Olimpiu Nușfelean: Taxa pe boală

            Avem, alături de creșterea pensiilor sau de altele, un nou subiect de discuții degeaba: „taxa pe boală”. Într-o zi, trezindu-se din somnul odihnitor al președintelui de țară, guvernul s-a gîndit: cum ar fi să-i taxăm pe cei care bolesc pe acasă sau prin spitale? În ce condiții, cu ce consecințe? N-are importanță. Dai cu bota-n baltă și apoi te tot ștergi de noroi cu un solz de crocodil. Ca să nu fi obligat să-ți plîngi de milă. Doar sînt atîția bolnavi în țară, de ce să nu-i punem și pe ei la o taxă în plus? Cu cît mai mulți bolnavi, cu atît mai mulți bani. Pentru cine? Ei, asta-i chestiune de stat. Băgăm tare o lege sau un ONUG și după aia dregem noi cumva busuiocul. Pentru că s-a dat o hotărîre și după aceea s-a văzut că nu e perfectă, sau chiar nu e bună deloc, așa, în nenorocirea ei administrativă. O asemenea practică în administrarea statului e curentă.

            Acum, nu-i vorba că oameni politici (și/ sau de stat) calcă mereu în străchini, în străchinile noastre, pe care le tot sparg, nu ale străinilor, dar de ce te legi și de oamenii betegi? Nu se leagă nefericirea mereu de ei? Un domn ca Ciolacu nu poate să mănînce o ceapă politică degerată de grija betegilor. Ciolacu o zice deodată, intempestiv: „…nu mi se pare corect ca unii să muncească, cum se întîmplă aici, la Fundeni, și să găsim soluții să stăm acasă și să și cîștigăm mai mult decît cei care muncesc.” Din capul locului putem să considerăm asemenea afirmații drept o hulire a bolnavilor, care sînt totuși iubiți de cei care muncesc, de familii, de prieteni, de cei apropiați, și care suferă pentru cei cu probleme de sănătate Vor fi fiind și cazuri nefirești, prin care anumiți indivizi profită, cu complicitatea medicilor, pentru a-și lua cîteva zile de libertate, dar cazurile sînt rare, totuși, și pot fi reglate altfel decît prin taxarea tuturor bolnavilor. Cît de disperat este un guvern încît caută mijloace prin care să scoată mai mulți bani, de la bolnavi, așa cum un doctor ar lua șpagă, împotriva legii, de la cineva aflat în suferință.

            Taxa este lansată, în decembrie 2023, și apoi, la presiune publică, se caută excepții de sustragere de la aplicarea ei, elaborarea de amendamente pentru pacienții oncologici, pentru „concediul de maternitate și risc maternal, pentru îngrijirea copilului bolnav”, ca și pentru cei care au nevoie de liber în urma unui accident de muncă sau a unei boli profesionale. Ceilalți plătesc taxa de care are nevoie guvernul ca să-i plătească lui Johanis avionul ce aterizează la Sibiu… Mai precizează domnul șef de guvern: „însă este nevoie și de o clarificare legislativă în sprijinul celor aflați în situațiile în care acest tip de concediu este obligatoriu." Ne întrebăm însă cu neprefăcută mirare: are guvernul un minister al consultațiilor medicale (nu al sănătății) care să decidă cine este și cine nu este bolnav, cine are drept la concediu medical și cine nu? Poate fi programat poporul, fie și o dată pe an, să fie ascultat de dl. Ciolacu cu stetoscopul și să i se elibereze un aviz de drept de a-și lua concediu medical? Medicii nu au oare clare și cunoscute condițiile în care se eliberează un act medical? Au trecut degeaba prin școli, dezbateri de specialitate, perfecționări și tot felul de ședințe de lucru?

            Parlamentul și guvernul gîndesc și muncesc, gîndesc și nu muncesc, nu gîndesc și muncesc, nu gîndesc și nu muncesc? În ce situație operativă se află? După modul cum procedează cu taxa pe boală și cu efectul generat de opiniile domnului prim-ministru, bolnavii și medicii sînt dați de pămînt, acuzați că fură statul, că un concediu medical este un bilet la liberă distracție. Se introduce un inconfort – dacă nu o tensiune nesănătoasă – între bolnav și omul de la șaibă, se cultivă un disconfort social, ceea ce este foarte grav. Și toate se fac cu o privire senină trimisă spre telespectatori.

            În realitate, o Analiză Curs de Guvernare, dezvăluită de presă, arată că, la nivel de UE, România are cea mai mică indemnizație de concediu medical, cea mai mică alocare din PIB la concediile medicale și cei mai puțini absenți de la lucru din cauza bolii. Reprezentanții Casei Naționale de Asigurări de Sănătate (CNAS) au declarat însă la Europa Liberă că cele mai multe concedii medicale se dau pentru boli oncologice, gravide cu probleme de sarcină, probleme care țin de sănătatea mamei și copilului și afecțiuni degenerative. Premierul se îndoiește că toate concediile medicale sînt obligatorii. Ce expertiză are în acest sens? Un concediul medical nu poate fi decît obligatoriu. Șefa CNAS, V. H., e de părere că „populația țării este foarte bolnavă”. Abonată, deci, la multe concedii pentru vindecare. Păi, dacă-i așa, cine-i de vină pentru asta? Cine-i dă populației de mîncare și mult stres, ca să fie într-o asemenea stare? Am putea glumi mult și bine, dar nu-i de glumă. Înainte de a lua un concediu medical, bolnavul își plînge de milă. Se gîndește guvernul la o asemenea situație? Sau nu se gîndește, acesta muncește. Cu rezultatele pe care le vedem și le îndurăm zi de zi.