Poezie florală

Am primit de curând de la o poetă din Bistrița, Maria Olteanu, autoarea mai multor volume de literatură pentru copii ( Din fire de păpădie, Lacrimile lunii, O scrisoare către soare, Crăiasa apelor) o încântătoare carte de poezie florală, Carnavalul florilor,și, știind probabil că am predat ani în șir la liceul pedagogic, și la universitate literatura pentru copii, a avut amabilitatea să aștearnă pe pagina de gardă aceste rânduri de stimulativă dedicație:„D-lui Ion Buzași ca semn al solidarității intelectuale, susținerii și promovării literaturii pentru copii, Bistrița, 24.08.2015, M. Olteanu.” Lectura cărții reînnoiește convingerea mea în virtuțile educative ale literaturii pentru copii. Cu ani în urmă s-a purtat o lungă discuție dacă literatura pentru copii trebuie să fie obiect de studiu separat în liceele pedagogice și în facultățile de profil sau capitol în cadrul manualelor de literatura română, având în vedere că literatura pentru copii nu este o alt fel de literatură ci tot o artă a cuvântului. Nu propunerile de acest fel sunt importante , ci concluzia la care s-a ajuns că este un obiect de studiu absolut necesar pentru educația estetică a elevilor și mai ales pentru bucuria în fața frumuseților naturii, dăruite de Dumnezeu, și care trebuie ocrotite cu dragoste.
Și manualele de literatură pentru copii cuprind o asemenea temă: Poezia despre frumusețile naturii sau Natura patriei în poezia (literatura) pentru copii. În cadrul unei asemenea teme poezia florală românească ocupă un loc important, prin gingașele pasteluri, de la Vasile Alecsandri, creatorul acestei specii în literatura română și până la poeții contemporani. De asemenea este semnificativ în acest sens că un profesor care a predat la Literele clujene, literatura pentru copii, Vistian Goia – acum octogenar, a alcătuit și a publicat în 2007 la Editura Limes o amplă antologie cu acest titlu Poezia florală românească.
Prin compoziție, Carnavalul florilor ne amintește de două pasteluri clasice și foarte cunoscute: Concertul în luncă de Vasile Alecsandri și Nunta în codru de George Coșbuc – pentru că în toate trei poeziile este vorba de un moment sărbătoresc: de un concert la Alecsandri, de o nuntă la Coșbuc și de carnaval la Maria Olteanu, pe care dicționarele îl explică, în unul din sensurile secundare, „petrecere populară”, așadar un înțeles înrudit cu „nuntă” și „concert”.
Ca la Coșbuc, petrecerea e mai întâi anunțată, vestită: „S-a dus vestea-n depărtări/ Până-n cele patru zări,/ Că-n câmpie va fi bal/ Chiar ș-un mare carnaval.” Știrea este adusă la cunoștință „pe internet” de către fluture „florilor din toată țara”. Și-au început „să vină de prin câmpii,/ Îmbrăcate-n mândre ii,/ Din păduri și din livezi,/ În calești de frunze verzi/ Cu rochițe colorate/ Și cămăși cu fir brodate”. Sunt întâmpinate de Soare, care le călăuzește drumul. Iată invitatele: albăstrița, brândușa, clopoțeii, dalia, floarea soarelui, garofițele, hortensiile, irișii, lăcrămioarele, lalele, margaretele, macii, narcisele, nufărul, orhideele, păpădia, romanița, sânzienele, toporașii, violetele și zambilele. O orchestră de bondari întregește petrecerea, secondată de sunetul lin al vântului la clavecin. Petrecerea nu ar fi fost deplină dacă ar fi lipsit bucatele alese și dulci licori „preparate din polenul florilor”. Balul sau carnavalul este de fapt un „concurs de Miss”. În juriu se distinge „greierele cântăreț”, iar veverițele pentru premiere, au pregătit coșuri cu alune și nuci. Rezultatul concursului nu-l vom afla decât mâine seară, bineînțeles „navigând pe internet”.
Amestec de procedee din pastelurile clasicilor români, cu elemente de comunicare moderne, cartea Mariei Olteanu este încântătoare prin catrenele ce înfățișează acest convoi al florilor sosite la bal. Se poate cita volumul în întregime, sau pentru exemplificare,la alegere câteva „portrete picturale” ale unor flori: „Invitată-i albăstrița/ Care și-a pictat rochița,/ Cu albastrul cerului/ Culoarea misterului”; „Elegantele hortensii/ În mătăsuri și brocate/ Vor urca astăzi pe podium/ Ca să fie admirate”; „Macii în cămăși de foc/ Au pornit și ei la joc/ Și din lanul des de grâu/ Și-au prins spicele la brâu”; „Sfioasele romanițe/ Cu-a lor galbene cosițe,/ Poartă prinse-n cingătoare/ Bănuței sculptați în soare.”
Parada aceasta a florilor mi-a adus în memorie o poezie puțin cunoscută. Rugăciunea florilor de Alfred Moșoiu (1890-1932), poet abia pomenit în istoriile literare de început de secol XX, mort de tânăr, a cărui reușită în poezie este mai ales pastelul floral cu gingașe personificări, glorificând minunile creației, prin rostirea în delicatul lor grai, a rugăciunii domnești, Tatăl nostru: „Plăpând ghiocelul/ Ieșind din zăpadă/ Strigă : «Tatăl nostru. »/ Ca lumea să vadă./ «Care ești în ceruri…»/ Șopti floarea-soare/ Și-un val de lumină/ Căzu pe răzoare…/ Smerit, busuiocul,/ Când vântul îl mână/ Și-i scutură roua/ « Sfințească-se….»-ngână/ Când «numele-ți » spune/ Trist, Ochiul de bou/ Nu știi de-a fost șoaptă/ Sau numai ecou…/
Carnavalul florilor este o lectură plăcută și instructivă ce îmbogățește capitolul poeziei florale în lirica românească. Grafica cărții, cu desenele ce așteaptă să fie colorate de micii cititori, este deosebit de reușită , iar fotografiile, de la sfârșitul cărții, cu florile din text colorate, pot ajuta copii să le recunoască așa cum sunt în realitate și să folosească culorile și tonurile de culoare adecvate.