Octavian Harșian într-un peisaj de poveste

            Unii ziariști nu sunt actanți doar ai știrilor efemere, care, cu cât trec mai repede, cu atât lasă mai mult loc altora, mai captivante, cu impact emoțional, sau producătoare de mai mare derută, ci și ai scrisului de răgaz, de revenire asupra unor fapte, de fixare a acestora în memoria colectivă. În această tagmă se înscrie – prin activitatea sa ziaristică – și Traian Săsărman, senior editor, care, în ciuda trecerii într-o altă categorie de vârstă, a rămas un apropiat al cititorilor ziarului Răsunetul. În cei aproape 55 de ani de jurnalism, a bătut județul peste tot, scriind, cum se zice, despre tot ce mișcă aici, mai ales în domeniul agricol, legat sufletește de oameni și locuri, îndrăgostit de munca pământului, fascinat de mirajul rotirii anotimpurilor rodnice, atent la semnele vremii și ale vremurilor. Dedicat unor asemenea realități, nu a putut să nu fie preocupat de evocarea unor locuri dragi, precum acelea prin care a trecut sau unde a poposit, unde s-a născut și a copilărit, unde a muncit o vreme, unde trăiește alături de cei apropiați, sau unde sunt îngropați cei la care se gândește cu evlavie. Astfel a semnat cărți precum Satul cu nume de rugă și Chiraleșul în imagini (în colaborare), Cartea de la Măluț (reportaje), Măluț (monografie), Bidiu – satul dintre dealuri, Oameni și locuri din Bistrița-Năsăud. A fost redactor responsabil pentru Observatorul de Beclean (o perioadă), Jurnalul de Lechința. Să reținem și faptul că „viața la țară” la prins și prin activitățile desfășurate în propria gospodărie, în grădină și livadă, la stupii care îi îndulcesc zilele cu mierea lor.

            O apariție editorială, pe care o putem socoti încă… recentă, semnată de ziaristul Traian Săsărman este cea intitulată Octavian Harșian – 85. Între cer și glie, apărută la editura Solon în 2024, volum omagial dedicat unui om de seamă a județului nostru, care, așa cum afirmă Menuț Maximinian într-un „Cuvânt înainte”, „este un demn urmaș al oamenilor de pe aceste meleaguri”, al căror chip a fost configurat atât de plastic și emoționant de Liviu Rebreanu în discursul la primirea în Academia Română. Inginerul agronom Octavian Harșian s-a născut la 2 iulie 1938 în satul Ardan, unde părinții erau învățători, cu bunicul și străbunicul, pe linie paternă, preoți greco-catolici, urmează școala primară și gimnazială la Sângeorzu Nou, liceul la Năsăud, Agronomia la București, refuză un post oferit în învățământul universitar și lucrează o scurtă vreme într-un CAP din Bărăgan. Se apropie cu serviciul de „casă”, la CAP Teaca, unde nu stă foarte mult timp, ca să ancoreze la IAS Dumitra, unde parcurge toate treptele profesionale, până la aceea de director. După revoluție, devine un om de afaceri de succes, ajungând ca, de exemplu, la 85 de ani să lucreze peste 1200 de hectare de teren agricol, având alături soția, ingineră și ea, ca și fiul, întreprinzător particular. 

            Cartea lui Traian Săsărman se împarte în mai multe secțiuni, precum: La taifas cu presa („pahare de vorbă” cu diverși ziariști, în primul rînd cu autorul cărții), Evocări (făcute de o serie de prieteni sau colegi, oficiali, scriitori etc.), Amintiri din alte vremuri, Din Cartea de Onoare, Album de familie și de viață, Diplome, medalii, distincții, Imagini de pe moșia lui Harșian. Inginerul agronom Octavian Harșian, „unul dintre cei mai importanți agricultori bistrițeni”, dedicat cu totul profesiei, atunci când este vizitat de un ministru al agriculturii, „nu s-a plâns de situația sa, ci a punctat o serie de lucruri valabile la nivel național, de la problema comasării terenurilor agricole, la fonduri europene și puzderia de firmelor de consultanță”. Observă cum anumiți proprietari de teren ară „din deal în vale”, creând condiții de spălare a humusului și dezgolire a rocii, care nu mai asigură structură rodnică solului. Semnalează situații în care banii europeni acordați prin subvenții sunt mai mult furați, birocrația și corupția promovând „așa-ziși consultanți care nu știu nici măcar perioada de gestație la vacă”. Pune degetul pe rănile agriculturii, pe care el încearcă să le vindece măcar pe terenurile gospodărite de el. Mărturisește: „Nimeni nu știe mai bine ca mine ce îmi trebuie, pot să-mi fac singur proiectul, dar eu trebuie să merg nu știu unde, la câți oameni cu șpăgi, chestii, bani, mă pune în legătură cu amanta…”. Este preocupat de continua îngrijire a sănătății pământului, de calitatea produselor obținute. Specialist în cultivarea viței de vie, când este întrebat cum îți poți da seama de calitatea vinului, răspunde ferm și concis: „Vinul se obține în urma fermentării mustului. Dacă este făcut numai din struguri, atunci nu poate fi decât bun.”

            „Este o binecuvântare să-i asculți poveștile lui despre viață, despre agricultura României, despre încrucișările între rasele de oi realizate în ferma din Dumitra”, „iar vinul de la Crama Harșian are arome și calități aparte”, mărturisește Romeo Florian, primarul comunei Lechința. Cel care „Citește vița de vie aidoma unui savant”, preocupat de istoria locurilor și a vinului, amintește de soiul Pinot Gris de Dumitra, care, în anii 30, la Paris, a fost desemnat cel mai bun din Europa, produs în cea mai nordică podgorie din România, revenit în producție alături de vestitul Steiniger, dar și de Sauvignon Blanc, Fetească Regală, Fetească Albă, Muscat Otonel, Traminer, Neuburger, Pinot Noir, Merlot, Fetească Neagră. Deschid frumoase evocări fermierul Gheorghe Șanta, Aurel Podaru, Florin Săsărman, Sabin Ilieș, Ionică Scridon, pr. Ioan Vasile Frișan, pr. Ioan Moldovan, ing. Aurel Onigaș, ing. Mihai Beligan, Halasz Edmund, iar cu mare încărcătură sufletească sunt cele ale omagiatului, consemnate de autor, ca și cele înscrise în Cartea de Onoare a fermei.

            Privind deopotrivă spre trecut și în prezent, visând, precum înaintașii, la „o Românie Mare întemeiată pe dreptatea lui Dumnezeu și pe credința poporului său”, Octavian Harșian mărturisește: „Nu regret că m-am înfrățit cu pământul, cu câmpul, cu dealurile și câmpia. Să stai de vorbă cu natura este, după mine, o bucurie pe care nu o poți descrie. […] obosesc când se mai întâmplă să nu fac nimic. […] munca îndepărtează de la noi trei mari rele, și anume plictiseala, viciul și nevoie. N-o spun eu, ci tot un mare filosof al iluminismului.  […] Chiar dacă am trecut de 80 de ani, mă gândesc cu optimism la viitor.” Și acest optimism este, iată, probat și după cinci ani de la rostirea gândului menționat mai sus. În 2021, scriitorul Varujan Vosganian nota în Cartea de Onoare: „Cu recunoștință și prețuire îmi amintesc de găzduirea de excepție pe care mi-a oferit-o domnul Octavian Harșian în peisajul de poveste al podgoriilor sale”. Peisajul nu-și pierde farmecul iar povestea continuă și se întregește și cu această carte semnată de Traian Săsărman.

Olimpiu NUȘFELEAN