Nu mai puţin de 13 tineri şi-au început cariera de poliţist, în echipa IPJ Bistriţa-Năsăud!
13 absolvenți ai școlilor de agenți de poliție din Cluj-Napoca și Câmpina sunt de astăzi parte din echipa Inspectoratului de Poliție Județean Bistrița-Năsăud.
"Astăzi, 5 noiembrie a.c., a fost prima zi din cariera de polițist pentru 13 agenți de poliție care au absolvit școlile de profil și care au fost repartizați Inspectoratului de Poliție Județean Bistrița-Năsăud. Astfel, 7 dintre aceștia au absolvit cursurile Școlii de Poliție ”Septimiu Mureșan” din Cluj-Napoca, restul fiind absolvenți ai școlii din Câmpina. Dintre aceștia, 9 sunt din județul nostru, iar 4 sunt din județele Sălaj, Maramureș și Cluj. De asemenea, din numărul total de polițiști repartizați județului nostru, 6 sunt băieți, iar 7sunt fete. Aceștia au fost repartizați la structurile de ordine publică, din mediul rural, respectiv unul la acțiuni speciale, iar în următoarele 6 luni își vor desfășura activitatea sub coordonarea unui polițist cu experiență, după care vor susține examenul de definitivare în profesie", se arată în comunicatul IPJ BN.
Conducerea Inspectoratului de Poliție Județean Bistrița-Năsăud îi asigură de tot sprijinul de care au nevoie pentru a-și îndeplini în mod corespunzător atribuțiile ce le revin și le urează mult succes în carieră!
Citiţi şi:
- Nouă absolvenţi au debutat în cariera de poliţist, la Bistriţa!
- Un număr de 29 bistriţeni au optat pentru o carieră în Poliţie
- Și tu poți deveni polițist! Un nou concurs de admitere la școlile de poliție! Vezi paşii
- Poliţia bistriţeană, primenită cu 12 absolvenţi
- Deficit mare de personal în structurile bistrițene ale M.A.I. Află cum poți ajunge polițist, jandarm sau pompier-salvator
Adaugă comentariu nou