La noi

Dimensiuni

Cornel Cotuțiu

Un amic, „ulicarniț” pe drumurile Europei, a oprit la mine, în drum spre casa lui de peste Carpați. Venea din Germania, după două săptămâni de zbenguială pe bicicletă (i-o dăduse un neam stabilit acolo).
Își amintise cum, în junețe, a venit pentru prima oară la mine, la Beclean, stârnit de un serial al celui mai mic fiu din familia Rebreanu, Tiberiu, publicat într-un cotidian bucureștean, dat fiind anul centenar al celui mai mare romancier român. Mama, Ludovica, era originară de aici, „prâslea” se născuse și el la Beclean, încât, câteva episoade fuseseră dedicate acestui areal.
Junele meu amic fusese sedus de informația (de pretenția lui Tiberiu Rebreanu) că în această localitate se află cinci castele. Uau! Să le vadă!...
Ce erau, de fapt: conace de vacanță ale familiei grofilor Bethlen. După intrarea în „definitiva” construcție bolșevică a României, o clădire a fost transformată în spital, alta a devenit sediu pentru câteva instituții raionale, conacul mai răsărit a găzduit birourile centrului de raion, apoi a devenit ceea ce e și azi, liceu cu profil agricol, o clădire, sediul cooperativei meșteșugărești a orașului și alta (până azi), acum renovată, spațiată, clădire a unei școli generale.
„Castele…”, a rostit, meditativ acum, amicul. „După ce le vezi pe cele din Germania ori Franța, te stârnește imboldul comparației. Și te gândești, român fiind, la Hunedoara, Bran, Sinaia… Și…”
Nu e prima oară când eu însumi m-am gândit (căci asta îmi sugera acest „și”, urmat de un moment de suspensie) de unde vine acest reflex al augmentării, când ne raportăm la preajma noastră (de toate felurile și nuanțele).
Și… mi-am amintit, din nou, de o glumiță. Treceau pe un pod un elefant și, alături, un șoricel. Iar acesta îi spune pachidermului: „Ce tare tropotim, elefantule! Nu-i așa?...”

Comentarii

04/06/17 15:30
cititor

Finalul, in alta varianta. Soricelul catre elefant: "Tropotim! Tropotim!"

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5