut curaj!”. Păi, fă! Fă, nu zi!

Am o curiozitate. Regizorii, actorii pe care îi pomeneşti în spectacol sunt artiştii tăi preferaţi sau ai Liei Bugnar? Mă refer aici la Fellini, Almodovar, Tarkovsky, Giulietta Masina, Richard Gere.

Tania Popa: Ai Liei. Dar pare că sunt şi ai mei? (n.r. - râde) Am văzut şi eu filmele pe care le pomenesc în spectacol. Unul cred că nu am apucat să îl văd. În schimb, cântecele, le ştiu de când eram micuţă. Am văzut toate filmele şi mai ştiu un milion de cântece ruseşti pe care nu le-au auzit românii şi sunt foarte săraci din cauza asta.

Era atât de frumos... îmi vorbea în rusă ori de câte ori mă întâlnea

Să rămânem la actori. La un actor drag şi mie. Bistriţa Studfest a avut o zi Adrian Pintea, o zi în care s-au vizionat filme, o zi în care în care ne-am amintit cu drag şi emoţie de Adrian Pintea. Ne-au ajutat Ştefan Velniciuc, Dorel Vişan. Cum ţi-l aminteşti tu pe Adrian Pintea?

Tania Popa: Pot să spun aşa: am fost o fericită care efectiv se pierdea în ochii lui pe scenă. Am avut marea onoare să joc cu el în Ondine.

Nu te-ai îndrăgostit de el?

Tania Popa: Nu, mi se părea că sunt foarte mică. Mie, întotdeauna, mi-au plăcut cei mai mici ca mine (n.r. – râde) Era ca o statuie pentru mine. El era prinţul şi eu sirena, ca să zic aşa. Jucam rolurile principale în piesa Ondine. Când mă uitam în ochii lui mari...era atât de frumos. Şi mai frumos îl făcea inteligenţa lui. Era atât de deştept şi era un om atât de cald. Cel puţin, eu aşa l-am cunoscut, un om foarte, foarte bun. Şi îmi vorbea în rusă ori de câte ori mă întâlnea. Îmi spunea: ,,Ce faci, fetiţa mea?” Eu cred că am fost cea mai tânără actriţă a tuturor timpurilor în România, pentru că am intrat la 17 ani la teatru, şi atunci eu de la 20 de ani jucam pe scenă cu profesorii mei. Adrian era un partener desăvârşit. Avea atâta grijă de cel cu care îşi dădea replica.

La mine, groapa era în viaţa personală

La un moment dat, Fata din curcubeu îi întreabă pe spectatori: Ştiţi cum e să fii în gunoi? Eu te întreb pe tine, Tania Popa: cum e să fii în gunoi şi care a fost salvarea? Cum te ridici? Spectacolul acesta a fost o salvare pentru tine.

Tania Popa: Da, dar a fost o salvare legată strict de meserie, dar apropo de salvare, eu sunt un om foarte muncitor. Şi când îmi propun un lucru îl fac până la capăt şi de multe ori îl fac foarte bine. Am un CV cu care mă pot mândri. Am excelat în seria asta. Mă pot lăsa de meserie, pentru că mi-am făcut norma, ca să zic aşa. Am peste 40 de roluri superbe, am făcut peste 20 de filme, televiziune, tot ce îşi poate dori un actor La mine, groapa mare era în viaţa personală. M-am căsătorit la 18 ani, am divorţat...când murise tata, am luat o decizie drastică să o aduc pe mama şi pe sora mea cea mică la Bucureşti. În perioada aceea, la începutul anilor ‘90, în Republica Moldova era foarte greu, nu primeau niciun fel de salariu, de o săptămână mâncau numai pâine în cuptor făcută de mama, şi am zis: nu ştiu, mâncăm numai pâine, dar aici, eu să ştiu că sunteţi cu mine. Şi le-am adus în Bucureşti. Mi-a fost foarte greu. Era la început, trăiam dintr-un salariu, chiar dacă aveam colaborări, erau sume mici. Eram un nimeni. Un nimeni talentat (n.r. - râde). Îmi amintesc cu drag de perioadele când mâncam des pâine cu margarină şi mama făcea orez sau cereale că erau foarte ieftine, şi când primeam salariul mă duceam cu sora mea la un supermarket, şi atunci cumpăram un pui, mezeluri (n.r. – râde uşor, cu lacrimi în ochi).

Cum a venit salvarea în viaţa personală?

