Textul Evangheliei la Duminica a 20-a de după Rusalii:  „În vremea aceea S-a dus Iisus într-o cetate numită Nain şi împreună cu El mergeau ucenicii Lui şi mulţime mare. Iar când S-a apropiat de poarta cetăţii, iată scoteau un mort, singurul copil al mamei sale, şi ea era văduvă, iar mulţime mare din cetate era cu ea. Şi, văzând-o Domnul, I s-a făcut milă de ea şi i-a zis: Nu plânge! Atunci, apropiindu-Se, S-a atins de sicriu, iar cei ce-l duceau s-au oprit. Şi a zis: Tinere, ţie îţi zic, scoală-te! Iar cel ce fusese mort s-a ridicat şi a început să vorbească, iar Iisus l-a dat mamei sale. Şi frică i-a cuprins pe toţi şi slăveau pe Dumnezeu, zicând: Proroc mare S-a ridicat între noi şi Dumnezeu a cercetat pe poporul Său. Ev. Luca 7, 11-1

Încă de la începutul acestei predici am putea spune că relatarea evanghelică din această duminică merită a fi socotită un îndemn, pentru mame, de a-și așeza toate sufe­rințele lor la picioarele Crucii Mântuitorului, cu nădejdea că rugăciunea le va fi auzită și împlinită, iar pentru copii, un prilej de a crede Domnului și de a-și asculta părinții, spre învierea lor spirituală și spre mântuire. Haideţi să ne oprim la câteva învăţături care se pot desprinde din această Sfântă Evanghelie, a 20-a de după Rusalii,care în calendar este înscrisă ca fiind „Învierea tânărului din Nain”.

1-Cine este sau ce este copilul

 Fiecare dintre noi ar trebui să conştientizăm că fiii şi fiicele, copiii noștri, nu sunt „întâmplări”, nu sunt „accidente”, ci „binecuvântări”, daruri divine care ne îmbogățesc și ne înfrumusețează viața. Părintele D. Stăniloaie spunea că orice copil care apare pe lume este un dar a lui Dumnezeu şi, ca atare, o minune. Sfinţii Părinţi spun că pruncii, după ce ies din apa Sf. Botez, sunt cele mai scumpe fiinţe. Limba omenească este prea săracă în cuvinte pentru a spune ce este copilul. Totuşi, am putea spune că este cea mai de preţ comoară, iar părinţii sunt paznicii acestei comori. Copiii sunt sămânţa omului viitor care se ascunde în el, sâmburele în care se ascunde nădejdea părinţilor, precum în ghinda ce zace în pământ stă ascuns stejarul de mâine. Copiii sunt templul lui Dumnezeu, în fiecare vedem chipul lui Dumnezeu.

2- Mama: O Candelă, Liturghie, Icoană, dar şi  un Duhovnic

Sunt bărbat, dar și părinte, însă nu voi putea înțelege niciodată ce este în sufletul unei mame. Cred, însă, că cea mai mare demnitate de pe lumea aceasta este să fii mamă. Pentru că mama e totul, încă de dinainte de a afla că este însărcinată. Apoi, după ce află, se gândește la viitor:  La întâlnirea cu minunea din pântece, la prima rochiță și la prima fundiță ori la primul costum cu papion, la  primul zâmbet și la primii pași, chiar și la prima zi de grădiniță. Toate sunt acolo, în mintea și în sufletul ei. Mama este începutul tuturor începuturilor, profesorul profesorilor şi cartea cărţilor. Mama este sertarul în care ne depunem toate lacrimile şi zâmbetele. Mama e izvor de răbdare şi bunătate. Mama e creatorul tuturor poveştilor. E un anotimp, e un cântec dulce, glas plin de smirnă. Mama este acea fântână care te răcoreşte când îţi este sete, mama e acel vânt care îţi mângâie obrajii în zilele toride de vară, mama e acel foc care te încălzeşte atunci când îţi este frig, mama e acea sclipire care îţi luminează cele mai întunecate nopţi, mama e îngerul care îţi alungă visele triste, mama e braţul în care îţi găseşti alinarea, mama e soarele de la care primeşti lumina, mama e cerul pe bolta căruia îşi scaldă păsările zborul, mama e bucuria de a trăi, mama e tot ce a putut lăsa Dumnezeu mai pur şi mai sfânt pe pământ. Ea e locul de unde ai plecat, primul tău „acasă”, primii tăi paşi în viaţă. Mama aduce, fără să ceri, până şi luna de pe cer. Dacă plângi, plânge şi ea, dacă râzi, râde şi ea. Ea e alături de tine, orice drum ai alege. Mama ceartă şi sărută în acelaşi timp. Mama e cea mai frumoasă, cea mai bună, cea mai deşteaptă, cea mai cea, din lume. Ea e prima ta iubire, primul tău prieten, chiar primul om cu care te-ai certat. Însă, nimic şi nimeni nu vă poate despărţi. Nici timpul, nici distanţa, nici chiar moartea…Mama ştie şi simte totul. Mama e ca o liturghie, jertfeşte jertfindu-se. Mama e candelă aprinsă, lumânare ce arde şi aduce lumina speranţei oriunde. Mama este o icoană ce o poartă fiecare în suflet. Mama este ca un duhovnic la care mereu găseşti iertare, chiar şi pentru lucrurile pe care nu le-ai făcut. Mama când se roagă, rugăciunea ei pentru fiu e foc ce mistuie întreg universul şi ajunge grabnic la Dumnezeu. Am spus că mama este un duhovnic, pentru că un prieten îţi spune atunci când faci binele dar şi atunci când greşeşti şi acest lucru îl face cel mai bine mama. Pentru că este singura interesată, alături de tată, de binele copiilor lor.

