O ţară tristă, plină de umor

În primele versete ale “Cântării României”, Alecu Russo aduce un cald elogiu patriei sale dragi, pe care o vede, însă, cuprinsă de tristeţe şi durere, cu ochii scăldaţi în lacrimi:

“Care e mai mândră decât tine între toate ţările semănate de Domnul pre pământ? Care alta se împodobeşte în zilele de vară cu flori mai frumoase, cu grâne mai bogate?

Verzi sunt dealurile tale, frumoase pădurile şi dumbrăvile spânzurate de coastele dealurilor, limpede şi senin cerul tău; munţii se înalţă trufaşi în văzduh; râurile, ca brâie pestriţe, ocolesc câmpurile… Pentru ce zâmbetul tău e aşa de amar, mândra mea ţară?”

Aceste interogaţii retorice rostite cu un secol şi jumătate în urmă, se pot formula şi astăzi, fiind de cea mai mare actualitate.

Ţară mândră şi binecuvântată, bogată dar tristă, pentru că n-a avut în fruntea ei oameni vrednici şi capabili s-o conducă spre progres şi bunăstare, ei i-au concesionat bogăţiile unor companii străine;

Tristă, când vede că politicienii uită să-şi respecte promisiunile făcute în campania electorală privitoare la creşterea salariilor în învăţământ, sănătate şi administraţie, privitoare la creşterea pensiilor, pe motive de criză financiară profundă;

Foarte supărată, fiindcă medicii de la spitalele din Slatina, Satu Mare sau din alte localităţi ale ţării, uită de jurământul lui Hipocrate, arată indiferenţă totală faţă de suferinţele bolnavilor, aduşi în situaţii de urgenţă, şi refuză să-i interneze, deşi aveau paturi disponibile;

Tristă, când vede că justiţia nu ţine în echilibru cântarul dreptăţii, lăsându-l să încline, în cele mai multe cazuri, spre cei bogaţi şi rareori spre cei săraci; când vede că sunt lăsaţi în libertate, din închisori, indivizi foarte periculoşi, pentru a-şi trata o afecţiune banală; sau când se vorbeşte despre cazuri în care oamenii nevinovaţi au făcut mulţi ani de închisoare, iar cei care au semnat sentinţa de condamnare, n-au fost sancţionaţi;

Tristă, când aude cum sunt umiliţi şi batjocoriţi români din Italia şi din alte ţări, unde se cere public “moarte sau castrare pentru românii criminali sau violatori”, în timp ce ministrul de Externe sau şeful statului nu schiţează niciun gest în apărarea lor şi, implicit, a imaginii României peste hotare;

Tristă şi mâhnită, când ştie câte fărădelegi se fac în mândra noastră ţară; poliţişti implicaţi alături de mari pungaşi, în afaceri necurate; implicaţi în eliberarea, la Piteşti, a unui număr de 3500 carnete de conducere, fără examen, contra unor sume importante de bani; sau anchetarea unui număr de 45 poliţişti din Iaşi, pentru luare de mită sau abuz în serviciu;

Tristă este ţara când vede că, în aceste condiţii de criză profundă, bugetul instituţiei Preşedintelui creşte, în loc să scadă. Iar Ministerul Turismului, înfiinţat anume pentru doamna Elena Udrea, va cheltui, în următorii patru ani, cât cei 471 de parlamentari;

Tristă, când asistă la scene de violenţă în stradă, între grupuri de cartier; în şcoli, chiar în timpul orelor de curs; când asistă la scene de violenţă verbală la anumite posturi de televiziune, marca fraţii Becali, la programe fără valoare artistică şi morală.

Noroc, mare noroc că ţara e plină de umor, iar faptul acesta a ajutat-o să reziste în istorie, să depăşească momentele de tristeţe şi de durere. Noroc că românul face “haz de năcaz” tocmai în momentele cele mai grele ale vieţii. Noroc că românul creştin înalţă Divinităţii, în astfel de împrejurări, rugăciuni de ajutor, de întărire şi de mulţumire. Cu speranţă şi încredere, invocă ajutorul Tatălui Ceresc:

“Îndură-Te de noi, Stăpâne,/ Şi ne trimite-n ajutor/ Conducători cu gânduri bune/ Şi dragoste de-acest popor”.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5