Astra năsăudeană, o revistă încărcată de semnificaţii

La început de an 2018, anul Centenarului, a ieşit de la Editura SOLON Bistriţa, Revista cu nr. 10 a Asociaţiei Culturale Năsăudene ASTRA  şi Filiala Năsăud a Ligii Scriitorilor Români, ca un incendiar arc voltaic între realitatea astristă şi incursiunea în  istorie şi civilizaţia umană.

Revista, ce reprezintă o părticică din tricolorul românesc este finanţată de Consiliul Judeţean Bistriţa-Năsăud, prin Biblioteca Judeţeană „George Coşbuc”,  director  scriitorul Ioan Pintea, cărturarul ce vine cu soluţii inedite ce provoacă schimbări fundamentale şi limpezeşte  orizontul cultural în judeţul nostru, fiind un simbol în memoria spirituală şi afectivă a colectivităţii.

Pe prima copertă se află stema Asociaţiunii, un citat din J. Delilce: „Omul trăieşte doar pe jumătate atunci  când trăieşte doar pentru sine “ şi formaţia folk a copiilor năsăudeni, condusă de Sorin Găzdac, preşedintele secţiunii artistice a Despărţământului năsăudean. Pe pagina ultimă sunt expuse pozele a 64 reviste culturale şi cărţi semnate de astrişti năsăudeni, cât şi de colaboratori din ţară.

Pagina de început este semnată de preşedintele Despărţământului Ioan Seni, fondatorul și  directorul revistei, care aduce mărturii din viaţa Astrei  Rediviva, în care s-a implicat începând din anul 1990, împăcat că prin acţiuni astriste a reuşit să cunoască şi să se împrietenească cu oameni deosebiţi din ţară şi de peste graniţe, cărturari impecabili în ţinuta lor  de patrioţi cinstiţi, demni şi oneşti, adevărate modele care apără românismul şi interesele lui. Am intrat în anul Centenarului Unirii şi ar trebui să ne mândrim cu faptele înaintaşilor, care merită să-i omagiem, să le recunoaştem meritele, efortul şi inteligenţa.

La pagina 4, preşedintele Asociaţiunii prof. univ. dr. Dumitru Acu, la origine rebrişorean, cu un spirit de dăruire, respect şi responsabilitate aduce elogii preşedintelui Academiei Române IONEL VALENTIN VLAD, plecat la cele veşnice la 27 decembrie 2017, un slujitor devotat al Academiei Române, sprijinitor al Astrei ce s-a dedicat promovării instituţiei academice în ţară şi peste hotare. Va rămâne veşnic în sufletele astriştilor şi în istoria Astrei, ca un explorator în căutarea unui sâmbure de adevăr. S-a înscris în ASTRA în 2011, când aceasta împlinea 150 de ani.

Sufletul Astrei năsăudene, Floarea Pleş, preşedinta cercului orăşenesc Năsăud, face o amplă radiografie a vieţii astriste la nivel de Despărţământ  şi a cercului pe care-l conduce. O nouă lume încărcată  de istorie, armonie şi frumuseţe. Pe o mare întindere, de la pagina 6 la pagina 33 sunt prezentate cu lux de amănunte  activităţile desfăşurate sub tutela Astrei cultural-artistice, aniversări şi comemorări, activităţi literare, lansări de cărţi, activităţi în colaborare cu Muzeul grăniceresc, cu Societatea filatelică, cu Casa de cultură, Cultul Eroilor, participarea năsăudenilor la Conferinţele de la Dej, la acţiuni pe Valea Bârgăului, la Sibiu, Blaj, Iaşi, Carei, Telciu, Rebrişoara, Maieru, Leşu, Blăjeni, Nepos, Bistriţa, Romuli, Chiuza, Coşbuc, Vălenii de Munte, Cahul, Lunca Ilvei etc.,  acţiuni de amploare sub blazonul unui spirit elevat.

Începând de la pagina 34, se simte un nou salt în necunoscut  prin creaţiile literare ce ne ridică la înălţimea   înţelepciunii recuperatoare a artei. Se implică cu generozitate  şi eleganţă  Ariadna-Cristina Maximiuc din Iaşi, Al. Fl. Ţene,  preşedintele Ligii Scriitorilor Români, scriitoarea Antonia Bodea  din Cluj, Icu Crăciun din Maieru, Mircea Daroşi, Alexandru Bar din Bistriţa, Ioan Mititean liderul scriitorilor năsăudeni, Rodica Fercana, Daniela Bodiu, Romulus Bereceni, conf. univ. dr. Viorel Hodiş din Cluj, Liviu Păiuş din Rodna, criticul literar Andrei Moldovan din Beclean, preşedintele Societăţii Scriitorilor Bistriţa-Năsăud, scriitorul Ioan Popa din Alba Iulia, Iacob Naroş din Maieru, Dan Popescu, Ioan Lazăr, Cornel Cotuţiu  şi Nadia Urian din Cristeştii Ciceului, cu poveştile satului înrolate în sărbătoarea limbii române.