3-Pe mama care plânge şi se roagă Iisus o vede

Cred că fiecare dintre noi putem să spunem că nu există o suferință sufletească mai mare pentru un om, cu atât mai mult pentru o mamă, decât moartea copilului. O astfel de situație și o astfel de mamă ne înfățișează Sfânta Evanghelie din această duminică. Pe lângă faptul că era văduvă, deși nu ni se oferă amănunte despre acest fapt, această mamă și-a pierdut și singurul ei fecior, în care își căutase, cel mai probabil, alinarea și mângâierea în fața suferinței, a singu­rătății, a văduviei. Şi dacă teologia ortodoxă vor­bește despre o „taină a semenului” și despre o „Liturghie a aproapelui”, manifestată ca iubire și milostivire, nu mai puțin adevărat este că „Liturghia mamei”, ca rugăciune și jertfă de sine a acesteia, are capacitatea să străpungă și să străbată cerurile, să înduplece și să Îl facă pe Dumnezeu să Se milostivească, pentru că atunci când Iisus o vede plângând, I se face milă şi îi învie copilul.

4-A mamei rugăciuni în viaţă fac numai minuni

Am citit în cărţile noastre de predici despre o mamă care  făcea totul pentru copilul ei, dar acesta mergea spre mai rău. Toate încercările pe care le-a făcut să-l aducă pe calea ce duce la Dumnezeu au rămas fără roade. Fiind învățătoare, vedea câți copii străluciți și folositori în societate ieșeau din mâinile ei. Însă copilul ei, singurul de altfel, căruia i s-a dedicat cu totul, nu vroia să se hotărască pentru un lucru, nu își găsea un scop în viață. Tovarășiile rele l-au învățat să distrugă din temelii și să ruineze morala creștină, religia, țara. Zile, săptămâni, luni întregi lipsea de acasă, fără să trimită vreun semn de viață. Vă dați seama ce însemna pentru mamă aceste lucruri!  Iar pentru ca fiul să se schimbe sau să-şi schimbe comportamentul se ruga bunului Dumnezeu. Rugăciunea ei, tămâia care ardea, candela pe care o aprindea, toate acestea erau pentru fiul ei. Când a venit timpul ca băiatul să meargă în armată, mama s-a îmbărbătat cu aceste cuvinte: „Poate acolo se va redescoperi pe sine”. După ce a trecut stagiul militar, nu a venit să o vadă nici măcar o singură dată. Mama însă nu a lăsat fără ulei și fără lacrimă colțul ei de rugăciune nici măcar o seară. Era luna mai, iar fiul ei s-a întors acasă bucuros, plin de bună dispoziție, ca și cum nu ar fi lipsit nicio zi. I-a cerut niște bani pentru a merge câteva zile la mare împreună cu câțiva prieteni. I-a dat imediat. Mama a simțit atunci că se luptă cu cineva piept la piept. Nu acesta era copilul ei. Era duhul cel rău ce trebuia biruit de Duhul lui Dumnezeu. Au trecut 10 zile și s-au întors toți bucuroși.  Au povestit noutățile lor, au mâncat, au băut cafea, iar la final fiul i-a spus mamei: – Mamă, ți-am adus un cadou. Mă bucur că te-ai gândit la mine, i-a răspuns mama. Mama a luat cadoul și, plină de emoţie, l-a deschis. Dar văzând ce era înlăuntru s-a blocat şi nu a mai putut zice nimic. Iar lacrimile au început să-i curgă  pe obraji. Era o candelă de o frumusețe rară.Văzând-o atât de emoţionată, dar şi de impresionată de cadoul primit, fiul i-a zis: Mamă, te vedeam dimineața și seara că aprinzi candela și știam, eram sigur, că faci acest lucru pentru mine. În gândul meu te vedeam mereu în fața candelei. Nimic nu îmi scăpa din tot ceea ce făceai, din tot ceea ce sufereai. De atunci am avut această dorință arzătoare: eu să aprind candela, dumneata să pui untdelemnul și… lacrima.

Iată un exemplu din Evanghelia de astăzi, dar şi din viaţa mamelor care se roagă şi nu de puţine ori şi plâng pentru copii. Şi dacă ar trebui să ne oprim la o scurtă concluzie, cred că aceasta ar putea fi legată de minunea Evangheliei de astăzi care, într-o scurtă priceasnă bisericească spune ca, un îndemn, dar şi ca un sfat de urmat: „ A mamei rugăciuni în viaţă fac numai mininuni”. Amin!

pr.Vasile Beni