O generaţie de dascăli s-a pensionat

      La data de 1 septembrie 2016 la Casa de Pensii a județului Bistrița-Năsăud s-au adunat o „pleiadă” de slujitori ai învățământului care conform legislației în vigoare au împlinit limita vârstei de pensionare. Pe fețele lor se putea ușor observa trecerea anilor, a eforturilor depuse timp de peste patru decenii pentru ca cei cuprinși în sistemul de învățământ să deprindă tainele scrisului, cititului, socotitului, ale diferitelor științe, ale unui comportament civilizat, ale afirmării în funcție de capacitatea fiecăruia după absolvirea unui ciclu de învățământ. Discuțiile purtate în așteptarea primirii dosarului de pensionare au scos în evidență cât de repede au trecut anii, ce speranțe mai poți avea la această vârstă, dacă mai ești capabil să îți continui activitatea și în ce condiții, dacă experiența acumulată în decursul anilor mai interesează pe cineva și sub ce formă poate fi ea valorificată.

   Depunerea dosarului de pensionare și acceptarea lui înseamnă pentru cei în cauză dobândirea unui statut nou pe care simbolic îl poți denumi de „tânăr pensionar”, o cale nouă pe care o să mergi un număr mai mare sau mai mic de ani fără ca ei să poată fi contabilizați. Schimbări în modul de viață vor apărea în mod sigur, responsabilităților profesionale le vor lua locul altele care țin de domeniul sănătății, a petrecerii timpului liber, a găsirii unor activități potrivite care să-ți dea satisfacții, eventual un mic venit care să se adauge pensiei ce în mod sigur nu va fi mare, etc.

   Intrând în categoria pensionarilor din învățământ mă simt ușurat de povara încadrărilor, a repartiției de ore, a orarului, a planificărilor, a parcurgerii  ritmice a lecțiilor, a rezolvării multor situații dificile și complicate  dintre elevi, dintre cadre didactice și elevi, dintre părinți și cadre didactice, dintre școală și alte instituții cu care aceasta are legătură. Când o să-mi fie dor de școala pe care am servit-o 30 de ani o să trec pe lângă ea pentru a auzi glasurile elevilor, poate o să intru și în interiorul ei fără a zăbovi prea mult pentru a nu reține pe foștii colegi la discuții, poate o să le împărtășesc la cerea lor din experiența acumulată timp de 43 de ani. Sper să pot petrece mai mult timp alături de soție, de fiică, să-mi pun ordine în amintiri, gânduri, speranțe, să pătrund treptat într-o viață spirituală, să-mi caut din timp „loc liniștit, loc cu verdeață”.