Nord Literar pur și simplu revistă de cultură

             A apărut de curând nr. 5 (252), mai 2024 al revistei Nord-Literar, păstorită, după cum se știe, de Gheorghe Pârja, redactor șef, secondat de Delia Muntean și Raluca Hășmășan, redactori. Manager: Dana Buzura Gagniuc. Revistă editată cu sprijinul financiar al Consiliului Județean Maramureș, sub egida Uniunii Scriitorilor din România. 

                Dar, înainte de toate, sumarul integral fiindcă musai să-i pomenim pe toți cei care au contribuit, într-un fel sau altul, la realizarea acestei ediții: Elena Cărăușan, Poemul lunii; Irina Petraș: Lumea în scădere sau epica thanatica; Gheorghe Glodeanu: Un roman inițiatic, I; Gheorghe Pârja: Scriitori canadieni în Maramureș;  Seducția înțelepciunii; Daniela Sitar – Tăut: Însemnările unui Gonzo cinefil; Vasile Barbu (Serbia), Poeme; Lucian Perța: Parodie; Ovidiu Pecican: Tetraevanghelul slavo-român de la Sibiu și traducătorii săi; Ion Papuc: Presupuse personalități; Horia Bădescu: Constantin Cubleșan (85). Dana Buzura-Gagniuc: Nord-Literar – 21. Între jurnal și reportaj sentimental;  Marina Kalkan în dalog cu Delia Muntean: „Caut să judec drept și să rostesc cu rost”; Theodor Damian: O carte rara avis; Ioan Hădărig: Elena Cristea – o lume interioară a cuvântului; Constantin Cubleșan: „Adâncit în imensitatea gândului”; Raluca Hășmășan: Pagini alese din nuvelistica lui Pavel Dan; Ioan Dorel Todea: Acolo unde ziua va trăi mereu; Daiana Felecan: La capătul visului;  Sandu Frunză, Ciprian Coc, Gelu Dragoș jr.: Poezii; Dalina Bădescu: Bochiș face book și IA; Umberto Eco: O bibliotecă a lumii (fragmente) – transcripție și traducere Adrian Grauenfels (Israel).

                Să le luăm, acum, pe rând, dar selectiv.

                „În urmă cu douăzeci de ani, ne spune Irina Petraș, am descoperit un poem semnat Ioan Es. Pop, în colțul din dreapta sus al primei pagini din Ziua literară: «Cam asta-i tot ce mai rămâne după: un sac din care spaimele s-au dus/ mixandre stinse în trupeasca supă/ și nimeni care să mai șadă sus -// din vena cavă gongul nu mai bate/ aorta poate doar c-a ațipit/ dar e un somn enorm în astea toate -/ trăiești doar ca să mori ce-i de murit// las’ că ne văd alți ochi, noi nu-i vedem/ noi ne continuăm înaintarea,/ de-acum între viermi ca în harem,/ o nevedere parcă vede marea,// în timp ce morți mai vechi și mai ferice/ fac semne largi că vor să se ridice, /.../.

                Originalitatea și forța poemelor lui Ioan Es. Pop decurg din calitatea obstinatei radiografii, din capacitatea ei de a vedea clar, net, în fiecare clipă finitudinea, Nu e doar conștiința morții intravitale, a morții la purtător (cum o numeam altădată), ci o acutizare a privirii de sine, de lume, până la dispariția oricăror atenuări prin uitare. Însemnările celui pândit de moarte – care răstoarnă relația pândindu-și el obsesiv sfârșitul recurg la poem ca la un aparat roentgen privilegiat. El scrie o epica thanatica ivită din privirea care descrie miezul muritor al ființei, pe care-l vede și căruia îi numără semnele. S-a observat deja că, în mod neașteptat, poemele thanatice ale lui Ioan Es. Pop predau nu frica, ci arta fricii, nu angoasa, ci fragila bucurie a viului de a-și desena meticulos miraculoasa viață trecătoare”, mai spune Ioan Es. Pop, în încheiere.

                Mergând mai departe, dăm peste cronica literară intitulată Un roman inițiatic, semnată Gheorghe Glodeanu. Prima parte, țin să precizez. Este vorba de romanul Alchimistul de Paulo Coelho, care a văzut lumina tipatului în 1988, în Brazilia, țara natală a scriitorului.

