O zi între bunăvoinţă şi mitocănie

Ceea ce fac pensionarii din Asociaţia de la Beclean (judeţul Bistriţa-Năsăud), mai cu seamă acum, când guvernul vrea să le fure din buzunar un anumit procentaj din pensia lor, e foarte aproape de zicerea Monahului Delarohia: ”Să dai din ce nu ai.”

Acest gând creştin îi leagă de Congregaţia Inimii Neprihănite „ Casa Sfântul Iosif” de la Odorheiul Secuiesc unde, acum câteva zile, un grup de pensionari s-au dus acolo (dar nu pentru întâia oară) nu cu mâna goală şi nu din interese meschine, ci cu dragoste şi bunăvoinţă pentru cei peste 130 de copii/adolescenţi, proveniţi din familii nevoiaşe (dar nu numai) din cuprinsul României (ajunşi aici după criterii străine de discriminare etnică, de sex şi confesiune).

Nu sunt puţini kilometri până acolo, de aceea se obişnuieşte un popas la ieşirea din Corund (o localitate vestită pentru ceramică populară), unde, pe terasa cu zeci de mese a hotelului restaurant ”Forgas”, pensionarii îşi scot din traistă de-ale gurii. Potrivit uzanţei, cineva s-a dus să întrebe dacă ni se permite să ne aşezăm pentru mâncare, asta presupunând, pentru doritori, şi consumaţie din local: bere, suc, cafea, apă minerală ş.a. Persoana de la bar a acceptat, cu menţiunea (firească, de altfel) să lăsăm curat la plecare. Şi ne-am aşezat, scoţând din sacoşe ce a fost preparat acasă.

Din partea cealaltă, şcolarii unui autocar – se vorbea ungureşte - tocmai se ridicau să intre în vehicolul parcat lângă trepte.

Abia am apucat să ne dorim unul altuia ”Poftă bună!”, când a apărut o fufă indignată, certându-ne pe o românească chinuită, să plecăm în 5 minute de acolo. Eram stupefiaţi. De ce să plecăm, câtă vreme ni s-a îngăduit şederea? Ea o ţinea ca un papagal: Să plecăm, altfel, şeful o dă afară din slujbă. Insista isteric (deşi, între timp a apărut şi şeful şi nici nu a luat-o în seamă). Noi, cu gura plină, cu îmbucătura nemestecată, ne strângeam farfuriile, pungile, lichidele, furculiţele.

Am întrebat-o de ce micii excursionişti maghiari de alături au avut parte de alt tratament. Mi s-a strigat: „Pentru că au făcut comandă anticipată”. Anticipată? Cu urechea mea de dascăl de română am fost măgulit să aud din gura unei unguroaice ţanţoşe neologismul românesc ”anticipată”. De fapt, ce vor fi comandat copiii? Nu era greu de observat că aveau fiecare preparate de la mămica. Eu, de acolo: ”Ce au comandat anticipat? Votcă, bere, ceai?”

Nu e prima dată când am constat că în situaţii de isterie nu poate avea loc dialog.

La întoarcere spre casele noastre, în plină noapte, ne-am oprit la primul han, după intrarea în judeţul nostru. Tot pe motiv de foame şi… sete. Am întrebat-o pe barmaniţă dacă ne permite să poposim pe terasă, pentru a ciuguli ce ne-a mai rămas în bagaje. N-a avut nici o reţinere. Şi am stat acolo cât a fost nevoie, dar nu a apărut nimeni să ne alunge.

La un moment dat, am rostit o întrebare către grupul nostru: „De ce aici am fost trataţi altfel decât acolo ? ” Un moş hâtru a dat un repede răspuns: „Fiindcă aici ne aflăm în România”. Îl voi căuta să-l întreb ce trebuia înţeles prin aici.

Dacă guvernanţii, Parlamentul român şi Cotroceniul sunt atât de laşi şi meschini, acceptând de 20 de ani încoace şantajul UDMR-ului (aceasta însemnând nu colaborare, nu coaliţie), aşteptaţi-vă, cetăţeni români, să nu puteţi trece, în curând, prin judeţele Harghita-Covasna decât cu paşaport. Fie că e vorba de tren sau de autoturism. Poate nu va fi nevoie, dacă veţi fi cocoţaţi pe cal şi cu o carne crudă sub şa… Veţi avea norocul să fiţi consideraţi urmaşii înaintaşilor lor. Dar carnea de sub şa va trebui să fie din trupurile românilor ucişi la Ip şi Trăsnea în 1940.

Ardelean fiind, pot constata pozitiv, totuşi: majoritatea ungurilor din arealul românesc sunt oameni de bunăvoinţă. Ceilaţi se situează la categoria ”piszkos”, ”mocskos” – în psihic, în comportament, în cotidianul cel de toate zilele, garnisit cu „gulas” şi ”palinka”.