OCTAVIAN GOGA ŞI BÂRGĂUANII

Date şi documente dintre cele mai relevante evidenţiază legături perene ale intelectualităţii şi locuitorilor Văii Bârgăului cu oamenii de litere şi cultură de pe întreg arealul românesc. Relaţiile lui Octavian Goga, poetul ” pătimirii noastre “ a Ardealului aflat sub opresiune străină cu bistriţenii au devenit notorii, mai ales prin aprecierile deosebit de favorabile şi recomandările de care a beneficiat în anul debutului său poetic. E cunoscut faptul că după publicarea, în anul 1898, la vârsta de 17 ani, în timp ce era elev la Liceul maghiar din Sibiu în Tribuna literară a primei sale poezii întitulate Atunci şi acum a mai publicat o poezie ” Nu-i fericire pe pământ “ în nr.3-4/1898 al ” Revistei ilustrate “, foaie enciclopedică lunară, cu administraţia în Şoimuş şi redacţia în Reteag, din judeţul Bistriţa-Năsăud, având ca redactor pe folcloristul Ion Pop Reteganul, iar ca editor pe părintele Ioan Baciu. La rubrica ” Telegraful redacţiunii “ e întâlnit numele Octavian, una dintre semnăturile poetului, căruia redacţia i-a răspuns nu numai cu competenţa şi profesionalismul caracteristice, dar şi cu foarte multă intuiţie şi cu o deosebită precizie devenirea sa poetică: ” Octavian în S. Ai talent tinere amic, cultivează-l cu diligenţă, că poţi deveni mare. Ziua bună de dimineaţă se arată. Un lucru fii bun şi-l ţine minte: nu cumva să neglijezi datorinţele de studinte pentru exerciţii stilistice şi poetice. Mai întâi datorinţa trebuie îndeplinită cu sfinţenie; apoi, de mai ajunge timp citeşte ce crezi că-i bine şi scrie ce crezi că poţi: Bucuros te vedem lucrând în revista noastră. Salutare “. Încurajat de răspuns a trimis revistei bistriţene poezia amintită, care a apărut în nr.5.6/anul I, mai-iunie, 1898.

În urmă cu ceva vreme am intrat în posesia unor date ce vin să confirme legăturile poetului pătimirii noastre cu locuitorii meleagurilor bârgăoane. Astfel, pe o ilustrată purtând data de 10 august 1910 transmisă cu ” multe salutări şi sărutări de mână “ de ” un grup de iscăliţi “ de la o întrunire de la Budapesta tinerei învăţătoare Laura Epure, din Tiha Bârgăului se detaşează semnătura poetului Octavian Goga.

Destinatara locuia pe atunci în gazdă la familia învăţătorului Ilarion Bozga ( 1856-1937), autorul mai multor lucrări monografice printre care: Monografia comunei Tiha Bârgăului, Monografia comunei Mureşenii Bârgăului, Istoria şi monografia comunelor din Valea Bârgăului, Tabloul şi istoricul şcoalei de la Tureac şi altele. Suntem în posesia mai multor fotografii cu destoinicul dascăl şi familia sa din acea perioadă, dar spaţiul tipografic limitat ne împiedecă şi de această dată reproducerea lor.

În 09 mai 1914 s-a căsătorit cu părintele Lazar Victor, născut la 22 octombrie 1886, în comuna Bălan, judeţul Sălaj, în familia vicenotarului. Dintr-un material autobiografic datat 27 mai 1956 aflăm că părintele Lazar Victor ” a slujit la altarul domnului din Mureşenii Bârgăului 35 ani şi jumătate, adică până la 17 noiembrie 1949“. Prin 1887-1888, tatăl părintelui Lazar Victor a ajuns notar cercual la Tiha Bârgăului. Între anii 1893-1896 a urmat şcoala elementară la Prundu Bârgăului, iar după absolvirea celor patru clase s-a înscris la gimnaziu la Bistriţa, dar ” după doi ani de neispravă“, în anul 1899, s-a transferat la gimnaziul din Năsăud. După absolvire, între 1902-1906, a urmat liceul la Blaj. În anul 1906, a rămas la Tiha, tatăl său voiind să-i succeadă în funcţia de notar, dar a renunţat întrucâ ” această domnie nu i-a plăcut “. Aşa se face că între 1907 – 1911 a urmat facultatea de teologie.