La pagina 63 intrăm pe făgaşul istoriei  cu manifestări dedicate CENTENARULUI ISTORIC  începând cu prezentarea cărţii: “Astra şi Marea  Unire”, autor Mircea Popa, carte prezentată de dr. Vasile Tutula, iar prof. univ. dr. Ironim Marţian semnează conferinţa “Trei urmaşi grăniceri, dascăli în Mintiu”, Teodor Biţa, Andrei Ciocan şi Dumitru Rusu. La pagina 73, cercetătorul dr. Adrian Onofrei semnează un amplu studiu  în perspectiva Centenarului cu variate surse documentare, iar la pagina76 avem un interviu cu academicianul Ioan Aurel Pop, cu tema “Nu am primit Transilvania cadou!”, interviu realizat de Augustin Păunoiu în ziarul “Lumina”.

La pagina 81, Mircea Daroşi, redactorul şef,  intervine cu glasul istoriei în versuri, iar Ioan Cordovan semnează articolul “Istoria românilor în 400 de cuvinte”. Sălăuanul Iuliu Morariu, preot-scriitor semnează un amplu studiu de cercetare cu tema “Migraţia românilor din Transilvania în Moldova în secolele  XVI-XVIII”. 

De la pagina 87 intrăm  în spiritualitatea creştină, ce tratează fapte esenţiale de viaţă cu forţa cuvântului creştin  şi diversele lui semnificaţii, materiale semnate de dr. Teodor  Ardelean din Baia Mare, Ioan Lazăr, Aurel Podariu, preot Nicolae Truşcă  din Negoieşti, av. George Echim, redactorul şef a Revistei    Literare “Claviaturi” din Braşov, Zamfira Toderici din Dej, preotul năsăudean Greabu Lucian  cu tema “Căinţă şi iertare în Psalmul 50” şi Mircea Daroşi cu poezia “Rugăciune”. Aici includem şi cartea “Predicile în duminicile de peste an”, culegere semnată de Lucreţia Mititean, carte aranjată de preotul prof. univ. VASILE GORDON, prefaţată de preotul protopop  de Bistriţa, Alexandru Vidican. Cartea a fost prezentată în data de 9 decembrie 2017 la Bistriţa la Centrul “Matricea  Tinereţii”, o carte străbătută  de o viziune umanitară  cu o dorinţă de dăruie pentru enoriaşi.

Capitolul Cultură şi educaţie  de la pagina 94, aduce elemente de noutate  semnalate de Menuţ care urcă pe podium pe eleva olimpică din Năsăud, nepoata lui Romulus Berceni, CRISTINA COSMA, cu cele mai bune rezultate la toate olimpiadele din anii de liceu, fiind stimulată cu intrarea la facultatea dorită fără examen. Este studentă la două facultăţi, o mândrie pentru Năsăud. Radu Sârbu, de la cotidianul “Mesagerul”, semnează articolul cu caracter educativ şi touristic “Ziua internaţională a Muntelui”, sărbătorită cu mare cinste la Vatra Dornei, de Forumul Montan din România. La pagina 97, preşedintele Astrei prezintă tradiţionala tabără şcolărească “Acasă la noi” - ediţia XXI, un prim pas spre înfăptuirea idealului UNIRII, cum este de fapt şi dorinţa preşedintelui Astrei din Anenii Noi,  OCTAVIAN ZELINSKI, în articolul “Porţile Transilvaniei - larg deschise pentru tinerii din Moldova”. Cu completări vine şi directorul cotidianului nostru cu articolul “Tineri din Basarabia oaspeţii judeţului nostru”.

Revista astristă s-a grăbit să apară spre a sta de strajă ADUNĂRII ANUALE ce va avea loc în data de 10 februarie 2017. Revista îşi închide paginile prin două articole semnate de Ioan Seni şi Ioan Mititean, preşedintele şi vicepreşedintele  şi anume “Festivealul Ilvean de Colinde” la Ediţia a XXII-a din Leşu şi Colocviu astrist la Dej, unde s-au scos în prim plan publicaţiile astriste.

Aşteptăm materiale pentru numărul viitor.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5