O NOUĂ EDIȚIE PAVEL DAN

În ultimii ani, Aurel Podaru s-a dedicat valorificării operei lui Pavel Dan. O demonstrează atât frumoasa și competenta ediție critică în trei volume publicată la Editura Eikon în 2012, cât și Bibliografiaapărută în 2016 la Editura Școala Ardeleană. Recent, Editura Mega din Cluj-Napoca a tipărit o nouă selecție din opera scriitorului. Intitulată Ursita, cartea reunește nuvele, opinii critice, pagini de jurnal, corespondență, o cronologie în imagini și indici. Ediția a fost îngrijită de către același neobosit Aurel Podaru și este prefațată de către reputatul critic și teoretician literar Ion Vlad, autorul unei reușite monografii dedicate lui Pavel Dan. Din Nota asupra ediției aflăm că recentul volum reunește șapte din cele mai cunoscute nuvele ale scriitorului, pagini din notele zilnice ale acestuia din perioada 1926-1929 și douăsprezece scrisori adresate lui Dumitru Dan, Teodor Murărașu, Ion Chinezu și Ion Breazu. Nuvelele respectă ordinea existentă în ediția princeps din 1938 a operei: Urcan bătrânul, Înmormântarea lui Urcan bătrânul, Zborul de la cuib, Priveghiul, Copil schimbat, Ursita și Iobagii. Ultima creație este singura nuvelă cu subiect istoric purtând semnătura lui Pavel Dan. Ea a fost redactată pe patul de spital și a câștigat un concurs lansat de ziarul „România Nouă”.
Apărută în condiții grafice de excepție, cartea reia, într-o variantă prescurtată, principalele informații existente în ediția critică din 2012. În ceea ce privește paginile de jurnal, Aurel Podaru s-a oprit la acele însemnări care vorbesc despre proiectele literare ale scriitorului sau reflectă viziunea acestuia despre creație. Notele zilnice se dovedesc importante pentru că ne lasă să pătrundem în laboratorul de creație al scriitorului și pentru că ne ajută să cunoaștem mai bine omul din spatele operei. Asemenea celorlalți tineri talentați din generația lui Mircea Eliade (autorul Nopții de Sânziene s-a născut tot în anul 1907), principala amenințare care plutea asupra lui Pavel Dan era spectrul ratării.
Corpusul epistolar prezent în volum reunește douăsprezece scrisori, adresate lui Dumitru Dan, unchiul scriitorului (una), către Teodor Murășanu (trei), patru către criticul literar Ion Chinezu și tot atâtea către Ion Breazu. În viziunea lui Aurel Podaru, corespondența depășește sfera unor simple confesiuni, transformându-se în veritabile pagini de literatură.
Secțiunea consacrată Opiniilor critice adună semnăturile unor prestigioși oameni de cultură, precum: Ion Chinezu, Octav Șuluțiu, G. Călinescu, Eugen Ionescu și Ion Negoițescu. Sunt opinii importante, dar mult prea puține în raport cu valoarea operei scriitorului și cu numărul mare al exegeților care s-au ocupat de opera lui Pavel Dan. Pe lângă cei cinci, selecția merita să se extindă și la cei care au dedicat studii monografice creației prozatorului. Cele aproximativ patru pagini sunt mult prea puține pentru a reflecta complexitatea exegezelor consacrate reputatului scriitor.
Același lucru l-am putea spune și despre paginile de jurnal. Cele douăsprezece pagini selectate din cele 74 prezente în ediția critică reprezintă destul de puțin pentru a reda întreaga amploare a omului aflat în spatele operei. După complexitatea ediției critice, Aurel Podaru și-a asumat un anumit risc operând o asemenea selecție. Desigur, cititorul unei ediții ce își propune să valorifice, cu predilecție, nuvelele scriitorului și mai puțin confesiunile acestuia, are alte pretenții decât cel care recurge la ediția critică, foarte bine realizată de către același neobosit istoric literar. Merită, în schimb, toată lauda bogatul album foto de la sfârșitul cărții, o veritabilă cronologie în imagini a vieții și a operei scriitorului. La fel de importantă se dovedește și ampla Cronologie a vieții și operei lui Pavel Dan. În esență, aceasta reia cronologia existentă în ediția critică din 2012. Pe parcursul a șaisprezece pagini, Aurel Podaru reface destinul zbuciumat, frânt prematur, al scriitorului și vorbește de maniera în care a fost receptată opera acestuia din 1938 până în prezent. Merită menționate și Indicele de nume și Indicele toponimicprezente la sfârșitul volumului, ceea ce arată grija lui Aurel Podaru de a realiza o ediție cât mai riguroasă, chiar dacă aceasta nu se ridică la pretențiile unei ediții critice. Volumul Ursita este un volum omagial, ce marchează 110 ani de la nașterea scriitorului și 80 de ani de la trecerea acestuia în eternitate. Titlul cărții este bine ales, trimițând la destinul dramatic, frânt prematur, al scriitorului.
