ODISEEA CĂLĂTORULUI DIN CAUZA INDOLENȚEI UNUI AGENT TURISTIC

Domnule general manager,
Călătorul, profesoara de limbă și cultură latină Doina Gălan, înainte cu o săptămână de a-și începe călătoria, a fost la oficiul dumneavoastră de turism ”Sfara Tours”, ce are deviza Mereu alături de prieteni…, pentru a verifica dacă viza on line, eTA canadiană, este trecută și pe noul ei pașaport electronic, solicitat să îl aibă după ce în prealabil primise viza pe pașaportul anterior, curat valabil. Cu această ocazie a mai cerut programul zborurilor prin care solicita să fie menționată asistența de zbor la întoarcerea din Canada, având în vedere accentuata pierdere de auz a solicitantei. Agenta dvs. a verificat pe computer, i-a dat noul program al zborurilor, asigurând-o că totul este în ordine: Drum bun!
Numai că drumul a devenit o odisee nesfârșită, chinuitoare, obositoare, costisitoare, începută în 11 septembrie 2018, dimineața, la ora 4, pe Aeroportul din Cluj, unde toate formalitățile cer timp și răbdare, noi trecându-le fără nici o problemă. Eu fiind un vechi prieten și însoțitorul de care avea nevoie pentru această călătorie trans-oceanică, datorită hipoacuziei marcate. Zborul Cluj – München a durat o oră și 40 minute.
La München aveam o așteptare de 4 ore. Cu aproximativ 40 de minute înainte de-a ne îmbarca, ne aflam deja la poartă, Doina Gălan, prin microfon, a fost chemată la pupitru (desk). Eu am auzit, ea nu. Am mers împreună și ni s-a comunicat că nu are pe pașaport viză de intrare în Canada și în consecință nu-și poate continua zborul cu avionul companiei Air Canada, fără viză de intrare! Da, așa s-a întâmplat, dragi bistrițeni de la „Mereu alături de prieteni…” Mai citiți o dată. În șoc și disperare, am arătat vechiul pașaport pe care avea viza on line de Canada și o copie după scrisoarea de la Ambasadă Canadiană cu «see you in Canada». Degeaba, pașaportul cel vechi era anulat pentru că primise unul nou, electronic, pe care nu avea trecută viza de intrare. Trăind de aproape 40 de ani în Canada, cunosc exigențele la intrarea pe teritoriul canadian, tot atât de bine cum cunosc și superficialitatea lucrului făcut de mântuială în România, acum demonstrat de oficiul de turism ”Sfara Tours”. Singura soluție a fost să cerem din aeroportul münchenez o nouă viză on line – eTA – de intrare în Canada, ceea ce am făcut cu ajutorul a două extrem de binevoitoare angajate ale aeroportului, o româncă și o nemțoaică, dar ne-a costat timp și bani, lăsând la o parte disconfortul și felul cum v-am pomenit și vă vom pomeni, dragi bistrițeni de la „Mereu alături de prieteni…” Cu inima strânsă de emoție așteptam viza eTA și cu cât trecea timpul eram tot mai îngrijorați de cum ne vom descurca în continuare, când deodată, nemțoaica Centrului Lufthansa, exaltată de bucurie mi-a strigat: ”You get what youdeserve!” Încă odată, în momente grele, prietenii adevărați la nevoie se cunosc, domnule manager general. Acum a viză de intrare pe pașaport, dar Air Canada plecase, trebuia să ne căutăm locuri la următorul zbor spre Toronto. Și tot agenta Centrului Lufthansa, nemțoaica de omenie, ne-a ajutat, dar a trebuia să plătim locurile în avionul următor. Și le-am plătit: 198 de euro de persoană. Rețineți. După opt ore de stat, pe ghimpi, în aeroportul munchenez , ne-am urcat într-o cursă Lufthansa în care aveam să zburăm timp de nouă (9) ore până la Toronto. Dar nu au fost nouă, ci unsprezece ore, fiindcă avionul a avut o decolare cu o oră și jumătate întârziere, așa că, la sosire în Toronto, deja am pierdusem legătura spre Winnipeg. La Toronto, pe aeroport, sosesc zilnic peste zece mii de călători dinafara Canadei, care trec printr-un filtru vamal foarte riguros ,ne-a luat mai mult de o oră, timp în care am mai pierdut o legătură. A trebuit să fugim la un Centru Air Canada să ne luăm locuri la ultimul zbor al zilei spre Winnipeg. Și în momentul care stăteam să primim locurile, prin microfon se anunța ”last call” pentru zborul nostru. Am crezut că nu mai ajungem până la poarta de decolare, dar agentul, o față bonomă de indonezian, mi-a spus ”Do not warry …”. A dat un telefon la poartă, a venit cu noi la etaj, ne-a urcat într-un cărucior electric cu care am ajuns la poartă, ne așteptau. După noi s-a închis ușa avionului pentru alte trei ore de zbor. Când am aterizat la Winnipeg nu ne venea să credem. Am crezut abia când l-am văzut pe Florin zâmbind, ce ne-a așteptat la ultimele trei avioane de la Toronto. Ultima picătură din lanțul odiseei amare îndurate a fost că bagajele noastre se pierduseră de noi. Am mers la biroul de ”Baggage Claims”, am completat formulare, altă oră pierdută. Era noaptea, noapte în Winnipeg, la Bistrița începuse, de peste nouă ore, o altă zi: Odiseea noastră a durat peste 25 de ore! Nu o vom uita și nici pe cei de la ”Sfara Tours”, care ar trebui să dea socoteala superficialității, duplicității, managementului etc., și ar trebui să plătească! Nu-i drept?!
Dr. Dumitru Pădeanu,
free-lance reporter at North American Romanian Press Association