Acropole

Întinderea Atenei, înfruntă infinitul

Privind de sus, cu ochii n-o poţi cuprinde-n zare

Cetatea e eternă dar cât o fi de mare

Când nu-i vezi începutul şi nu-i găseşti sfârşitul?

Acropole-i miracol la mijloc de Atenă

Istoria e vie, se simte la toţi paşii

Pe munte atâtea temple au clădit înaintaşii

Gândite de Pericle, Eladei diademă

Bogata lui gândire, a înălţat palate

Pe-ntinderea montană a ignorat natura

Supusă i-a fost piatra şi ploaia şi căldura

Visând la o emblemă pentru eternitate.

Prin fibrele de piatră se simte cum răzbate

Un aer de sclavie cu izmă de sudoare

Şi-un miros vechi de sânge, din munci istovitoare

Pe vieţi de sacrificii s-a înălţat CETATE!

Urcăm cu greutate, în şiruri indiene

Călcând cu multă grijă pe punţi improvizate

Peste adânci ravene ce-n stâncă sunt săpate

De ploi torenţiale ateniene

Privim de pe-nălţime privelişti uimitoare

Ce-n gândurile noastre, nici nu pot fi visate

Arene, ori teatre, mari temple şi palate

Sau orizontu-Atenei, ce s-a-necat în mare!

Un furnicar de semeni îi calcă omoplaţii

Uimiţi de câtă piatră-i clădită ca o forţă

- Acropole, te-asemui c-o uriaşă torţă

Ce luminezi milenii de vechi civilizaţii!