                „Prin romanul Alchimistul, în 2009, scrie Glodeanu, Coelho a reușit performanța extraordinară de a intra în Guinness Book drept autorul celei mai traduse cărți aparținând unui scriitor în viață. Iată de ce surprind confesiunile prozatorului privind maniera anevoioasă în care a avut loc, într-o primă etapă, receptarea romanului. Drumul către succes este reconstituit în eseul intitulat Gânduri la aniversarea Alchimistului. Privind lucrurile în răspăr, este greu de imaginat un roman vândut în zeci de milioane de exemplare s-a impus cu dificultate. Cu toate acestea, la apariția cărții, în Btazilia, nimeni nu a dat importană Alchimistului. Un librar din nord-estul țării a mărturisit că, în prima săptămână de la lansare, a fost vândut un singur exemplar. După șase luni, a mai fost cumpărat unul de același cititor. După un an se vedea clar că romanul a devenit un eșec, iar editorul și-a reziliat contractul cu autorul. La patruzeci și unu de ani, Coelho era disperat, dar nu și-a pierdut încrederea în cartea pe care a scris-o.  Deoarece era vorba  despre o lucrare care îl reprezrnta în întregime, îi exprima Legenda Personală. A fost nevoie de o nouă ediție pentru ca romanul să înceapă să se vândă. Adevăratul succes a venit însă abia după publicarea cărții în Statele Unite, unde ea a fost lansată cu mare vâlvă. Reclamele din New York Times și din alte publicații influente, dar și cititori precum Bill Clinton și Will Schmith au contribuit  la transformarea treptată a romanului într-un veritabil fenomen literar. Alchimistul a ajuns în topul de vânzări al ziarului New Yorc Times, unde a rămas timp de 267 de săptămâni. Romanul a fost tradus în 81 de limbi, fiind inclus printre cele mai bune zece cărți ale secolului XX.”

                Seducția înțelepciunii se intituleză textul lui Gheorghe Pârja, din care cităm: „Am avut norocul să mă nasc și să trăiesc o bună vreme într-o lume în care oamenii își respectau semenii într-o formă de admirație tăcută, care deconta însușiri ale minții, ale cumpănirii lumii între bine și rău la cei din preajmă. Era lumea satului, așezată în matricea ei, care avea nevoie de sfătuitori. Mama m-a îndemnat să stau în preajma lui Moșu Lupu, că el este înțeleptul satului. Era un om cu practica vieții, inclusiv cu experiența dură a războiului în Basarabia. Era un om simplu, luminat de lumea prin care a trecut. Acest episod biografic m-a încercat după lectura cărții Odiseea filosofică a conștiinței și alte texte (Editura Limes, 2023)), autor profesorul Florian Roatiș, un nume cu rezonanță în cultura acestei țări, cu adresă în Maramureș. Este eseist și ictoric literar, membru al Uniunii Scriitorilor din România, Filiala Cluj, Reprezentanța Maramureș. (...). Doctor în filozofie. Intelectual rafinat. Un suplu mânuitor al argumentului, ne mai spune Gheorghe Pârja.. Un luminător al labirinturilot gândirii, un încrezător în puterile sacre ale cărții.”

                Horia Bădescu despre Constantin Cubleșan: „... sadovenian în ținută, de o urbanitate fără cusur și de o cumsecădenie și o sobrietate din alte timpuri, Domnia Sa nu-și refuză practica unui umor fin și a unei ironii discrete și benigne, de ale căror iradieri, în spațiul plin de promisiuni și de reale desfătări care a fost cândva Cenaclul Tribuna, ne-am bucurat în ceasurile faste ale juneții noastre. Din acel timp dăruit mă onorează cu o prietenie pe care nici una din întâmplările vieții, fericite sau mai puțin fericite, n-a reușit s-o pună la îndoială..

                Și nici nu-mi vine a crede câți ani, „ca nouri lungi pe șesuri”, vor fi trecut de-atunci și nici că prietenul Constantin Cubleșan și-a asumat aura unei vârste seniorale pe care o viețuiește cu demnitate. Eu nu pot decât să-l rog să-mi îngăduie a-i sprne, cu afecțiune și cu vorbele părintelui Agârbiceanu: „Gloria Constantini!”

