Adio către Transilvania, versuri de A.P. Alexi

Sângeorzanul Dr. Artemiu Publiu Alexi a scris și versuri. Lucru mai puțin cunoscut. Un asemenea exemplu îl prezentăm în rândurile ce urmează, publicate în „Federaţiunea”, Anul III, Pesta, 1870, nr. 126-458 (6 decembrie), p. 492.

 Adio către Transilvania

Sosit-a ieri minutul, ce crunt mă vulnerează

Când, scumpă ţărişoară, te las…, te părăsesc;

Suspină-mi inimioara şi ochii-mi lăcrimează,

Căci de la pieptu-ţi dulce, ah! Iar mă despărţesc.

Mă duc, mă duc, Ardeal, de ţară-ncântătoare,

În locuri neumblate, departe de-al tău sân;

Dar inima-mi tot bate, tot bate şi mă doare

Ştiind că eşti înjunghiată de-o boală de căpcân.

Aud acolo, departe, cum văile-ţi răsună

De geamăt, de durere, de plâns sfâșietor,

Carpaţii tăi cu codrii, câmpia ta străbună,

Chiar stâncile din munte răcnesc îngrozitor.

Erai odată mândră, virgină graţioasă,

Cu fruntea rourată ca floarea cea de mai;

Erai atunci superbă, regină maiestuoasă,

Pe tine când te peţise un Ştefan şi Mihai!

Acum, mamă iubită, eşti tristă, disperată,

Că-n lanţ şi umilire tiranul te-a-ngropat;

În geamăt şi tortură, de tigri maltratată,

Veşmântul de martiră, ca Christ l-ai îmbrăcat.

Te văd, oh! Scumpă mamă, cu fruntea dăbălată,

În mantia unui mire, călău profanator;

Te văd jucând în sânge, cu inima zdrunchiată,

Cerând la mic şi mare, să-ţi deie ajutor.

Te văd fără de nume, lipsită de putere,

Lipsită de viaţă, cadavru veştejit;

Şi nime nu grăbeşte să-ţi deie mângâiere,

Să smulgă lancea crudă, din pieptul tău rănit!

Dar unde-ţi sunt atleţii, eroii din vechime,

Ce-n timpuri tempestuoase onoarea ţi-au salvat?

Pierit-au toţi din lume, nu-i nime-n românime,

Să sfarme-arestu-n care tiranul te-a-ngropat?!

Veni-va însă timpul şi ora nu e departe

Când haina de martiră la hoţi o vei reda,

Iar tu, Ardeale scumpe l-altar de libertate,

Cu falnicul tău mire, sub munţi t-ei cununa!!

Suna-va-ndată ora când dorul libertăţii

În sunet de trompetă prin munţi va răsuna,

Când fiii românimii sub steagul unităţii

Cu braţe valoroase pe tine te-or salva!!

Aşteaptă, dar, aşteaptă, tu nimfă maiestuoasă,

Până fiii-ţi vor aduce pe mirele oftat,

Atunci vei fi regină iar, nobilă, frumoasă,

Scăpată din căţân-a vampirului spurcat.

Iar io-ţi mai zic o dată adio, mamă iubită,

Ce-n sânul tău cel dulce pe mine m-ai crescut;

Cerimea te protează, de azi fii fericită,

Reîncepe-ţi rolul mare din timpul cel trecut.

Primeşte, înc-odată fierbintea-mi sărutare

În ante de-a mă duce din sânu-ţi românesc;

Iar când mă voi reîntoarce din neagra străinare,

Regină domnitoare doresc să te găsesc.