Tania Popa: Salvarea a venit într-o noapte, într-un club rusesc unde am fost invitată de un prieten drag mie care cânta ruseşte, şi cu soţia lui şi alte prietene basarabence ne-am dus să-l ascultăm pe Radu Captari şi erau cocktail-uri gratis pentru gagici (n.r. – râde) Şi a trecut un prinţ pe acolo, l-am observat şi am zis: aa, străini mulţi pe aici, aşa mi-a sunat. Şi când deja mi se muta sharful, a venit şi a zis: Dansaţi? M-a luat la dans, nici nu ştiu. M-am simţit aşa de prost că eram şi ameţită, m-am şi pupat cu el, nici nu ştiam cine era. Era frumuşel...(n.r. - râde) A doua zi m-a sunat. Apoi ne-am văzut în fiecare zi. Într-o săptămână mi-a zis: ne căsătorim? Eu am zis: Da! Ne-am căsătorit în secret. Nu a ştiut absolut nimeni. După două luni am rămas însărcinată. Şi se fac şase ani de când sunt o femeie fericită, cu doi copii, cu un soţ care mă divinizează, practic. Este fanul meu numărul unu. M-a învăţat cum trebuie să mă valorific. Fac multe mai multe lucruri. M-am apucat de cântat, de design vestimentar. Fac rochii la modul cel mai serios. Avem planuri din astea grandioase, ne facem casă. Călătorim foarte mult. Asta e ocupaţia de bază a familie, călătoriile.

Sunt foarte pasională. Mi-e dor de oameni...

Dacă în cinematograful Curcubeu ar rula un film despre viaţa Taniei Popa, pe cine ţi-ar plăcea să vezi în rolul principal?

Tania Popa: Rolul meu? Uuu (n.r - râde).Vai de capul meu! Mi-ar fi plăcea foarte tare să mă joace Meryl Streep, când era fragedă...cred că ar duce viaţa mea, ar duce greutatea, pentru că e o telenovelă viaţa mea. Îmi doresc foarte tare să am curaj să pot să scriu o carte.

De ce ţi-e dor, Tania?

Tania Popa: Mi-e dor de pasiunile mele, cusutul şi cântatul. Sunt sufletul meu. Mi-e dor de oameni. Mie îmi plac foarte tare oamenii. Eu ţin foarte mult la oameni, ca şi identităţi, şi la prieteni. Pentru prieteni sunt în stare să fac orice, iar când sunt dezamăgită, când eu pun totul pe tavă şi tu mă dezamăgeşti, nu mă cert, dar mă retrag...şi atunci îmi micşorez numărul de prieten. Sunt înconjurată de foarte mulţi oameni care ţin la mine şi îi iubesc foarte tare pe toţi.

Ştii cum te percep eu? Eşti ca un copil deschis în faţa vieţii. Te minunezi, accepţi totul cu uşurinţă, mai puţin lucrurile care te sperie sau persoanele care te rănesc.

Tania Popa: (n.r. - zâmbeşte) Poate şi de la origini, nu ştiu...ruşii aşa sunt. Sunt foarte pasională. Sunt exact aşa cum sunt. Pe mine, dacă încerci să mă transformi, să mă schimbi într-o doamnă, mai omorât. M-ai omorât (n.r. - râde). Au încercat prietene binevoitoare să îmi zică: ,,Te-am văzut la televizor! Vai, ce drăguţă! Încearcă să nu mai gesticulezi atât! Nu mai râde aşa cu gura până la urechi!” Zic: bine, hai! Atât mai vreau să spun: uite, sora mea cea mare, care este inteligenta familiei, mi-a zis întotdeauna: ,,Tu, după atâţia ani de Românie, de Bucureşti, eşti exact ca în clasa a treia, când erai în Moldova. Nu te-ai schimbat un gram, nu te-a schimbat nimic”. Îmi amintesc că mi-a zis odată: ,,Tania, tu nu eşti neapărat atât de deşteaptă, pe cât înţeleaptă!”

Chestionarul lui Bernard Pivot

Cuvântul preferat.

Tania Popa: Dragoste.

Ce cuvânt nu îţi place?

Tania Popa: Minciună.

Ce te entuziasmează?

Tania Popa: Dragostea...(n.r. - râde)

Ce te supără?

Tania Popa: Îmi vine să zic minciuna (n.r. - râde). Laşitatea oamenilor. Foarte tare mă supără laşitatea.

Ce sunet îţi place?

Tania Popa: De vioară.

Ce sunet nu îţi place?

Tania Popa: De unghii pe cadă (n.r. - râde)

Ce ai fi dacă nu ai fi actriţă?

Tania Popa: Designer. E o nebunie. Sunt un om fericit când fac lucrul acesta.

Ce profesie nu ai face niciodată?

Tania Popa: Învăţător.

Dacă raiul există, ce ţi-ar plăcea să îţi spună Dumnezeu?

Tania Popa: Bravo, ai reuşit!

Interviu realizat de Carmen Bulz

Foto: Facebook