Începe Postul Crăciunului

De luni întrăm în Postul Crăciunului, un post de bucurie, care ne pregăteşte pentru venire ape lume a pruncului sfânt ce va salva lumea.

Săptămâna dinaintea Postului Crăciunului (8 – 14 noiembrie) este evidenţiată printr-o serie de „sărbători mici”, dar cu valoare simbolică, ce se petrec în preajma primei luni a iernii, când toamna este pe sfârşite, fiind deja „încuiată”, când Sf. Arhanghel Mihail începe să elibereze treptat zăpada şi gerul iernii. Din cele trei zile de Arhangheli (8 – 10 noiembrie), ultimele două se suprapun peste primul Ciclu al Filipilor de Toamnă – sărbătoarea lupilor – care în mediile pastorale hunedorene se prelungea chiar o săptămână. Cel mai rău de lupi era până la lăsatul secului de dulcele toamnei, în 15 când se mai potoleau. Este o perioadă care se întindea de la 10 noiembrie până la trei zile înainte de „lăsatul de sec”, când se împerecheau lupii.

Ziua de mâine este socotită ca importantă în primul rând prin Lăsatul Secului de Crăciun şi implicit Lăsatul Secului pentru Postul Crăciunului. În gospodăriile ţărăneşti aveau loc petreceri familiale cu mâncare şi băutură la care erau invitaţi rudele şi prietenii. În trecut, în ajunul postului şi prefaţând Spolocania (spălarea de „dulcele” dinainte de post), se făcea şi o „masă a satului” cu aproape toţi locuitorii. La Lăsatul Secului de Crăciun nu se lucra cu animalele la arat, cărat de poveri sau la pădure, era „zi de hodină” pentru vite, iar femeile nu lucrau „ca să nu prindă friguri tot anu’”.

Începutul Postului Crăciunului la 15 noiembrie reprezintă punctul de plecare a unor practici ceremoniale magico-religioase specifice ultimelei luni din toamnă. Se prefigurează declanşarea unor acţiuni malefice care vor culmina cu „noaptea de strigoi”, ajunul Sfântului Andrei. Aveau loc numeroase rituri de purificare şi se realizau ofrande rituale, mai mult pentru îndepărtarea păsărilor. Şi astăzi resturile de la masă se aruncă la vrăbii crezându-se că păsările nu vor „strica recolta” în anul viitor. Aveau loc, de asemenea, practici premaritale când tinerele îşi ghiceau ursitul, viitorul soţ. Noaptea, la Lăsatul Secului, fetele îşi puneau sub pernă busuioc de la icoana Maicii Domnului şi aşteptau până la miezul nopţii să vadă prin faţa ferestrei umbra flăcăului iubit: „de se oprea umbra, atunci după Anul Nou se luau şi făceau nuntă” – spune lelea Maria din satul Dumbrăviţa. E vremea colindelor…