                Urmează două pagini despre revista: „Nord Literar – 21. Între jurnal și reportaj sentimental” semnate de Dana Buzura Gagniuc Tăvălug, ca să zicem așa. „Care vine, vine, vine...” vorba poetului, și ne zice: „ Dar Doamne, am început cam din scurt, am devansat evenimentele cu o lună. Ce va ieși din toată nebunia asta? Nopțile au fost cu insomnii calde și reci, cu gânduri chinuite până spre răsăritul care se vedea pe deasupra acoperișurilor, printre frunzele prunilor de la geam. Aflu că Gheorghe Pârja are o programare pentru un control dificil din Cluj exact în acea perioadă. Mai aflu de câțiva dintre apropiații revistei că au confirmat deja pentru alte importante manifestări, care au loc exact atunci. Ce concentrare de evenimente culturale în această perioadă! O fi de bine? Vreau să cred că da. Fără redactorul șef Gheorghe Pârja e ca și cum mi-ar lipsi o mână. Ne supărăm și ne revenim amândoi cu dialogurile dimineților noastre de la redacție. Nu e cale de întors. Mergem înainte, încercând muntele cu pieptul făcând liste de invitați, lidte de confirmări, liste de meniu, liste cu edituri, referat de necesiotate, cereri de oferte și preț, desfășurătoare.

                Un adevărat Reportaj cu sufletul la gură. Ce ziceți?

                Urmează alte două pagini de interviu. Un interviu amplu și incitant. Din nou regretul că nu-l putem cita în întregime. Pentru cine scriu criticii literari? Pentru scriitori, pentru cititori sau pentru alți critici? Întreabă Marina Kalkan, răspunde Delia Muntean: Precum în cazul oricărui scriitor, și pentru gestul scriptural se datorează, printre altele, nevoii de a găsi un tăspuns la stimulii și la nevoile existenței. E un mod de a privi lumea. Este, în același timp, căutare a adevărului și a esenței proprii, exersare a libertății, punere la încercare a puterilor, a hotarelor. Este, nu odată, drum prin pustie. Însă unul care dă sens existenței proprii.. Împlinește. Face pace cu tine însuți. Și iarăși asemenea celorlalți scriitori, travaliul critic te muncește, e în stare să te rupă în bucăți și să te realcătuiască  după alte legi. Așa cum un artist pur sânge știe că a da viață operei devine adesea blestem, nici pentru exeget nașterea nu e prea ușoară. Durerile facerii sunt aceleași. Temerile, nesiguranțele, primejdiile-s la fel. Scriind, și criticul se expune, e judecat..

                Unii cretori ar spune că scriu pentru ei înșiși. Nu este nicidecum cazul criticului literar, chiar dacă și el își așează în text (atât cât poate de obiectiv, nu ca mărturisire) întâmplarea proprie de a fi. Actul critic e veghe pe muchia cărților.Înseamnă a fi util eventualilor cititori ai operelor comentate și, astfel, a-i aduce mai aproape de ele, a-i stimula, a le spori în suflet solidarizarea cu frumosul artistic. Criticul poate deschide ochii celui care ia cartea în mână și îl acompaniază în călătoria prin regatul imaginar al autorului ales. Reliefează și păzește ceea ce are scriitorul respectiv numai al său, scoate din ascundere dimensiuni poate mai greu observabile la o primă întâlnire cu textul. 

                Frumoasă și recenzia lui Theodor Damian la cartea lui Iuliu Maxim Morariu:  Părintele Savarion și alte năzdrăvrnii literare (Editura Ecou Transilvan, Cluj-Napoca, 2022).

„Prin acest volum, scrie cronicatul, Iuliu- Marius Morariu aduce în actualitate un timp uitat care i se va părea tânărului cititor de azi, cu siguranță, fabulos, mitologic”.

                Se vede cu ochiul liber că Raluca Hășmășan la citit cu creionul în mână pe Pavel Dan. Și lucrul acesta m-a bucurat enorm. „Reeditarea acestor două capodopere ale lui Pavel Dan (Urcan Bătrânul și Înmormântarea lui Urcan Bătrânul – n. n.) și, totodată, a prozei românești, într-o ediție atent realizată, confirmă seriozitatea și fidelitatea cu care Aurel Podaru și-a asumat rolul de bibliograf și editor al operei consăteanului său.»

                Multe ar mai fi de zis despre această revistă care a împlinit recent 21 de ani. Și despre cele două zile dedicate evenimentului aniversar,la care au participat și trei scriitori din județul Bistrița-Năsăud: Menuț Maximinian, Cornel Cotuțiu și Olimpiu Nușfelean.

                La mulți ani, NORD LITERAR!