Asemenea Bibliografiei din 2016, recenta ediție a scrierilor lui Pavel Dan beneficiază de excelenta prefață semnată de către profesorul Ion Vlad, un foarte bun cunoscător al vieții și al operei scriitorului. În 1986, acesta a publicat monografiaPavel Dan. Zborul frânt al unui destin. Autorul studiului introductiv remarcă „dimensiunea tulburătoare și de o impresionantă viziune tragică” a unei opere de excepție. În același timp, insistă pe „semnificația omagială a ediției”. Prozatorul este plasat în descendența unor scriitori ardeleni de referință, precum Ioan Slavici, Ion Agârbiceanu și Liviu Rebreanu. Autorul prefeței semnalează faptul că, în creația autorului Ursitei, lumea satului devine un topos cu valoare arhetipală. Cu toate acestea, Pavel Dan ne propune „un alt mod de a privi lumea și de a recrea realul”. Este vorba de o viziune insolită, în care realul se împletește cu imaginarul, ceea ce duce la depășirea perspectivei obiective tradiționale asupra lumii satului. Consecința este o literatură ce își depășește epoca, în care Ion Vlad identifică elemente ale expresionismului, dar și ale tragicului lui Dostoievski, Tolstoi, Knut Hamsun și Ibsen. Este de reținut și trimiterea la celebrul tablou al lui Edvard Munch, Țipătul. Toate acestea se pot regăsi în creația scriitorului ardelean, un om „torturat de boală, în permanent conflict cu derogările unor categorii de intelectuali de la etosul formației lor”. Este vorba de o operă dominată de tragic și de semnele morții. În timp, ea a fost validată de către o serie de critici literari importanți, precum Ion Chinezu, Octav Șuluțiu și G. Călinescu. Dincolo de meritele acestora, profesorul Ion Vlad remarcă importanța pe care a avut-o în istoria receptării operei lui Pavel Dan volumul prefațat în 1945 de către Eugen Ionescu. Este vorba de volumul intitulat Le Père Urcan, apărut la Editura Jean Vigneau din Marsilia. Cartea marca începutul recunoașterii internaționale a scriitorului, o recunoaștere pentru care nu s-a făcut destul nici până azi.
Ion Vlad menționează numărul impresionant al edițiilor consacrate operei scriitorului. Observația este valabilă pentru nuvelele lui Pavel Dan, dar egoficțiunile acestuia nu s-au bucurat de aceeași generozitate din partea editurilor și a exegeților. Edițiilor li s-au adăugat numeroase studii introductive, prefețe, postfețe, lucrări cu caracter monografic, pagini de istorie literară. Dintre exegeți, teoreticianul literar se oprește la observațiile lui Ion Negoițescu din volumul I al Istoriei literaturii române. Ion Vlad aderă total la următoarea afirmație a reputatului critic literar: „niciodată în literatura română grotescul expresionist n-a realizat o imagine mai zguduitoare ca în tabloul înmormântării lui Urcan Bătrânul”. Nu este ignorată nici monografia realizată de către Monica Lazăr, Pavel Dan, o lucrare de referință ce a deschis calea altor exegeze și depoziții dedicate autorului lui Urcan bătrânul.
În ceea ce privește recenta ediție realizată de către Aurel Podaru, Ion Vlad remarcă exemplara acribie științifică a acesteia. Re-lectura operei îl determină pe autorul studiului introductiv să se oprească la o serie de pasaje exemplare, în măsură să susțină opiniile teoretice exprimate. Citatele bine alese din Urcan bătrânul și dinÎnmormântarea lui Urcan bătrânul vin să nuanțeze dimensiunea expresionistă a operei. Spectacolul grotesc și caricatural, supradimensionarea și degradarea unei lumi agonice marchează niște creații ce introduc o notă aparte în proza românească de inspirație rurală, îndepărtându-se, astfel, de realismul obiectiv. Îndeosebi înÎnmormântarea lui Urcan bătrânul, Ion Vlad identifică o serie de structuri narative complexe, ce amintesc de marile nuvele ale unor autori precum Thomas Mann, Heinrich Mann, Guy de Maupassant sau Cehov. Exegetul ține să precizeze faptul că nu este vorba de niște influențe directe, ci de „o poetică a nuvelei intuite și create revelator de Pavel Dan”. Ea mizează pe un sistem de componenți, precum: „atmosfera tensionată, intervenția unui grup implicat în spectacolul nopții și al prăbușirii, al exploziei agonice sau exasperante, de unde efectul inimitabil, cred, al angoaselor și tragicului în comunități înfățișate dramatic”.
