Obiceiuri de Lăsatu’ Secului

Lăsatul secului, Lăsatul de frupt sau Spolocania, începea încă din 12-14 noiembrie, când oamenii se pregăteau prin rugăciuni, rituri și practici, abstinență alimentară și curățenie sufletească, să întâmpine marea sărbătoare solstițială a Crăciunului.
În tradiția românească cele trei zile de „Prinderea postului” (cum se mai numea această zi de început a curățeniei și a purificării), erau destinate invocării protecției divine, pentru apărarea pământului și a semănăturilor, a animalelor de muncă și a turmelor, a gospodăriilor, a caselor și a familiilor.
Se îndătina ca în prima zi de Lăsatu de Sec să se comemoreze morții, moșii și strămoșii, prin slujbe, parastase, ofrande de colaci, lapte și miere, care se puneau pe morminte, apoi se împărțeau copiilor și bătrânilor.
Troițele de la răspântii și de pe ogoare ca și cele din preajma bisericilor de lemn și de la hotare erau împodobire cu cununi de busuioc și din flori de câmp culese la Ziua Crucii, cu crengi de brad și cu iederă, toate simboluri ale vieții și eternității. Deopotrivă se împodobeau crucile-cenotaf ale eroilor căzuți în bătălii, cu „paos” pentru „junețea lor nelumită”, pentru viața lor stinsă în fum și praf, în vrăjmășie și războaie, înainte de a-și fi întemeiat o familie în „lumea albă”.
În cadrul gospodăriilor începea marea curățenie a ogrăzilor și a livezilor, aprinzându-se ruguri înalte, din crengi uscate și frunze îngălbenite, „dând focului” semnele de îmbătrânire și de moarte ale naturii, făcând din ele „pat cald” pentru viitoarele roade, după cum dispariția generațiilor face loc vlăstarelor noi de viață, pruncii.
Locuințele erau dereticate, casele văruite, „zestrea familiei” scuturată și împrospătată, ca totul să fie purificat pentru întîmpinarea Crăciunului.
În ziua de Spolocanie, vasele pentru prepararea alimentelor erau fierte cu leșie, ca să nu rămână unse, cu urme de „frupt”.
Finii tineri, căsătoriți „iest an” duceau daruri nașilor, colac din grâu nou, ulcior cu vin, must din strugruri sau ulcior cu țuică din roada pomilor.
Pentru ultimul prânz „de frupt”, în ajunul Lăsatului Secului, femeile coceau colaci frâmântați cu lapte și ouă, ca azime, plăcinte cu brânză și cu varză, chemându-și rudeniile și vecinii la un festin comun, închinat prieteniei în viață și muncă, precum și pomenirii morților.
Această „orândă” a nașilor, a familiilor constituia expresia solidarității și a recunoștinței față de cei care „la bine și la rău” îți sunt alături.
La casele cu fete de măritat, în seara de Spolocanie se adunau feciorii ca să organizeze ultima petrecere cu joc și cântec, hora lor cuprinzând casa, gospodăria, ulița satului, într-o mare și unanimă bucurie pentru ceea ce le-a dăruit Bunul Dumnezeu: viață, tinerețe, sănătate și roade îmbelșugate.
În unele zone ca şi la Lăsatu’ Secului pentru Postul Mare, şi acum se fac petreceri; dar acum se „strigă” tinerii rămaşi necăsătoriţi şi se fac două focuri la câte un cap de sat, apoi băieţandrii şi flăcăii coborau cu şomoioage de foc spre casă, unde fetele şi femeile încep şezătorile, torcând pentru pânza cămeşilor.
Tot acum se „împrorau” turmele cu apă sfințită și busuioc, ca să fie ferite de „primejdia lupilor”, iar în a treia zi, la Spolocanie se ungeau ușile, ferestrele și porțile cu usturoi, „ca să fie alungate spiritele rele și bolile negre”.
Tradiția spune că trebuie să se mănânce toată ciorba, căci altfel te prinde ploaia, pe tine, gospodăria şi fânul strâns în polog. Există obiceiul că dacă se lipeşte gura sobei în această zi, va fi legată şi gura lupului. Gospodinele n-au voie să coasă, mai ales cu aţă roşie, să împungă în piele sau să ia acul sau orice lucru ascuţit în mână, să nu macine, să nu dărăcească lâna, să nu dea nimic cu împrumut, mai ales sărături şi foc, altfel vine lupul şi-i mănâncă vitele, şi dacă n-are ce mânca îl mănâncă pe om. Pentru a fi feriţi de pagubă, sătenii ţineau atârnată de lemnul coşului o secure timp de trei zile. Dacă de Lăsatu’ Secului este vreme „moale”, atunci primăvara vom avea ploi multe.
Material îngrijit de Alina Predescu – Referent, Biroul Cultură Tradițională – Centrul Județean pentru Cultură Bistrița-Năsăud.
Sursă text: Maria Bocșe - Obiceiuri tradiționale românești din Transilvania”, Sărbători, credințe, rituri, mituri, vol. III, Cluj-Napoca, 2007, pag.141-144; https://superstitii.ro/superstitii-si-obiceiuri-in-luna.../
Photo credit: ,,Taraful tradițional din Rebra” – 1998, Arhiva CJC BN.