În liniştea Mânăstirii Cormaia

Împreună cu soţia şi alţi cinci pelerini am participat, duminică, la Mânăstirea „Buna Vestire” din Cormaia, la săvârşirea sfintei Liturghii de către un sobor de trei preoţi, Nicodim Sângeorzan, Florin Moldovan şi Adrian Maziliţa. Au participat 70 de credincioşi, au fost mulţi copii şi multă linişte.
Mânăstirea Cormaia este zidită pe o mai veche vatră monahală. Biserica cea veche a mânăstirii a fost mutată, de la început şi până a fi în sfârşit aşezată acum unde se află astăzi, în anul 2003. Părintele duhovnic Nicodim Sângeorzan a fost numit la 1 iulie 2003, ca preot slujitor aici, de către IPS Mitroplit Bartolomeu Anania şi împreună cu măicuţa stareţă, stavrofora Ecaterina, fac mari eforturi pentru supravieţuirea sfintei mânăstiri. Obştea şi slujbele au reînceput în anul 1995. Mânăstirea este aşezată pe cocheta şi liniştita Vale a Pleşei printre munţişori verzi şi tăcuţi, lângă staţiunea Sângeorz Băi.
Vieşuitoarele sfintei mânăstiri, părintele Nicodim, fac eforturi mari pentru destinul acestui sfânt locaş, mânăstirea nu are proprietăţi şi viaţa este grea, de aceea orice ajutor, cât de mic, este binevenit. Aici s-au finalizat mari lucrări, a fost refăcut integral acoperişul Bisericii, s-a realizat pictura Bisericii de zid, interior, exterior-ocniţe-în tehnica fresco, a fost construită o nouă clopotniţă, a fost amenajat cimitirul mânăstirii, a fost iniţiată construirea unui corp care are beciuri, bucătărie, sală de mese şi chilii la mansardă. În ianuarie 2015 Mânăstirea a primit o părticică din moaştele Sfântului Ierarh Nectarie din Eghina. Mânăstirea are hramul la 25 martie de Buna Vestire şi la 29 august, la Tăierea capului Sfântului Ioan Botezătorul.
Am regăsit Mânăstirea liniştită, cu aceleaşi albinuţe harnice şi vioaie, cu maica stareţă, stavrofora Ecaterina, activă şi smerită, cu acelaşi iconostas dulce, cu aceiaşi credincioşi evlavioşi. Părintele arh. Adrian Maziliţa, consilier administrativ al eparhiei Severinului şi Strehaiei, a ţinut o predică plină de învăţăminte. Mântuitorul Iisus Hristos ne-a spus, la vindecarea lunaticului, că sunt anumiţi demoni care nu ies din om decât prin post şi rugăciune. Cel mai desăvârşit model de rugăciune este „Tatăl nostru” sau Rugăciunea Domnească, pentru că această rugăciune a fost făcută de însuşi Mântuitorul, Dumnezeu singur şi numai El putea să ne înveţe cum vrea El să fie rugat. Cea mai puternică rugăciune, prin importanţa şi efectele ei este aceea făcută de Biserică în Biserică pentru că acolo credincioşii iau parte la aducerea Sfintei Jertfe a Domnului, acolo se păstrează Sfânta Împărtăşanie care este însuşi Trupul viu şi Sângele Mântuitorului sub forma pâinii şi a vinului, acolo în casa lui Dumnezeu se mântuiesc credincioşii şi numai acolo Mântuitorul împătăşeşte harul Său mântuitor prin Duhul Sfânt în sfintele Taine. Prin dragoste afirmăm pe cel pe care-l iubim ca subiect liber şi deplin. Frica, invidia, egoismul, constituie nişte forţe care limitează libertatea şi smerenia omului.

Soţii Frăsina şi Iacob Sângeorzan, pensionari harnici şi frumoşi, din Rodna, aflaţi în micul nostru grup de pelerini, sunt un model de dreaptă credinţă ortodoxă, dânşii ţin toate posturile integral şi ajută material mânăstirile la care pleacă mai mereu. Şi acum au venit încărcaţi cu alimente pentru sfânta Mânăstire. Printre participanţii la slujbă l-am văzut şi pe deputatul Ioan Oltean.

Am părăsit Mânăstirea Cormaia cu dulcele regret al despărţirii de un loc care ne aduce atâta echilibru şi speranţă. Ea, Mânăstirea, luptă permanent, greu, să supravieţuiască în aceste timpuri complicate. Să fim alături de ea, să ne gândim la ea, să nu trecem nepăsători pe lângă ea. Omul este atras şi amăgit în chip excesiv de plăceri şi frica de dureri pune stăpânire pe el, adică spiritul este copleşit de materie, omul se mişcă în timpul acordat lui pe pământ, între plăceri şi dureri, între dureri şi plăceri şi astfel spiritul lui este foarte slăbit sub povara materiei. Iubirea, ca mare forţă a spiritului este mai puternică decât ispita acestor plăceri şi frica de dureri. Realitatea supremă are caracter personal şi Treimic iar omul, pentru că are calitatea de subiect, este un chip al lu Dumnezeu.