În ceea ce privește notele zilnice și corespondența lui Pavel Dan, acestea au fost editate anterior de către Sergiu Pavel Dan, fiul scriitorului, și de către istoricul literar Nicolae Florescu. Ion Vlad vorbește de „tulburătoarele confesiuni” ale unui autor măcinat de boală, de unde și posibilele trimiteri la un alt scriitor cu destin tragic, M. Blecher. În meditațiile despre creație ale prozatorului, criticul literar identifică „o impresionantă poetică a prozei configurată matur și cu o profunzime de mare scriitor”.
Situat în descendenţa unor creatori precum Liviu Rebreanu, Ioan Slavici şi Ion Agârbiceanu, Pavel Dan (1907-1937) continuă viguroasa tradiţie a prozatorilor ardeleni, elaborând, dincolo de orice mode sau modele, o operă de o autenticitate inconfundabilă. Nuvelele sale, atâtea câte a avut răgazul să aştearnă pe hârtie într-o existenţă curmată prematur, impun un prozator viguros, ce îşi extrage substanţa epică din destinul tragic al ţăranilor din Câmpia Ardealului. Priveghiul, de exemplu, este o capodoperă ce prelucrează, asemenea lui I. L. Caragiale în Kir Ianulea, tema răutăţii feminine. Toader, eroul naraţiunii, este un „supus şi obosit rob al pământului”, care îşi pierde sensul existenţei tocmai la vârsta senectuţii, când, după ani de trudă, ar trebui să se bucure în linişte de agoniseala muncii sale. Complotul mefistofelic al fiicei şi al soţiei îi transformă însă existenţa într-un adevărat infern, unicul refugiu din calea suferinţei fiind cel în moarte. Existenţa dusă în răspăr în raport cu normele impuse de comunitatea satului caracterizează şi cele două naraţiuni în care eroul central este Urcan bătrânul. Sunt nuvele mai întinse, care vorbesc în mod elocvent de proiectele mai complexe ale autorului. Izolarea neamului este simbolică, ea marcând ieşirea din tradiţie ca urmare a modului de existenţă profesat. Membrii familiei Urcan aleg calea cea mai facilă a vieţii, preferând muncii cinstite micile furtişaguri. Despre bătrânul Urcan, întemeietorul clanului, se zvoneşte că şi-a câştigat moşia „cu străiţile”, străbătând drumurile Ardealului şi apelând la mila oamenilor de bună credinţă. Peregrinările personajului nu au însă numai un substrat material. Ca şi în cazul lui Ilie Moromete, aceste escapade se transformă în adevărate aventuri ale cunoaşterii, satisfac o vădită curiozitate intelectuală, câştigul nefiind atât un scop, cât o consecinţă binevenită. Mai aproape de fantastic se găseşte nuvela Înmormântarea lui Urcan bătrânul. Dacă în naraţiunea care îi poartă numele Urcan nu era decât un personaj şters, episodic, acum se schiţează adevăratul său profil spiritual. Sfârşitul apropiat al personajului este anunţat de o serie de semne premonitorii. Asemenea Vitoriei Lipan, Urcăneasa visează „că umbla prin tină până la genunchi şi îşi pierduse năframa”. Or, potrivit credinţelor populare, „noroiul înseamnă boală şi pierderea năfrămii ori pălăriei – moarte”. Revenind aproape în fiecare scriere, obsesia morţii formează o altă temă majoră a naraţiunilor lui Pavel Dan. Motiv fantastic exploatat cu mult talent în proza românească de la Eminescu până la Mircea Eliade, credinţele în puterile premonitorii ale viselor se găseşte şi la baza naraţiuniiUrsita. Grav bolnav de şase săptămâni, Iacob visează că destinul său se va curma „în lac la Tăureni”. Mesagera reveriei este mama ţăranului, care, preluând o înfăţişare angelică, apare drept o tălmăcitoare a morţii. Pe de altă parte, Ana, soţia lui Iacob, joacă rolul unei Moire. Torsul ei întrerupt este simbolic, anunţând şi el sfârşitul implacabil al personajului. Situarea sub constelaţia regimului nocturn al imaginarului face ca şi alte proze ale lui Pavel Dan să se găsească în proximitatea fantasticului. Adevărata capodoperă a scriitorului şi singura sa naraţiune fantastică propriu-zisă este povestireaCopil schimbat.
Talent autentic şi pictor inconfundabil al existenţei ţăranului şi al satului ardelean, Pavel Dan şi-a câştigat, în ciuda caracterului fragmentar al operei sale, un loc distinct în istoria literaturii române. Apărut într-un moment aniversar, volumulUrsita, îngrijit de Aurel Podaru și prefațat de către reputatul teoretician literar Ion Vlad, are meritul de a readuce în actualitate opera unui scriitor cu destin tragic.

„Nord Literar”, nr. 1, ianuarie 2018