În 31.05.1914 a fost hirotonit ca preot, iar la 01.08.06.1915 a fost instalat ca preot la Mureşenii Bârgăului, succedându-i în funcţie părintelui Nechiti Vasile. În perioada 1914-1918 a luat parte la durerea celor care şi-au pierdut părinţii, feciorii, fraţii sau soţii pe câmpul de luptă. A primit cu o deosebită bucurie şi satisfacţie înfăptuirea României Mari. În 1920 s-a preocupat de refacerea localului şcolii distruse în anii primului război mondial şi de ridicarea unui nou edificiu de şcoală. În 1928 a iniţiat repararea acoperişului bisericii înlocuind eternitul prin care ploua cu tablă. Mai aflăm că în 1938 a început construcţia casei parohiale, pentru care a cărei finalizare a stăruit 24 de ani întrucât sprijinul financiar al autorităţilor s-a lăsat mult aşteptat ” Poate dacă eram în vreun partid politic puteam ajunge la ceva ajutor, dar cu niciun fel de politică nu m-am putut împrieteni !“. Aceasta dovedeşte că dirijarea preferenţială a fondurilor publice spre clientela politică nu este o invenţie a ultimilor 20 de ani, fiind demult patentată şi practicată.

” După 22 ani, iar s-a tulburat lumea şi am ajuns din nou la război, iar vreme de patru ani ne-am trezit sub o nouă opresiune străină. În noile condiţii am apărat credinţă şi datinile strămoşeşti de care nu trebuie să ne despărţim nici sub ameninţarea morţii, trebuie să să ţinem legea şi poruncile bisericii pentru binele nostru pământesc şi fericirea veşnică “. Pentru atitudinea sa patriotică a avut foarte mult de suferit împreună cu întreaga sa familie, fiind printre altele acuzat de spionaj în favoarea armatei române motivat şi de faptul că folosea suspect de frecvent în opinia autorităţilor lanterna pe timpul nopţii. Din acesată cauză a fost de mai multe ori arestat şi încarcerat la Prundu Bârgăului şi Bistriţa împreună cu soţia, unde au fost supuşi la numeroase interogatorii. Fiului său, medicului Lazar Lionel, care profesa la Cluj-Napoca a cărui diplomă de licenţă scrisă pe piele de viţel se păstrează la Muzeul Casa săsească din Livezile, încă din 14 septembrie 1940 i s-a notificat de către fostul comandant militar al municipiului, Colonelul Beck Albert, următoarele: ” aţi fost destituit din funcţia de medic pe care aţi deţinut-o la Cluj-Napoca şi că în acest sens am dat dispoziţiunile necesare“. I s-a interzis cu alte cuvinte din considerente etnice să-şi mai exercite profesia.

În această situaţie a fost obligat să treacă în România, dar e interesant că, la 10 octombrie 1940, comandantul militar al Plasei Bârgău cu sediul la Prund i-a eliberat Adeverinţa nr. 411 din 10 octombrie 1940 în care se consemnează cu totul altceva şi anume faptul că: ” Dr. Lazar Lionel, de naţionalitate maghiaro-română, declară că ” vrea să se întoarcă în România!. Trecerea în România se face prin Tihuţa, în care sens este obligat să se prezinte la Compania militară din Tihuţa şi că adeverinţa nu e valabilă pentru reîntoarcere! “, fiind indubitabilă dorinţa autorităţilor de a se dispensa de un om devenit peste noapte indezirabil pe propriile sale meleaguri fiind nevoit să plece în România.

Poetul Octavian Goga a avut legături şi cu alţi fii ai Văii Bârgăului. Astfel, în Jurnalul său ̉Fără mituri dintr-o prăbuşire din 17 noiembrie 1916 avea notată pe una dintre file ̉Raveica Pop născută Nat, Borgo Joseni ( Bistriţa ), iar dedesupt Plt. Pop Vasile mi-a lăsat 800 franci când a plecat pe câmpul de luptă “.

Un alt fiu al Văii Bârgăului, Dr. Budăcean Silviu, ( 04.05.1921 – 18.11.2010), fost elev al învăţătoarelor Pop Rafila, soţia părintelui iconom stavrofor Pop Augustin de la Mijlocenii Bârgăului şi Reghina Jauca căsătorită Mazilu, de la Joseni ne-a vorbit nu odată cu multă condenscendenţă şi gratitudine despre acţiunile umanitare de care a beneficiat, în perioada 1938-1942, în care a urmat Colegiul Sfântul Sava din Bucureşti din partea doamnei Veturia Goga, cea de-a doua soţie a poetului.