Olimpiu NUȘFELEAN: Sănătatea în corzile conștiinței

Sîntem destinați morții încă de la naștere. Aceasta, ea doar, are libertatea – luată cu de la sine putere – de a veni oricînd peste viața oricui. Nimeni nu are dreptul să o administreze, nici măcar tu însuși, cu răsfrîngere asupra ta. Sfîrșitul unui om nu poate fi decis de nici o instanță umană. Nu degeaba se fac eforturi pentru scoaterea din obișnuințele judiciare a pedepsei cu moartea. E exclus ca o asemenea decizie să fie luată într-un spital, o instituție care cultivă în mod constant speranța în viață. Și luptă pentru aceasta. Poate fi altfel? Incidentele de la Spitalul Sf. Pantelimon au pus degetul pe o rană ascunsă, dar dureroasă. S-au stîrnit atîtea controverse. Și se vor mai stîrni, în cazul că societatea dorește să-și eradicheze noxele.
Povestea e mult cunoscută, explorată și exploatată de televiziuni. Sistemul medical e zguduit. Va fi zguduită și societatea? Doi medici sînt acuzați de omor calificat și de tentativă de omor. Doi medici care activau într-un colectiv medical, nu într-un cabinet medical personal, situația în care, nici așa, nu ar fi fost feriți de justiție. Membri ai personalului medical demisionează, internările sunt blocate, pacienții, din ce în ce mai neîncrezători în actul medical, cer reforme. Impactul psihologic poate fi devastator. Dar reforme sînt cerute – și așteptate – mereu. Degeaba. Deocamdată, părerile sînt împărțite între procurori și medicii legiști, pe de o parte, și, pe de altă parte, cîțiva specialiști din corpul medical, care infirmă o parte, cel puțin, dintre acuzații. Pe alături înaintează societatea, revoltată sau speriată, dar și derutată, neștiind de partea cui să cadă.
Dezbaterile (sau certurile?) sînt generate de administrarea noradrenalinei (sau norepinefrinei), un medicament utilizat – ni se spune – pentru creșterea rapidă a tensiunii arteriale în situații de urgență, acționînd ca vasoconstrictor. Este produsă în mod natural de organism, dar, medical, poate restabili tensiunea arterială la valori normale, în anumite cazuri. Se administrează conform unor proceduri, cu ajutorul injectomatelor. Reprezentantul Comisiei de experți ATI din România, profesorul D. S., susține că, în cazul deceselor de la Sf. Pantelimon, „nu este vorba de o acțiune care să determine moartea, iar scăderea dozei acestui medicament se impunea, în caz contrar, menținerea ei în doze mamut putând determina direct moartea”, iar vicepreședintele asociației medicilor ATI din România e de părere că „Nu putem face o legătură de tanatogeneză între dozele de noradrenalină și prognosticul pacientului și deces. Această legătură nu poate fi justificată medical”, arătînd și că diagnosticele prezentate erau extrem de grave și că pacienții erau într-o stare avansată a unor boli, multe dintre ele fiind incurabile. Cu sau fără noradrenalină, pacienții erau destinați morții. Medicii, în cele din urmă, se apără între ei, majoritatea suferă pentru imaginea în care riscă să cadă actul medical, în inima bolnavilor și a societății în general sporesc suspiciunile…
Raportul cu moartea, atît în cazul pacienților (dintr-un spital), cît și al medicilor (din toate așezămintele de îngrijire medicală) e delicat, dar oricum clar: lupți pînă la capăt. Acesta, cred, este rolul medicului, din îngrijirile curente și din îngrijirile-problemă, să lupte pentru viața bolnavului și să-l antreneze și pe acesta într-o luptă pînă la capăt. Pînă la refacerea stării bune de sănătate. Mai ales că nimeni, niciodată, nu poate presupune unde se poate produce „actul final”. Cred că și procedurile medicale – cîte și cum sînt elaborate – sînt concepute în acest sens. Specialiștii și justiția vor clarifica și situația de la spitalul în cauză. Cu învățăminte și pentru personalul din alte spitale.
Vreau însă să atrag atenția asupra unor aspecte speciale care pot fi relevate grație întîmplărilor nefericite de care se ocupă acum presa. Bolnavii în cauză erau incurabili, desigur. Dar în ce grad? Avea epuizate toate resursele organismului, care i-ar fi putut aduce pe linia de plutire în viață? În unele țări, am aflat, există proceduri prin care este consultată și familia, în vederea unei decizii „definitive”. OK. Dar oare, în asemenea cazuri, toate familiile sînt „de bună credință”? Nu, în mod rar, dar mai ales nu imposibil. Știința și tehnologia medicală fac eforturi pentru a îmbunătății starea de sănătate a oamenilor, pentru a învinge anumite boli, pentru a ameliora tratamentul medical. Noradrenalina și procedurile de administrare a acesteia fac parte, desigur, dintr-un asemenea demers. Medicamentul e folosit, cred, la ATI. Cu ce scop? Nu oare în cazul… pacienților incurabili? Ce înseamnă folosirea unui asemenea medicament într-un mod fluctuant, cu valori de administrare mult și brusc schimbate? Personalul care lucrează la ATI trebuie – fapt pentru care e apreciat – să lucreze cu profesionalism și, mai mult, cu sînge rece. Cu foarte mult sînge rece. Cît de rece trebuie să fie păstrat acest sînge? Ce etică trebuie să-l țină rece în condiția unor decizii extreme?
Într-un final – aproximativ – putem conchide că, da, s-a lucrat/ se lucrează cu bolnavi incurabili, e greu de decelat adevărul intențiilor medicale în țesătura controverselor, a practicilor medicale. Procurorii sînt de părere că nici o persoană, mai ales un medic, nu are dreptul să pună capăt unei vieți, indiferent de starea în care se află un bolnav. În raport cu activitatea dintr-un spital, aici se găsește un punct nevralgic, un nod decizional grav, pe care nu-l prea poți explica sau evita cu proceduri. E vorba însă de conștiință. E pusă la grea încercare conștiința oamenilor din sănătate, credibilitatea lor în anumite sectoare de activitate. Sporesc suspiciunile din partea bolnavilor și a celor apropiați acestora. Cînd vorbim de o stare incurabilă, poate ar trebui să ne gîndim ce boli incurabile afectează anumite aspecte ale activităților din sănătate. Ce este și ce nu este sănătos în sănătate. Unele asemenea „boli” – subfinanțări, personal limitat numeric și stresat, pretenții exagerate și privilegii autoacordate, „atenții” cu intenții… - sînt expuse adesea în spațiul public, dar se uită repede de ele, sau sînt ignorate, din nepăsare sau cu bună știință, nevindecate prin ani. Nici nu mai trebuie să intrăm în amănunte… Într-un context supus viciului, derapările medicale se produc aproape pe negîndite.